Numai cei care nu au întreprins cu adevărat ceva serios în viață au credința că toate funcționează ca unse doar pentru că așa vor ei și că îi pot păcăli pe cei din jur înșirând realizări cu toptanul.
Existența noastră nu se desfășoară ca într-un laborator, unde toate sunt planificate riguros și unde, chiar și așa, pot apărea surprize. În viața reală din România, implicit în administrația locală, trebuie multă voință să realizezi câte ceva și calități în plus pentru a recunoaște neîmplinirile.
La Timișoara, tocmai s-a tras linie și se poate face adunarea cu ceea ce s-a dus cu bine până la capăt. Părerile timișorenilor sunt, deocamdată, atât de împărțite, încât nu se știe dacă e bine că lucrurile s-au mișcat sau e rău că nu s-a făcut ceea ce trebuia. Dacă unii vorbesc cu atât spor despre partea bună a lucrurilor, poate nu strică și o privire în cealaltă direcție, acolo unde puteau să fie realizări, dar nu au ieșit sau nu au fost destul de interesante…
Axată prioritar pe finalizarea proiectelor din fonduri europene nerambursabile – care, în treacăt fie spus, nici nu s-au terminat la timp, în pofida atenției de care păreau că se bucură – administrația timișoreană a lăsat deoparte alte obiective.
Unele dintre acestea țineau chiar de servicii publice elementare: dezinsecție și deratizare, îngrijirea spațiilor verzi și a parcurilor, salubrizare, toalete publice, parcare și altele, a căror neglijare sau absență îl deranjează pe cetățeanul de rând, mai preocupat, în mod firesc, de confortul personal decât de milioanele de euro decontate de la Uniunea Europeană.
O altă problemă, de o cu totul altă natură, o constituie neglijența în verificarea proiectelor, care au fost reclamate de mai multe firme câștigătoare ale unor contracte cu primăria și care au dus la întârzierea lucrărilor sau chiar la eșecul acestora. Contrar zicalei, se pare că în administrația Timișoarei s-a văzut pădurea, dar n-au fost băgați în seamă copacii.
N-avem PUG, n-avem parcări…
Motiv de argumente tăioase în mandatul 2008-2012, Planul Urbanistic General (PUG) al Timișoarei lipsește și acum cu desăvârșire, după patru ani de demersuri necunoscute pentru publicul larg. Discursurile despre dezvoltarea viitoare a municipiului de pe Bega au fost lungi și generoase, câte ceva din viziunea asupra viitorului economic a răzbătut dintre zidurile de pe bd. C.D. Loga nr. 1, dar cam atât.
Practic, deși s-au mai făcut câțiva pași intermediari, ne aflăm în aceeași situație ca în 2012, adică ne bazăm pe un PUG învechit și prelungit, prin decizii ale consiliului local, de prea multe ori.
Parcările din centrul orașului sunt o altă poveste fără sfârșit, deși păreau extrem de simplu de realizat, iar percepția generală era că investitorii se înghesuie să le construiască. Amânările repetate au dus la situația căruței aflate înaintea cailor, adică avem un frumos centru pietonal, care îmbie la promenadă, dar nu există suficiente locuri pentru mașini.
Cât despre același centru (dar și alte zone) fără toaletele publice indispensabile unui oraș civilizat, acesta este un subiect atât de jenant, încât probabil de aceea rezolvarea lui a fost amânată până în pragul campaniei electorale.
Încremeniți în proiecte
Un alt obiectiv care părea fezabil și avea sprijin de la toate partidele din Timiș era cel de construire a aripii noi a Spitalului de Copii. După tergiversări legate de proiect și un start bun, lucrările au fost întrerupte. Am aflat, mai zilele trecute, că sunt discuții legate de bani, dar și de modificarea proiectului inițial, că ar fi nevoie de un alt fel de fațadă și alte argumente, probabil pertinente. Cert este că noua clădire nu mai are cum să fie gata în termenul avansat la început, adică în primăvara acestui an.
Skatepark-ul din Parcul Central ar putea fi un model de rele practici. Câștigătorul licitației susține că proiectul a fost greșit din start, având destule lipsuri. Cu toate acestea, a participat la procedura de achiziție, ceea ce înseamnă că și-a asumat riscul. La rândul lor, oamenii primăriei nu au verificat proiectul.
Nici nu știi, practic, pe cine să dai vina, probabil că ar trebui împărțită echitabil între toți cei implicați, păgubiții rămânând, însă, tinerii Timișoarei. Notoriu a ajuns și proiectul de reconstrucție ecologică a bălții Lămâița, cel cu gardurile care blocau accesul la bănci. Și acesta a intrat în vârtejul blocajelor și al tergiversărilor.
Timișorenii nu se pot plânge, totuși, că lucrurile nu s-au mișcat și în orașul lor. E drept, peste câteva săptămâni, se vor mișca mult mai încet, pentru că vor fi deschise șantierele de la pasajele Jiul și Popa Șapcă, iar dacă avem noroc, vor fi terminate peste un an și jumătate, adică la sfârșitul lui 2017. Cam tot ce se întâmplă în Timișoara pare a avea două fețe: e bine că se fac unele lucruri, dar e rău că sunt neglijate altele. Proporția dintre ele depinde mult de persoana care face analiza, până la nivel de simplu alegător. Tocmai de aceea, următoarele săptămâni ar putea fi interesante pentru toată lumea, atât alegători, cât și candidați.
