Raed Arafat, referitor la carantinarea Timişoarei: Decizia este „foarte corectă”. Măsura ar putea fi prelungită dincolo de cele 14 zile

Raed Arafat, despre ridicarea unor restricții: "Suntem pe un trend de scădere și ultimul lucru pe care îl vrem este să stricăm momentul ăsta"

Şeful DSU, Raed Arafat, a anunţat că urmează să semneze ordinul de carantinare a Timişoarei şi comunelor periurbane, Giroc, Moșnița Nouă, Dumbrăviţa şi Ghiroda. El a adăugat că la sfârşit de săptămâna vor rămâne deschise doar magazinele alimentare şi farmaciile. Mall-urile şi terasele vor fi închise.

”Trebuie să ne uităm la situaţia în care ne aflăm acum. Timişoara are cea mai mare incindeta dintre municipiile care au incidenţa mare. În ultiima perioadă am asistat la o creştere zilnică. În acelaşi timp, în sectorul sanitar există o presiune foarte mare, paturile de AŢI sunt pline şi greutatea de a găşi locuri pentru pacienţii cu oxigen. De ce sectorul sanitar acum este sub o presiune mai mare acum decât în noiembrie – decembrie. Pentru că acesta vine peste valul trecut, iar secţiile de AŢI nu sunt goale, ele vin cu pacienţi din valul trecut, şi asta înseamnă că putem să ajungem oricând să nu mai avem locuri. Este clar, singură metodă de a limita raspândirea virusului este limitarea deplasărilor, binenţeles şi masca şi igienă”, a declarat Arafat, conform adevărul.ro.

Şeful DSU a adăugat că este ”foarte corectă” decizia carantinarii Timişoarei în acest moment.

CITEȘTE ȘI: Alin Nica, președinte CJ Timiș, despre carantinarea Timișoarei și a unor localități periurbane: A câștigat soluția minimului efort

”De ce acum? Dacă începem acum, este posibil să iasă Timişoara din carantină peste 14 zile, hai să zicem la 21 de zile. Începerea acum este foarte corectă şi cred că asta am căzut de acord în cadrul comitetului. Dacă carantinam doar unele localităţi, şi aţi văzut că nu este vorba numai de Timișoara, ci include comunele Dumbrăviţa, Ghiroda, Moșnița Nouă, Giroc, care vor fi tratate că un tot întreg. Asta va face mai uşor controlul. Dacă noi carantinam o localitate din care oamenii toată ziua pleacă şi se întorc în Timișoara, dacă carantinam Timişoara fără să carantinăm locul în care oamenii se întorc seară, atunci nu ajută. Înţelegem foarte bine cu toţii că nu este o măsură plăcutăa, uşoară. Suntem deja sub presiunea pandemiei, dar din păcate nici virusul nu este cel de acum un an, avem o tulpină nouă care se răspândeşte mai uşor. Sunt ţări, în Ungaria, deja au ajuns la 7000 de cazuri. Asta ne arată că trebuie să fim foarte precauţi. Asta va trebui să meargă în paralel cu campania de vaccinare”, a declarat Arafat.

El a precizat că ştie că trebuie să crească numărul dozelor de vaccin care vor fi direcţionate spre Timişoara.

Continuarea pe adevărul.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Raed Arafat, referitor la carantinarea Timişoarei: Decizia este „foarte corectă”. Măsura ar putea fi prelungită dincolo de cele 14 zile

  1. Cine il tine in functie pe arahat?
     Ce interwse sunt la mij,legaturi cu grupari teroriste?
     Noi trebuia sa intram in carantina dupa revelion,tot timpul arahat a decis cu intarziere.
     Sa se duca in siria ,dar fara pensia speciala… cat timp johannis il protejeaza si il decoreaza nu avem sanse. Musulmanul asta e pe langa,citeste  presa straina si ne abureste ca se „informeaza” de la colegii din occident 🙂  nimwni nu.l baga in seama pe arahat,doar noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *