Sărbătoarea Naşterii Domnului (numită în popor Crăciun), prăznuită în fiecare an la 25 decembrie, aduce, pentru toată suflarea creștinească, vestea cea mare și minunată a venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu făcut om. Naşterea Mântuitorului a avut loc la nouă luni după Întruparea Sa de la Duhul Sfânt, la Buna-Vestire, când Dumnezeu l-a trimis pe Arhanghelul Gavriil să vestească Fecioarei Maria: “Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!”. Maica Sfântă a răspuns: “Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” şi S-a zămislit Domnul Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, în pântecele ei neprihănit.
După nouă luni, s-a dat poruncă de către Cezarul August să se înscrie toată lumea. Iar Iosif, logodnicul şi păzitorul Născătoarei de Dumnezeu, s-a dus la Betleem împreună cu ea, ca să se înscrie. Cum Preacuratei îi venise deja sorocul, neaflând loc de găzduire din pricina mulţimii oamenilor, a intrat într-o peşteră săracă, loc de adăpostire pentru animale. Acolo L-a născut ea, fără stricăciune şi fără durere, pe Domnul Iisus Hristos, L-a înfăşat ca pe un Prunc şi L-a pus în ieslea dobitoacelor pe El, Ziditorul tuturor.
Astfel s-a împlinit prorocia rostită de Miheia, cu peste 400 de ani mai înainte de venirea lui Hristos în lume: “Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nicidecum nu ești mai mic între căpeteniile lui Iuda, că din tine va ieşi Conducătorul, Care va paşte pe poporul Meu Israel” (Matei 2,6; Miheia 5,1). Lui Mesia cel nou născut au venit să I se închine păstorii vestiţi de îngeri, iar magii de la Răsărit I-au adus daruri, ca unui om şi unui Dumnezeu. Potrivit Scripturii, pe vremea lui Moise, pe meleagurile perşilor trăise un vrăjitor numit Valaam, care a prezis următoarele: “O stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel şi va lovi pe căpeteniile Moabului şi pe toţi fiii lui Set îi va zdrobi.” (Numerii 24, 17).
Profeţia a fost transmisă, de-a lungul vremii, înţelepţilor şi împăraţilor din Răsărit, ajungând astfel şi la cei trei magi. Ca învăţaţi şi astronomi, când au văzut pe cer că o anume stea nu merge precum celelalte, de la Răsărit la Apus, ci de la Miazăzi la Miazănoapte, magii au ştiut că li se vesteşte naşterea unui mare împărat. Mergând după astru până la Ierusalim, ei au întrebat: “<>. Şi, auzind, împăratul Irod s-a tulburat şi, chemând în ascuns pe magi, le-a spus: <<Duceţi-vă şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc; dacă Îl veţi găsi, vestiţi-mă, ca să mă duc şi eu să mă închin Lui>>”(Matei 2,1-3,7- 8).
Dar tot ce dorea Irod era să afle unde este Pruncul şi săL omoare. Magii au plecat mai departe, iar steaua minunată pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor. Apoi a coborât şi a stat deasupra locului unde era Pruncul. Intrând, cei trei L-au găsit pe Hristos Domnul. Au căzut în genunchi, I s-au închinat şi I-au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie. La porunca îngerului, nu au mai trecut pe la Irod, ci s-au întors în ţara lor pe altă cale. Împăratul, văzând că magii nu l-au ascultat, s-a mâniat foarte tare şi a trimis oştile să-i omoare pe toţi copiii de parte bărbătească mai mici de doi ani din Betleem. Un înger, însă, l-a avertizat pe Iosif: “<<Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Lui şi fugi în Egipt (…), fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L ucidă>>. Şi Iosif a făcut aşa. I-a luat pe Pruncul Iisus şi pe Maica Domnului şi s-au dus în Egipt>>” (Matei 2,13-14). Astfel, tiranul Irod s-a făcut ucigaşul a 14.000 de copilaşi nevinovaţi, pe care Biserica Ortodoxă îi pomeneşte ca pe cei dintâi mucenici, în 29 decembrie. Iisus a fost păzit în Egipt până la moartea împăratului prigonitor, apoi, prin îndemn de la înger, Iosif s-a întors pe pământul lui Israel, mergând să locuiască în Nazaret.
Pruncului venit spre mântuirea oamenilor, lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, i se închină, până în zilele noastre, creştinii din întreaga lume. “Fericirea are chipul Pruncului Iisus. Tatăl ni L-a dat pe Fiul Său ca Prunc în trup omenesc, să ne arate cum să trăim și noi ca pruncii, fără răutate, în nevinovăție. Să revenim la pruncia cea dintâi, nevinovăția. Pruncii nu se despart de părinții lor, sunt convinși că ei le pot oferi toate cele de care au nevoie în viață. Și noi ar trebuie să fim mereu conștienți ca pruncii că atârnăm de Dumnezeu. Cel ce nu atârnă de Părintele Ceresc cade în adâncul durerii. Dumnezeu dorește să dobândim neprihănirea pruncilor. A iubi ca un prunc și a asculta ca un prunc, iată, aceasta este icoana cea vie creată de Iconarul Dumnezeu. Hristos Domnul, întrebat fiind de către ucenici cine este mai mare în Împărăția Cerurilor, a luat un prunc, l-a pus în mijlocul lor și a zis: <> (Matei 18, 3)”, spune, în Pastorala la Naşterea Domnului 2019, ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului.
“Oare noi suntem conștienți de faptul că Mesia este într-adevăr printre noi? A venit, ca să fie alături de noi. Oare avem ochi să descoperim că trăiește chiar aici, în cel de lângă noi, și în noi? El vrea să trăiască și în relațiile noastre. A devenit om, ca să fie alături de noi și ca să ne arate cum este Dumnezeu. A devenit foarte mic. Atât de mic, încât alții să se poată apleca spre El, să Îl poată ajuta, a devenit o persoană ce poate fi iubită. Și de atunci este printre noi, deschizându-ne ochii pentru a-i descoperi prezența, deschizându-ne inimile, ca să ni le umple pe dea-ntregul, iar toată viața noastră să devină un răspuns de iubire la iubirea Lui.”, transmite, în mesajul său pastoral, E.S. Iosif Csaba Pál, Episcop RomanoCatolic de Timişoara.
ce frumoase-s basmele….