”Ochi albaștri”, zece bunicuțe și 100 de copii

Cu părul vopsit proaspăt și aranjat cu produse de styling, Valerica își face siesta tolănită pe o canapea, în timp ce tanti Ica trebăluiește prin bucătărie. ”Ai venit, <<Ochi albaștri>>”, îl apelează ea pe bătrânul cu barbă albă, îmbrăcat peste hainele de lucru cu reverenda neagră de preot și care proptește de peretele din dos un baros.

Valerica e răsfățata casei, pentru a cărei îmbăiere se consumă un boilier de apă caldă. Mărturisește că abia a împlinit 15 ani, însă arată de cinci ori mai în vârstă. Nu are acte. A cerșit o mare parte din viață – având ca ”atu” faptul că din cauza unor probleme de sănătate se deplasează sprijinindu-se pe toate cele patru membre – până ce ”stăpânul” a fost dus la răcoare.

Atunci s-a aciuit la azilul de noapte de pe strada Brâncoveanu, iar după aceea a venit aici. Tresare ușor din contemplare, când aude vocea Stelinei – o refugiată de undeva din Argeș, de teama șobolanilor ce o trăgeau, seară de seară, de păr – dojenindu-l pe ”Ochi albaștri”. Ea e cea care dorește să fie șefă – doar a fost asistentă medicală – și e nemulțumită de tanti Ica, spunând că trebuie concediată, stârnind chicoteli din partea celorlate răsfățate.

”Nu a fost bună mâncarea?”, întreabă în stânga și în dreapta tanti Ica, încercând să afle cauza ”pericolului” ce o pândește. Poate nu a respectat întocmai uzanțele când a servit-o pe Stelina la pat cu felurile pe care i le comandase de dimineață? Maica Rozi – venită tot de pe strada Brâncoveanu, unde a fost alungată de ginere, după moartea celor trei fete ale sale – e mulțumită. ”Doamne-ajută!”, spune preotul Gheorghe Cucu, după care se retrage simțind că, pentru moment, e în plus, și își pune în gând să revină după ce termină treaba cu muncitorii.

Vechiul și noul așezământ

Casa în care trăiesc cele zece bunicuțe ”culese” de părintele Cucu când tocmai căzuseră jos ca niște poame stricate fusese proiectată pentru viitorul preot care avea să-i urmeze la slujire în Checea. ”S-a lucrat cu dragoste. Când am terminat, am constatat că locuința era prea mare. Mulți mi-au zis să fac o casă pentru copii. Dar aceștia cresc… ”, spune părintele.

”Toate sunt tare drăguțe. Când le fac baie, se dezbracă deodată și stau la rând cuminți ca niște bebeluși”, mărturisește tanti Ica în timp ce.. alterează aerul curat din living cu o aromă de cafea.

Vor mai multe bunicuțe, iar o nouă casă, mai mare, este aproape de momentul în care își va deschide ușile pentru gazde. ”Am lucrat cu voluntari, cu meseriași de la firme, dar și cu deținuți… Toți aveau nume din calendar. I-am spovedit și i-am împărtășit. Erau cu ochii în lacrimi… Erau și ei oameni”, mărturisește părintele Cucu.

20 de pâini satură multe suflete

Uica Steva cumpără zilnic 20 de pâini. Sunt gazdele, muncitorii, musafirii veniți din împrejurimi, nevoiașii din sat… Ce rămâne este depozitat în congelator pentru zilele de sărbătoare, când la masă vor fi mai mulți oaspeți.

Au fost colegi la școala din sat și se consultă în multe probleme. Uica Steva e epitrop din 2008. La biserică nu încasează decât banii pe lumânări și trage clopotele. Totul, fără remunerație. În plus preia și apelurile pentru preotul Cucu, acesta nefiind conectat încă la tehnologia modernă. Părintele spală pe jos în lăcașul de cult: ”Sunt îndrăgostit de biserică”.

 

VIDEO ÎNGROZITOR! Toarnă apă fiartă pe un MĂR abia cumpărat din supermarket şi… nu vei mai lua niciodată mere de acolo

Tot el îngrijește grădina și mormintele din curte ale preoților și ctitorilor. Unul singur e plin de flori viu colorate, după ce un suflet de copil s-a ridicat la cer după zece ani de calvar. ”Era maghiar, dar l-am botezat eu ortodox. De la casa de copii a fost dat în plasament la o familie. A avut o tumoră la cap”, povestește părintele Cucu, examinând atent arborii de tuia recent cumpărați și plantați. Pentru uica Steva sunt bani aruncați: ”Nu avem taxe. Părintele nu vorbește de bani niciodată. În schimb cheltuie în stânga și-n dreapta și spune <<Doamne-ajută!>>”.

La bani mărunți

Două case de lângă biserica din Checea au fost recent cumpărate de preotul Gheorghe Cucu, de teamă să nu intre în posesia unor iubitori de manele care să facă vreo paranghelie chiar lângă lăcașul de cult. Și aici lucrează muncitori pentru ca, atunci când vor termina, 100 de copii săraci din localitate să primească o mâncare caldă. Sunt enoriașii care vin la slujbă atunci când părintele le pregătește cadouri.

Taina botezului e fără chitanță, slujba de înmormântare la fel, ba chiar la pachet cu un sicriu cu toate cele necesare, coliva și colacii. ”Oamenii sunt foarte săraci. Și înainte erau. Veneau la biserică cu același costum cu care s-au cununat, ros de la numeroasele ocazii cu care a fost scos din dulap și cu care erau îmbrăcați și pentru odihna veșnică. În colțurile ușilor laterale ale bisericii existau scuipători, pentru că nu erau șervețele, iar batiste oamenii nu aveau… Când eram eu copil la școală, învățătoarea întreba elevii care au absentat cu o zi înainte care a fost motivul. Iar ei spuneau: <<A spălat mama>>…”, își amintește părintele Cucu.

Și, din nou, uica Steva face legătura dintre cele sfinte și cele lumești: parohiile puternice din punct de vedere financiar au făcut sponsorizări, firmele și autoritățile județene au pus și ele fonduri, creștinii au făcut milostenie în bani, mobilă și produse alimentare… ”Leu cu leu se face un munte”, râde părintele Cucu știind că în fiecare duminică parcarea din fața bisericii e plină ochi.

De veghe în parcare

La doi pași de împlinirea celui de-al șaptelea deceniu de viață, părintele încă mai are putere să pună mâna la treabă. A făcut planton cu uica Steva, pentru ca pisicile și cățeii din sat să nu strice cimentul turnat proaspăt în parcare. ”Dacă aș putea, aș păstra totul în globuri de fier ca să nu se piardă și să rămână la fel. Dar nu pot”, mărturisește el.

Acum trebuie să pună mâna pe baros căci instalația de apă de la noile imobile achiziționate trebuie refăcută și meșterii cer îndepărtarea betonului. ”Aș vrea să fac mai multe, dar greutatea anilor nu mă lasă”…

O monedă de cinci lei

În primul cincinal din cei 45 de ani de preoție, Gheorghe Cucu purta costum și geantă diplomat. După o vizită la Catedrala Mitropolitană, în colțul unde era atunci ”Expres” – un fel de fast-food unde meniul era servit în picioare – o bătrânică îmbrăcată în negru, ca femeile de la țară, întindea mâna pentru mărunțiș.

Părintele Cucu povestește: ”Am băgat mâna în buzunar și am găsit o monedă frumoasă de aluminiu, de cinci lei. Am admirat-o și am decis s-o păstrez. Era prea frumoasă. Mergând spre gară, pe podul de dinainte de Piața Maria, mi-a părut rău. Dacă frecai în mână moneda îți înnegreai mâna. Ce prostie făcusem! M-am întors, dar femeia dispăruse. Am promis că odată și odată mă voi revanșa…”