O jumătate de veac de iubire necondiționată

Adesea, trecem pe lângă oameni remarcabili fără să știm. Pentru cei care nu-i cunosc îndeaproape, sunt doar niște anonimi. Nu au apărut la televizor sau pe coperta vreunei reviste, nu le cere nimeni autografe pe străzi. Valoarea lor nu se citește pe chip, ci în fapte.

Pe Florița Mitrofan am întâlnit-o într-o după-amiază la Grădinița nr. 33 din Timișoara, în timp ce le spunea copiilor povești. Intonația melodioasă a vocii îi făcea să stea cuminți, urmărind-o cu ochii mari, fascinați de modul în care le creiona personajele din basme. Nu voiau să plece acasă, ”până nu termină doamna povestea”.

Mi-a spus că are în spate 45 de ani de activitate ca educatoare. Activitatea didactică nu este una ușoară, mai ales când ai sub îndrumare preșcolari, însă ea nu s-a simțit niciodată obosită de munca asta. ”Îmi place să fiu înconjurată de copii, îmi sunt tare dragi. Uneori, când suntem în vacanțe, îmi par prea lungi”, a zâmbit, ușor stânjenită că i se ia un interviu, deși, în tinerețe, s-a aflat, o vreme, în lumina reflectoarelor.

 

A lăsat muzica populară pentru educația preșcolarilor

I-a plăcut dintotdeauna muzica și a cântat, împreună cu frații ei, în ansamblurile de folclor locale, din zona sa natală, dar și în Timișoara. S-a născut în satul Târnova, din județul Arad, într-o familie modestă și numeroasă. Din cauza posibilităților financiare reduse însă, părinții ei nu au încurajat-o să urmeze o carieră muzicală: ”Pe atunci, noi, copiii, ne ajutam părinții la muncile câmpului. În clasa a opta, nici nu am prea fost la școală, pentru că trebuia să merg cu vacile la păscut”.

Am întrebat-o cum a reușit să se descurce totuși, date fiind condițiile vitrege și a ezitat câteva secunde să-mi răspundă. Apoi, zâmbind cu modestie, mi-a răspuns: ”Mi-a plăcut foarte mult să învăț. Am fost premiantă din clasa întâi până când am terminat liceul. M-a ajutat mult și faptul că aveam înclinație către compunere. Pentru că părinții mei nu m-au susținut să urmez un liceu, am reușit să mă înscriu abia în ultima zi. A fost prima dată când am călătorit cu trenul”. Când a absolvit studiile, a primit repartiție la Timișoara.

 

Compune cântece și scrie versuri pentru copii

Întrebată dacă nu i-a părut rău că a trebuit să renunțe la muzică, spune că n-a fost vorba de o renunțare: ”Nu, nu regret nici o clipă. Copiii sunt viața mea. Și-apoi, n-a fost o renunțare. Compun cântece pentru ei. Câteodată, îmi vin mai multe melodii sau versuri în minte și le scriu repede pe o bucățică de hârtie, ca să nu le uit. Nu am studii în domeniu, doar ureche muzicală. Așa cântam și înainte”.

A pierdut numărul cântecelor și poeziilor pe care le-a compus de-a lungul timpului, însă multe dintre ele au fost publicate în diverse reviste și almanahuri, unde figurează sub prenumele Florica. ”Așa sunt cunoscută: Florica sau Flori”, explică ea, amuzată. Are doi copii și doi nepoți, însă nici unul nu i-a moștenit talentul artistic sau, cel puțin, nu l-a pus în valoare.

”Nepoțica mea e la dans sportiv, îi place mult, dar în rest, nimeni din familia mea nu are vreo legătură directă cu domeniul muzicii”, a adăugat, cu o ușoară undă de nostalgie. A fost singurul moment în care am văzut-o altfel decât zâmbitoare.

Deși nu mai e la prima tinerețe, debordează de energie și de voie bună. Cel mai mult atunci când e înconjurată de copii. Nu are multe diplome, drumul până la locul de muncă îl parcurge cu autobuzul și nu locuiește întru-n palat. Dar Florița Mitrofan e iubită de generații întregi de copii. Necondiționat.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns