O familie necăjită şi înşelată de o firmă specializată în ţepe a primit o lovitură şi din partea unei instanţe timişorene

palatul dicasterial 1

Zilele trecute, v-am relatat cum instituțiile statului își pasează responsabilitățile de la una la alta, mai precis, cum niște timișoreni înșelați de o firmă se plâng poliției, care ridică din umeri și își declină (in)competența, trimițând păgubiții să se adreseze Protecției Consumatorilor și, în final, instanței de judecată.

ioan dinaEi bine, după ce a bătut, fără succes, la ușa Secției 3 Poliție și după ce Protecția Consumatorilor s-a limitat doar la a amenda firma care l-a înșelat, Deservinstal, fără a-i opri activitatea, timișoreanul Ioan Dina s-a adresat și instanței de judecată, la care l-au tot trimis primele două instituții…

 

Citeşte şi: Maladia secolului face ravagii la Timișoara!

 

Astfel, domnul Dina a intentat o acțiune, la Judecătoria Timișoara, împotriva firmei Deservinstal, solicitând daune materiale și morale în valoare de 56.000 de lei, motivând că atât el, cât și ceilalți membri ai familiei sale (soția și fiul) sunt persoane cu handicap accentuat, iar din cauza nefinalizării lucrărilor contractate cu firma respectivă, au fost nevoiți să stea fără apă caldă și căldură, astfel încât bolile de care suferă li s-au agravat.

Fără taxă de timbru

În mod normal, în procesele care au ca obiect pretenții bănești, se plătește o taxă judiciară de timbru care are anumite valori în funcție de sumele solicitate, dar de la această regulă există și excepții prevăzute de OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Astfel, la articolul 29, se spune așa: „Sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile (…) referitoare la (…) f) protecția drepturilor consumatorilor, atunci când persoanele fizice și asociațiile pentru protecția consumatorilor au calitatea de reclamant împotriva operatorilor economici care au prejudiciat drepturile și interesele legitime ale consumatorilor”.

Motivare șocantă

Ca atare, Ioan Dina a solicitat instanței să i se aplice această prevedere și să fie scutit de plata taxei de timbru, însă cererea sa a fost, surprinzător, respinsă, instanța stabilind că reclamantul trebuie musai să achite o taxă de timbru în valoare de 2.225 de lei. Reclamantul a făcut cerere de reexaminare a solicitării sale, însă rezultatul a fost identic.

Însă nu atât refuzul scutirii de plata taxei de timbru, cât motivarea instanței este mai mult decât surprinzătoare: „În drept, instanța constată că reclamantul nu are calitatea de consumator, în înțelesul dispozițiilor art. 2, alin. 1 din Legea nr. 193/2000, care transpune în dreptul intern Directiva 93/13/CEE, directivă care face trimitere la principiul potrivit căruia <persoanele care achiziționează mărfuri și servicii ar trebui protejate împotriva abuzului de putere de către cumpărător sau furnizor, mai ales împotriva contractelor standard unilaterale și împotriva excluderii inechitabile a unor drepturi esențiale din contracte>. Prin urmare, reglementarea analizată asigură protecția consumatorilor angajați în raporturi juridice generate de contracte de adeziune încheiate cu profesioniști, care au un conținut prestabilit și care se încheie în mod curent prin aderarea consumatorului la clauzele impuse, fără o negociere directă a acestora, or contractul încheiat de către reclamant cu pârâta putea fi negociat la încheierea acestuia, nefiind un contract de adeziune, astfel că nu îi sunt aplicabile dispozițiile de la art. 29 din OUG nr. 80/2013″.

Interpretare arbitrară

De ce am spus mai sus că motivarea instanței este șocantă? Pentru că OUG 80/2013 nu precizează niciunde că are în vedere doar categoria de consumatori la care face referire Legea 193/2000, care, într-adevăr, privește exclusiv clauzele abuzive inserate în contracte, de exemplu, în contractele-tip încheiate de clienți cu băncile sau cu operatorii de telefonie mobilă!

Nici pomeneală de o asemenea restrângere în articolul 29, litera f a OUG 80/2013, din textul respectiv putând fi decelate câteva condiții clare de scutire de la plata taxei de timbru și anume: să fie vorba despre o acțiune ce are în vedere protecția drepturilor consumatorilor, adică subiectul protejat trebuie să aibă calitatea de consumator – persoană fizică beneficiară a unui bun sau serviciu furnizat de un operator economic -; reclamantul trebuie să fie o persoană fizică sau o asociație pentru protecția consumatorilor; acțiunea să fie îndreptată împotriva unui operator economic care a prejudiciat drepturile și interesele legitime ale consumatorilor.

Așadar, deși instanța și-a motivat hotărârea prin aceea că scutirea de taxe de timbru este aplicabilă strict pentru cauzele ce intră în sfera Legii 193/2000, cea cu clauzele abuzive din contracte, noi credem că interpretarea sa nu este corectă, atâta vreme cât în textul de lege care reglementează taxele de timbru, OUG 80/2013, nu se indică o altă lege – deci nici Legea 193/2000! – și nici nu se restricționează aplicarea sa în raport cu o altă lege, ci se vorbește doar despre protecția unui drept legitim al unui consumator.

De altfel, un principiu de drept spune chiar așa: „Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus” / „Unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem”.

Consumator cu acte în regulă

Onor instanța nu avea de ce să se raporteze exclusiv la Legea 193/2000 și să facă abstracție de însăși legea-cadru în domeniul respectiv și anume Ordonanța de Guvern nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, care n-a fost abrogată și, evident, își produce efectele și astăzi. În articolul 2 al respectivei ordonanțe (actualizată), este definită noțiunea de consumator – „orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale” -, precum și cea de operator economic – “persoană fizică sau juridică, autorizată, care în cadrul activităţii sale profesionale fabrică, importă, transportă sau comercializează produse ori părţi din acestea sau prestează servicii”.

Conform acestor definiții, Ioan Dina este un CONSUMATOR cu acte în regulă, în timp ce SC Deservinstal DS SRL este un operator economic care s-a angajat, printr-un contract, să îi presteze consumatorului un anumit serviciu!

De altfel, tocmai fiindcă Ioan Dina avea calitatea de consumator, Protecția Consumatorilor îi primise plângerea și, mai mult, constatase că această plângere era îndreptățită (adică operatorul economic Deservinstal îl prejudiciase pe consumatorul Ioan Dina, exact condiția stipulată de art. 29, lit. f a din OUG 80/2013 pentru scutirea de la plata taxei de timbru!) și sancționase firma patronată de Elena Ursulean.

Mai mult, în aceeași OG 21/1992, se stipulează: „Drepturile consumatorilor, la încheierea contractelor, sunt (…) d) de a fi despăgubiţi pentru daunele provocate de produsele sau serviciile care nu corespund clauzelor contractuale” (articolul 10, litera d). Or, din moment ce operatorul economic Deservinstal a prestat un serviciu care nu a corespuns clauzelor contractuale (să nu uităm că nici până în ziua de astăzi Ioan Dina nu s-a ales nici cu lucrarea executată, nici cu banii restituiți!), e limpede că reclamantul-consumator avea dreptul, conform prevederilor legale de mai sus, să fie despăgubit.

În fine, articolul 16, punctul 2 al aceleiași ordonanțe spune că „Soluţionarea solicitării plăţii unor prejudicii morale sau daune conexe remedierii ori a înlocuirii produselor sau serviciilor necorespunzătoare cerute de consumatori sau de operatorii economici este de competenţa instanţei judecătoreşti competente ori a organismului de mediere competent”. Ce poate fi mai clar de-atât?!

O posibilă explicație

E posibil, ba chiar probabil, ca instanța care i-a respins reclamantului Ioan Dina cererea de scutire de taxă de timbru să nu fi scos chiar din joben motivarea cu Legea 193/2000, ci să se fi conformat unei practici judecătorești, pe rolul instanțelor din întreaga țară aflându-se, fără doar și poate, o multitudine de cauze cu obiect identic.

Doar că, până una-alta, așa cum arătam mai sus, art. 29, lit. f din OUG 80/2013 are o sferă mult mai largă de aplicare, adică se adresează tuturor consumatorilor ale căror drepturi și interese legitime au fost prejudiciate, nu doar categoriei de consumatori prevăzută expres în Legea 193/2000, iar – în opinia noastră – o eventuală restrângere a sferei de aplicare poate fi făcută doar de legiuitor și nu prin practica judecătorească.

Convergență de opinii

Înaintea intrării în vigoare a OUG 80/2013, taxele judiciare de timbru erau reglementate de Legea 146/1997, care, la articolul 15, litera j, prevedea exact aceleași lucruri enunțate mai apoi în articolul 29, litera f din OUG 80/2013. Pornind de la această mențiune, considerăm ca fiind extrem de elocventă opinia avocatului Bogdan Dumitriu exprimată într-un articol publicat de acesta, în 2012, în Revista Română de Drept al Afacerilor:

„Finalitatea prevederilor de la art. 15 lit. j) din Legea nr. 146/1997 (repetăm, textul de lege este similar cu cel cuprins în art. 29, lit. f din OUG 80/2013 – n.r.) privind taxele judiciare de timbru este aceea de a asigura un acces gratuit la justiție pentru consumatorii persoane fizice sau asociațiile pentru protecția consumatorilor.

Având în vedere uriașa diferență de putere financiară între consumatori și agenții economici, credem că legiuitorul a urmărit prin scutirea primilor de plata taxei de timbru să realizeze un echilibru de arme între cele două părți, căci, în situația contrară, consumatorul ar fi fost reticent să demareze un litigiu care i-ar fi epuizat rezervele bănești încă de la început.

Pe de altă parte, legiuitorul a intenționat responsabilizarea agenților economici prin amenințătoarea perspectivă a unor litigii numeroase, dăunătoare pentru imaginea comercială și ieftine pentru partea adversă. Prin formarea acestor condiții vitrege pentru agenții economici legiuitorul a vizat modificarea comportamentului acestora față de consumatori.

Concluzia este că din această interpretare ad litteram rezultă că instanței îi revine o singură obligație – aceea de a se abține să taxeze justițiabilii ce promovează acțiuni prin care își protejează drepturile și interesele provenite din calitatea lor de consumatori de bunuri și produse”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “O familie necăjită şi înşelată de o firmă specializată în ţepe a primit o lovitură şi din partea unei instanţe timişorene

  1. Justitia e ….oarba …la propriu …sigur nu a vazut textul legii ,iar judecatorul acela , e si surd ..ptr ca unui orb i se poate citi si el sa auda…dar acest judecator …e grav „avariat….”.daca nu este capabil sa realizeze textul legii si calitatea de consumator.
    Ce sansa avem noi cetatenii fara grad de handicap , daca unor oameni necajiti si batuti de viata cu probleme grave si cronice de sanatate …nu li se face dreptate ….nici macar in baza empatiei NU SE APLICA LEGEA ….????
    Cu fiecare abuz al justitiei , scade increderea in aceasta institutie si cand treci pe strada cu Institutia in cauza….ITI TREBUIE LAMAIE …PTR COMBATEREA GRETEI , IAR CAND TE INTALNESTI CU UN JUDECATOR , MINTEA NOASTRA II BAGA INTR.O OALA SI INCERCI SA.L OCOLESTI ,CA PE …”IUDA”…!!!!:(((

  2. Ce justiție!Idiotul ori idioata care reprezinta instanta,aştia sunt cauza.Dragnea!Cat mai repede sa vina legea raspunderii magistratilor.Atunci sa vedem cum aplica legea zdrențele astea de judecatori corupti si imbecili.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *