N-avem fotbal… Dar ce mai avem?

romania albania 67295400

Nimic nu era mai previzibil decât eșecul echipei naționale de fotbal la Euro 2016. Așa că… am fost în grafic. O surpriză s-ar fi consemnat dacă treceam de grupe. Nici nu s-a terminat meciul de adio cu Albania până ce comentatorii s-au grăbit să caute vinovați. Un sondaj pe net chiar indica drept vinovați pentru performanța întoarcerii acasă a fotbaliștilor români „cu coada între picioare” campionatul „slab”, antrenorul „prost” și corupția „mare”.

În loc să-i felicităm pe cei care ne-au bătut, așa ar fi fost fair-play, căutăm scuze sau vinovați. E bine, totuși, că din lista culpabililor lipsesc arbitrii. Șeful federației se află, stați liniștiți, printre cei „cu musca pe căciulă”. Iată că, într-un joc sportiv, nici adversarul, nici valoarea lui nu contează.

În schimb, ne lamentăm, devenim victime și viața merge mai departe. Nu ar trebui însă s-o facem, căci fotbal nu mai avem de multă vreme și aceasta nu pentru că l-am privatizat sau pentru că primăriile nu pompează destui bani în el, ci pentru că a dispărut motivația copiilor și tinerilor pentru a-și petrece timpul cu mingea pe maidane. Un antrenor dintr-un orășel timișean ne spunea, cu ceva timp în urmă, că din cele patru localități aparținătoare ale unității administrative abia dacă poate să adune cinci ori șase jucători. Atenție, nu este vorba să selecteze atâția fotbaliști, ci ei să dorească să vină la echipă. Prin urmare, nu mai avem fotbal în primul rând pentru că forța lui de atracție este mult diminuată.

Dacă ar fi numai asta, că nu mai avem fotbal, treacă-meargă. Ce mai avem însă? Industrie? Agricultură? Cultură? Sănătate? Învățământ? Să nu dăm din umeri și nici să căutăm vinovați. E inutil.

Timpul pe care îl trăim este al terenurilor de fotbal noi, cu tribune și vestiare, în sate de moșnegi și de băbuțe, în care puținii copii sunt fie în microbuzul școlar, fie în recreație, cu mâna și ochii pe telefonul lor deștept. De asemenea, localitățile noastre sunt pline de săli de sport, terenuri cu nocturnă și de scutiți de educație fizică.

Dacă nu mai avem echipă, e încă bine, zicea cineva că avem încă suporteri. Dar altcineva mi-a reproșat că naționala a pierdut calificarea și pentru faptul că eu n-am susținut-o cu suficientă convingere. Poate că omul are dreptate. Nu numai că ar fi trebuit să fiu mai înfocat, ci să fi năvălit în teren, să-mi ajut echipa la greu.

Măcar acum ne-am scos fotbalul din cap și putem să facem alte lucruri mai importante decât să bem bere în fața televizorului. De exemplu, să citim o carte, fie ea tot despre fotbal.

Cum pe lumea asta întotdeauna există și consolare, ne putem mângâia cu ideea că, dacă nu mai avem nici fotbal, nici echipă națională, nici antrenor, în compensație avem politicieni și politică. Iar unde există ei, trebuie să fie și anticorupție. Nimic nu se compară cu o plimbare cu duba și cu cătușe, nici măcar o partidă de fotbal ratată, pentru că adevăratul meci încă nu s-a jucat. Acolo e speranța, care se stinge ultima, aceea că se va face dreptate, fie și cu suspendare…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns