Mărturisiri uluitoare făcute de un cronicar al Revoluției de la Timişoara

Un timișorean aparte se dovedește a fi profesorul de educație fizică și sport Costel Balint. Este unul dintre concitadinii cărora Revoluția din 1989 le-a schimbat destinul. Până în acel moment al istoriei, povestea lui este una plină de peregrinări prin țară, tatăl său fiind ofițer de carieră.

A copilărit la Vaslui, Huși, Craiova, Arcuș (lângă Sfântu Gheorghe), Sibiu, unde începe grădinița, din nou Arcuș, ajungând apoi în Lugoj, de unde era mama sa, pe când era în clasa a III-a. Dacă-l întrebi de unde este de loc, însă, îți va spune că-i… lugojean. A urmat Liceul la Făget și a absolvit Facultatea de Educație Fizică la Timișoara, în 1977.

A fost profesor la Lenauheim și Grabaț, apoi la Voiteg și Liebling, la școala din urmă fiind director-adjunct din prima zi. A fost în toată această perioadă un dascăl de țară, navetist la Timișoara.

costel-balintÎn 15 decembrie 1989 a coborât din tren și a pornit pe jos prin oraș, cu gândul să cumpere o cutie de ness de la vreun bișnițar. A doua zi se încheia trimestrul I și avea cu clasa la care era diriginte o reuniune, adică o mică petrecere de sfârșit de an. În Piața Maria a văzut oameni adunați, dar nu a stat mult acolo, dându-și seama că nu prea e în regulă ce se întâmplă, spunându-și că „îi va aresta Securitatea”.

În 16 decembrie, la două ore după cursuri, a început reuniunea și el va reveni în Timișoara, cu cursa feroviară de la ora 19. A luat „firul” 16 de la gară. Soacra, împreună cu care locuia, era la o nuntă ce avea loc la un restaurant de pe Corso. N-avea de unde să știe că au apărut „băieții” și au spart nunta, invitații fiind obligați să plece la casele lor.

Soacră-sa era șocată. Când el a spus că se duce să vadă ce se întâmplă în oraș, soția i-a zis: „Ia-ți chiloți curați că poate te arestează!”. S-a schimbat și s-a îndreaptat spre stația de la Modern a troleibuzului, dar acesta nu a oprit. Așa că a luat-o pe jos pe linia acestuia, în alergare ușoară.

Pe la ora 20, a ajuns în Piața Maria, în fața Regionalei CFR, unde a privit consternat scena cu pompierii și pe scutierii aliniați în fața protestatarilor. Un bărbat a încercat să spargă semaforul care arata doar roșu. Alții au incendiat un ARO alb, care staționa în fața Regionalei. Acolo îl întâlnește pe Sorin Oprea, care era cu bicicleta. Împreună merg spre Catedrală.

„Purtam pe atunci plete”, își amintește Balint. La primărie era un alt cordon de militari. A privit puțin, apoi a luat-o înapoi spre casă. Dintr-o scară a unui bloc de vizavi de Clinicile Noi au ieșit doi tineri și o tânără. Aceștia l-au întrebat: „Ce-i cu zgomotele astea?” El le-a răspuns revoltat: „Ce, nu știți?”. Tinerii i-au replicat: „Hai, dom’le că ești beat!”

În acel moment a oprit lângă ei un ARO, din care a coborât un civil în haină de piele elegantă și cu căciulă de blană care i-a cerut buletinul. În momentul când profesorul a băgat mâna în buzunarul de la piept să scoată portofelul, insul l-a pocnit peste spate cu o bâtă. În timp ce el se chircea de durere, acesta a luat-o pe fată de păr și a izbit-o de capota mașinii. Apoi cei patru au fost urcați în mașină și duși la miliția județeană.

Pe un culoar al acesteia stăteau pe ambele părți lucrători ai acesteia, care le împărțeau cu larghețe pumni și picioare. Ajuns în arest, i-a fost luat tot ce avea prin buzunare, inclusiv o casetă audio pe care era înregistrată melodia „Lambada”. Pentru această piesă în vogă atunci a mai primit o sfântă de bătaie.

După gratii s-a revoltat, strigând că a fost arestat ilegal, motiv pentru care un paznic i-a aplicat un pumn, în urma căruia și-a pierdut doi dinți din față. În dimineața zilei următoare arestații au fost încolonați și apoi urcați în dube și duși la Penitenciar. La urcare a primit să țină în brațe un alt arestat… Era un bărbat fără ambele picioare.

La pușcărie s-a făcut trierea. El a declarat că nu are bani. Gardianul l-a pus să se dezbrace la pielea goală și i-a luat pantalonii, iar când i-a scuturat, din buzunar a căzut o monedă de 25 de bani, de care uitase că a găsit-o pe podeaua troleibuzului, de cu dimineață, când plecase spre gară. Moneda „norocoasă” l-a costat o nouă corecție corporală, aplicată cu bastonul.

La Penitenciar, totul părea pregătit din timp. În celulă erau 60 de paturi, cu cerceafuri, perne și pături și… 200 de arestați. Printre aceștia, și un bărbat împușcat în umăr. A nimerit la geam, unde era mai mult aer, în același pat cu el fiind încă doi studenți la Medicină, tot lugojeni ca și el.

Profesorul și-a sfâșiat cămașa, iar aceștia au făcut feșe din ea și l-au pansat pe acel om. Rănitul era paralizat de frică. Apoi au apărut și doi „meseriași” ai celulelor, unul dintre ei spunându-le cu voce tare: „Eu sunt cel care comand, iar aici ar fi bine să știți că nu-i cofetărie…”

Miercuri, 20 decembrie 1989, au fost anunțați să se pregătească că li se va da drumul din pușcărie. Cei mai mulți s-au panicat, crezând că-i vor duce în pădure și-i vor împușca. Când așteptau momenul eliberării în curte, profesorul și-a cerut buletinul, care i-a fost după aceea adus. Acolo, el a spus: „Asta-i Revoluție!”…

Încă din Penitenciar și-a propus să pună pe hârtie ceea ce a trăit în acele zile. După 1989, a fost profesor la mai multe școli din Timișoara (Liceul Electromotor și Școala MIU, Liceul J.L.Calderon, Grupul Școlar Enegetic, liceele C.D.Loga și W. Shakespeare), de trei ani fiind pensionar.

Pasiunea pentru scris o are din liceu, când compunea poezii. Prin scris și-a cucerit soția, acesteia adresându-i chiar și… trei scrisori pe zi. A fost pasionat de istorie, adunând o impresionantă colecție a publicației „Magazin istoric”. La sfârșitul anului 1990 a început prima sa carte, apărută doi ani mai târziu: „Timișoara în decembrie”.

S-a numărat printre condeierii de la ziarele „Amicul Public nr. 1” și „…1bis”, „Ecou 17”. În 1990 a înființat Asociația Forumul Revoluției din Decembrie 1989 „Libertatea”. Este membru al asociației de revoluționari ALTAR. A fost ales, în 1996, președinte al Comisiei guvernamentale pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din Decembrie 1989, având rang de secretar de stat.

A încercat și puțină politică, fiind întâi PUNR-ist, înființând apoi filiala partidului revoluționarilor Forțele Democratice 1989, care a fuzionat cu PRM. A ratat de puțin un mandat de parlamentar. Dincolo de acest parcurs, profesorul Costel Balint se numără printre revoluționarii timișoreni care au contribuit ca memoria lui Decembrie 1989 să rămână vie pentru generațiile următoare. A scris zece cărți despre Revoluție.

Iată câteva dintre titlurile acestora: „Lumină și speranță, Timișoara 1989”, „Revoluția română”, „Începutul sfârșitului”, „Ziua de mâine a început ieri”, „Ieri informator, azi colborator”, „Mașina de scris”, „Turma marelui URS”. A scris și despre mineriadă („Barbara legiune apusă”). A fost fascinat de Che Guevara („Ultimul tango”), dar și de geopolitică („Visul american. 1001 nopți în nisip”, o carte dedicată atentatelor din 11 septembrie 2001). În pregătire are și alte volume. Prima carte se va numi „Aprinde lumina. Arde Orientul”. A doua este dedicată războiului din Siria. Are în proiect, de asemenea, o carte dedicată unei personalități controversate, Corneliu Zelea Codreanu…

revolutie-timisoara

Costel Balint își caligrafiază de mână cărțile, scriindu-le cu litere de tipar. După aceea le culege la calculator… Dincolo de toate, pe lângă faptul că este un interlocutor șarmat, în cărțile lui e mult loc și pentru literatură: „Sirena sună pentru ultima oară la sfârșitul alarmei; soarele coboară lin, trimițând o suliță de gheață pe linia orizontului: era spre sfârșitul lui decembrie când a plouat peste oraș. Cerul a plâns câteva zile…” (din volumul „Turma marelui URS”, 2014).

Cel mai mult l-a marcat înfrigurarea cu care îi răsfoiau în librărie cărțile, pentru a-și găsi numele, unii dintre cei care au fost în 1989 de cealaltă parte a baricadei, de partea represiunii…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Mărturisiri uluitoare făcute de un cronicar al Revoluției de la Timişoara

  1. Hmmm, să ieși gură-cască, să vezi ce se întâmplă și, de acolo, în arest, e cu adevărat ,,revoluționar” !!! Din 200 persoane, doar unul a fost împușcat ! Acela își merită, pe deplin, faimosul ,,certificat de revoluționar” !

Lasă un răspuns