Luni, profesorii timișeni pichetează din nou prefectura, alături de Sindicatul Liber din UPT și Asociația Elevilor din Timiș

Sindicatele au suspendat greva

Luni, profesorii timișeni pichetează din nou prefectura, alături de Sindicatul Liber din UPT și Asociația Elevilor din Timiș.

Marți, peste 20.000 de protestatari din toată țara vor fi la București. Elevii se solidarizează cu angajații din învățământ.

Luni, 29 mai, în intervalul 13-14, va avea loc pichetarea Prefecturii Județului Timiș, de către toate sindicatele din județul Timiș afiliate la Federația Sindicatelor Libere din Educație: Sindicatul Oamenilor Liberi din Educație Timiș, Sindicatul Învățământului Preuniversitar Timiș și Sindicatul „Paul Popescu Neveanu” Timiș.

Li se vor alătura, în semn de solidaritate, Sindicatul Liber din UPT, afiliat Federației Alma Mater, și Asociația Elevilor din Timiș.

Marți, 30 mai, în Capitală vor ajunge mii de angajați din învățământul preuniversitar și universitar din toată țara, care vor mărșălui pe mai multe trasee. Adunarea participanților va fi în Piața Victoriei, de la ora 11. Protestul se va încheia la ora 16, pe Bulevardul Geniului.

În ultimele zile, tot mai mulți elevi au afirmat că se solidarizează cu revendicările angajaților din învățământ, transmițând mesaje de susținere pentru profesorii aflați în grevă.

CITEȘTE ȘI: Zilele satului Sacoșu Mare

Vineri, 26 mai, Consiliul Național al Elevilor a publicat o scrisoare deschisă adresată premierului Nicolae Ciucă:

”Contextul în care ne aflăm este un capitol trist al educației din România. Suntem cu toții martori ai unei stări generale de criză, de haos, de incertitudine.

Așadar, solicităm urgentarea demersurilor de soluționare a revendicărilor cadrelor didactice, pentru a susține, pe termen lung, un act educațional de calitate, iar pe termen scurt, încheierea în condiții optime a anului școlar în curs.

De asemenea, menționăm că fără a lua în considerare solicitările profesorilor, chiar înainte de adoptarea unei noi legi a salarizării, nu vom putea numi această grevă încheiată, chiar dacă s-ar relua cursurile. Finanțarea corespunzătoare a sistemului de educație trebuie să devină realitate, nu doar o promisiune repetată anual la adoptarea fiecărui buget. Sperăm ca Guvernul României să găsească soluțiile care vor readuce cât mai repede echilibrul în sectorul de educație”.

În completare, secretarul executiv al Consiliului Elevilor din Liceul de Informatică Iași, Darius Theodor Ionescu, a transmis următoarele gânduri:

”Fiind secretar executiv al Consiliului Școlar al Elevilor din Liceul de Informatică din Iași și totodată elev îi înțeleg pe profesorii care fac grevă. Meseria de profesor este respectată în multe țări din Europa și așa cred că ar trebui să facem și noi, iar noi ca elevi nici să adresăm anumite lucruri urâte despre aceștia sau să tolerăm unele abuzuri primite din partea profesorilor.

Dacă cei de la guvernare (in frunte cu prim-ministrul, ministrul educației etc.) erau mult mai onești, deschiși spre discuții și preocupati de situația în care se află profesorii nu se ajungea într-o incertitudine fără precedent despre care nici nu știi NIMIC, dacă vei mai merge la școală sau nu până la sfârșitul anului.

Este, din păcate o situație aiurea în care am ajuns noi ca țară. De când sunt eu in școala românească nu am mai prins așa ceva și nu sunt mulțumit de asta.

Concret, profesorii sunt baza unei societăți civilizate, dar în România acest lucru nu s-a observat deloc.

De exemplu, în loc de propunerea guvernanților cu acele bonusuri de 2500 de lei până în luna octombrie aș da afară TOȚI funcționarii că iau salarii uriașe și nu fac NIMIC util și banii care vor veni îi putem redistribuii către salariile profesorilor și chiar și către bursele de merit, de performanță etc., care și acestea sunt extrem de mici (doar 200 de lei pe lună și dacă sunt și alte zile libere în care nu se merge la școală luăm și mai puțini bani)”.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Luni, profesorii timișeni pichetează din nou prefectura, alături de Sindicatul Liber din UPT și Asociația Elevilor din Timiș

  1. Felicitări profesorilor din întreaga țară. Cred că ar fi extraordinar, cu ocazia acestui protest, să nu abandoneze ori, să cedeze la tot felul de promisiuni și tertipuri ale guvernanților. Acum au una din rarele ocazii în care au șanse foarte mari, să revendice ABSOLUT TOATE drepturile.
    Nu faceți greșeală să cedați tocmai acum!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *