Locul unde în fiecare zi e Crăciunul

Crăciunul marchează Nașterea Domnului. Este o sărbătoare a bucuriei și a înțelegerii, care aduce pace și fericire în suflete. Este o zi a darurilor, oferite ca răspuns iubirii lui Dumnezeu pentru noi. Fiecare dă după putință, unii mai mult, alții mai puțin. Deși pare incredibil, Crăciunul are loc perpetuu într-o casă retrasă dintr-un sat timișean. Un cititor fidel al ”Renașterii bănățene” a descoperit din întâmplare acest lucru, iar noi am fost acolo pentru a vă împărtăși firescul devenit minune.

Casa ”Sf. Maria”
Cu fix două săptămâni înainte de Crăciun, prin perdelele trase sclipesc în lumina dimineții beculețele instalației care ornează bradul așezat în living. E Casa ”Sf. Maria” din Carani și – poate și din cauza denumirii – aici e sărbătoare în fiecare zi. Nașterea Domnului e în suflete…
Cei mai micuți copii se pregătesc să plece spre casă. Ancorați cu centurile cărucioarelor, urmează să coboare rampa destinată persoanelor cu dizabilități pentru a ajunge apoi la stradă, unde îi așteaptă microbuzul care îi va duce la părinți și bunici. Doamna Lia oferă fiecăruia un pupic și o vorbă bună de despărțire, iar chipurile mici, marcate de boli grave, se luminează și se liniștesc. Sunt copii cu tetrapareză spastică, microcefalie, paralizie cerebrală, microcranie, sindrom Down, autism, copii care restul timpului și-l petrec închiși între patru pereți. Majoritatea nu au doar boli fizice, ci și probleme materiale sau familiale. Pentru aceștia, diminețile sunt un dar.

În living, aproape de brad, la o măsuță, un grup de copii colorează și cântă colinde, iar doamna Nuți le ține isonul. Aceștia sunt ”micuții mari”, care au între 14 și 35 de ani, dar pentru unii grădinița reprezintă un nivel cam ridicat. Domnul Marius are de întocmit lista de cadouri pe care o va trimite Moșului. ”Trei frați vor câte un borcan cu gem, un băiat vrea macaroane cu brânză… Avem și unii mai pretențioși. Fiecare primește tot ceea ce cere, pentru că spiridușii lui Moș Crăciun sunt oameni generoși din Timișoara, care vor să rămână anonimi. Avem un băiat care anul trecut a cerut un laptop și un set de dinozauri și a primit tot, de la Moșul”, mărturisește domnul Marius. În acte, el e șeful, în realitate însă e cel mai umil dintre toți și cel care face orice muncă: de la schimbatul scutecelor copiilor mai mari, la încasatul pumnilor din partea celor care au cu accese de violență. Un tânăr diagnosticat cu autism a renunțat după un an de zile să-l mai lovească, așa că domnul Marius se simte ușurat în această privință. A ales de bună voie să încaseze el pumnii, pentru ceilalți. Dar nimeni nu a reușit să strice Crăciunul, iar acesta are loc în fiecare zi.

Cinci părinți pentru 33 de copii

În total, 33 de copii cu dizabilități își petrec timpul în Casa ”Sf. Maria”. Sunt persoane din Timișoara, Dudeștii Noi, Sânandrei, Carani, Satchinez, Hodoni, Variaș, Vinga, Orțișoara și Seceani care nu și-au găsit locul într-un alt centru de zi. Există și o listă de așteptare… pentru că locul e mic, iar personalul redus numeric. ”E incorect să le spunem persoane cu dizabilități. Ei au o serie de abilități, unele speciale”, ne corectează domnul Marius. Șeful este de profestie inginer de calculatoare, însă într-un moment al vieții sale a ales să se ocupe de acești copii. Are sentimentul că, într-o zi, când va trage linie, va fi mai câștigat. Doamna Lia e de profesie psiholog și face și logopedie. Doamna Nuți e femeie de serviciu, doamna Dana, bucătăreasă, iar domnul Vasile, hausmeister (îngrijitor) și șofer. Aceasta e componența familiei de dimineață, care are grijă de copiii care beneficiază de serviciile centrului social administrat de Caritas. Mai exact, prin rotație, ei sunt mama și tata.

Și copiii au învățat lecția

Programul zilnic al copiilor începe cu o ”excursie” cu microbuzul la Carani. La sosire, unii au nevoie de o baie, haine curate și – mai ales – o gustare. ”Ne strângem cu toții în cerc și stabilim în ce zi suntem, ce lună, ce anotimp… După aceea, discutăm tema zilei. Când suntem gata, ne despărțim în grupuri de lucru pe criterii de vârstă și afecțiuni. Avem logopedie, ergoterapie, artterapie și kinetoterapie. Pentru ei e o joacă continuă: lucrăm cu plastilină sau piese de lego pentru motricitatea grosieră și cea fină. Cei care au fost o perioadă la școală exersează scrisul, cititul și socotitul. Știm cât poate fiecare și doar atât le cerem”, spune domnul Marius. Copiii cei mari, considerați adulți după vârsta din buletin, sunt responsabilizați și îi ajută pe cei mai mici, fapt ce le umflă piepurile, semn că le-a crescut stima de sine. Ochii le sunt veseli pentru că în acest loc nu se simt diferiți, ci speciali. Strânsul materialelor folosite la joacă e o plăcere și nu o corvoadă, la fel ca și pregătirea locurilor pentru repausul de după prânz. E vremea când doamna Dana dă semnalul că masa e gata și toți se grăbesc curioși să vadă ce le-a pregătit… După un pui de odihnă și încă o tură de joacă (activitate la alegere), copiii, mai mari și mai mici se pregătesc să plece spre casă. ”Unii copii sunt marginalizați chiar în cadrul familiei, de frații lor. Sunt suflete care, dacă n-ar mai veni aici, și-ar petrece viața între patru pereți”, spune domnul Marius. La Carani însă pot fi mereu copii, se pot juca în curte sau în interior, pot ieși la plimbare în natură sau în societate. ”Îi ducem și la restaurante și la concerte, unde deja artiștii ne cunosc și ne invită. Mergem anual în tabără la Praid”, completează șeful. În jurul orei 15, pentru copii urmează cea de-a doua ”excursie” a zilei, cea către domiciliul din acte. Au primit și au oferit, sau, mai exact, s-au simțit iubiți și au învățat să iubească. Pentru unii, în miezul zilei se va lăsa noaptea, dar când vor reveni la Casa ”Sf. Maria”, la cercul de la începutul activităților, vor ști, că e dimineață.

Cât costă fericirea?

Crăciunul e o sărbătoare a bucuriei, ziua în care toți suntem fericiți. Pentru fiecare aceasta reprezintă ceva: un dar primit, un lucru oferit, un gest care, indiferent de ce parte ne aflăm – a expeditorului sau a destinatarului – ne aduce mulțumire sufletească și împăcare cu noi înșine și cu ceilalți. Dar dacă am trăi un Crăciun perpetuu? Statul alocă 175 de lei de copil pe lună, însă capacitatea centrului e pentru 12 beneficiari, motiv pentru care micuții vin prin rotație. Această sumă nu acoperă însă în totalitate materialele de lucru, cele de igienă, masa, deplasările și tot ceea ce face din Casa ”Sf. Maria” un loc în care Crăciunul e zilnic. ”Până la 93 la sută din suma necesară e acoperită din donații”, mărturisește domnul Marius. Aflăm că există un grup de sponsori principali, acei spiriduși ai Moșului care păstrează magia Crăciunului tot timpul anului. La sprijinul acestora se adaugă și suma de 50 de lei pe lună, pe care doar unii părinții își permit să o doneze centrului, ceilalți beneficiază de toate gratuit. Salariile angajaților depășesc cu puțin minimul pe economie, motiv pentru care nu toate posturile sunt ocupate. Sunt zi de zi alături de cei 24 de copii și nouă adulți (dintre care trei sferturi poartă scutece) doar oamenii pentru care banii nu au prea mare însemnătate.

La poartă, pentru a spulbera orice nedumerire, domnul Marius se decide să facă o mărturisire: ”Lumea se întreabă de ce Dumnezeu îngăduie să existe atâția necăjiți, atâtea cazuri de copii care au probleme sau bătrâni fără ajutor. Pentru noi! Noi, ajutându-i, putem face un bine. Ei, săracii, suferă… Și noi ne strângem o comoară în Cer. Acolo voi fi întrebat cât am iubit din cât aș fi putut iubi”.

La Casa ”Sf. Maria” din Carani, alături de copii, serbează zilnic Crăciunul Marius Sabău, Lia Sabău, Elena Rusanda, Dana Szucs și Vasile Man, secondați anul acesta de voluntarul german Samuel Hürten.
Nu doar cei mai cunoscuți dintre noi ne reprezintă, ci fiecare contribuie, după puteri, la mersul – uneori înainte, alteori, înapoi – al țării. Astfel de cazuri sau altele asemănătoare ne întâmpină la tot pasul. Trebuie doar să le vedem și, de ce nu, să le împărtășim între noi. Este și aceasta o ocazie pentru ca fiecare dintre cititori să ne sugereze o poveste de viață, pentru că a izbândi nu înseamnă neapărat să câștigi lupta, ci să poți lupta mai departe. Așteptăm sugestiile dumneavoastră pe adresa de e-mail [email protected], pentru rubrica ”România la o sută de ani – povești simple, oameni deosebiți”.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns