Între clasa noastră politică și echipa națională de fotbal nu există nici o deosebire cât de mică. Au aceleași comportamente, pretenții și performanțe, dar mai presus de toate ne reprezintă cel mai bine. Și una și alta ar trebui să evolueze însă în divizia secundă. Nici nu e de mirare de ce și cei mai înfocați fani ai lor au început să aibe îndoieli și nu se mai înghesuie în tribune ori la mitinguri. Despre echipa de fotbal nu mai este nimic de spus, dar, din păcate, nici de făcut. Cu politica lucrurile nu stau mult diferit, cu deosebirea că aici regulile le fac numai politicienii și nu suporterii. De aceea, în acest caz, lucrurile stau chiar mai rău decât în fotbal, unde fanii, mândri că sunt români, caută echipă pe măsura pasiunii lor.
Dacă în vestiarul fotbaliștilor vârful a aprins la pauză o (ne)vinovată țigară, parlamentarii își fumează, își trag în piept alegătorii dimineața, la prânz și seara și de câte ori li se ivește ocazia. Uite, de exemplu, acum înaintea vacanței parlamentare, nejustificat de lungă, au mai făcut câteva isprăvi, printre care și premiera absolută reușită de Senat de a nu abilita guvernul să emită ordonanțe simple în vremea concediilor exotice ale parlamentarilor.
La Camera Deputaților atitudinea a fost mai blândă, restricționându-se doar domeniile în care guvernul o va putea face. Dar asta nu e nimic, deși constituie o noutate. Senatorii, indiferent de tabără, au mai făcut scut și pentru fostul ministru de externe Titus Corlățean, într-o culpabilă frăție a cătușelor, ca acesta să nu fie cercetat în cazul umilitorului vot pentru alegătorii din diaspora la prezindențiale. Apoi au votat, la Senat, legea pensiilor speciale pentru aleșii locali, după ce, în ianuarie, Curtea Constituțională o declarase discriminatorie și neconstituțională. Cea mai recentă victorie asupra alegătorilor a parlamentarilor a fost decizia de deincriminare a conflictului de interese pentru cei care și-au angajat rudele înainte de 2013 la cabinetele parlamentare.
De fiecare dată la început, sfârșit de mandat ori înaintea vacanței parlamentare aleșii noștri forțează nota, votând fel de fel de avantaje, materiale sau de hiperimunitate, dezincriminări de fapte penale etc. Și o fac în disprețul general. Până la urmă nu e important dacă reușesc să impună astfel de măsuri, ci faptul în sine că încearcă, în batjocură față de alegători. De la ignorarea rezultatelor referendumului pentru reducerea numărului de parlamentari la 300 până la modificarea desfășurării alegerilor locale din două tururi de scrutin într-unul au mai încăput atâtea și atâtea astfel de atitudini, împotriva legii și a celor care i-au votat.
Pe de altă parte, mai există și realitatea pe care nu o putem ignora, ea fiind de altfel confirmată de rezultatele recente ale alegerilor locale, că nici alegătorii nu se omoară după mutre noi în politică. Teza cu necesitatea reînnoirii clasei politice pică așadar. Așa că, dacă poporul votant, în semn de recunoștință, dorește pensii cât mai babane pentru aleșii săi, ei trebuie aleși până la capătul politicii. În aceste condiții, șansele unor reforme, a unor primeniri în rândul clasei politice sunt minime. Partidele cu trei membri devin construcții inutile, fără forță și fără viitor. Ca să vedem alți politicieni și altfel de politică nu ne mai rămâne decât să facem ce au făcut cele trei milioane și jumătate de români activi care au ales să lucreze în alte zări, să ne luăm tălpășița și să nu privim în urmă.
Cât privește fotbalul, e bun și matineul de pe maidanul din cartier, în care va evolua și echipa noastră națională, alături de cele ale unor țări-liliput ori ale unor insule nou-apărute în oceanele lumii.
