Zilele cartierelor Plopi-Kuncz şi Sever Bocu

timisul

În acest weekend vor avea loc sărbătorile cartierelor Plopi-Kuncz şi Sever Bocu (Calea Lipovei), organizate de consiliile consultative din zonă şi Casa de cultură a municipiului, cu sprijinul primăriei şi al Consiliului Local Timişoara.

Sărbătoarea cartierului Plopi-Kuncz va avea loc la Școala gimnazială nr. 4 de pe strada Jules Verne nr. 64 și va începe mâine, la ora 18,30, cu un spectacol susținut de ansamblul folcloric „Pusta Banatului” și soliștii vocali Dolores Dongea, Denis Curtean, Adriana Coste, alături de invitații Maria Borțun-Popescu, Camelia Miuțescu și Carmen Popovici-Dumbravă.

Duminică, spectacolul de la ora 18,30 va fi susținut de ansamblul folcloric „Timișul” – tineret, care va interpreta cântece și dansuri populare, precum și de soliștii vocali Denis Hilițianu, Vlăduț Văcaru, Georgiana Achim, Alexandra Ciota, Gabi Ardelean, Miruna Lazea, Maria Faur și invitații Stana Stepanescu, Ancuța Fleșariu și Cornel Brici. De asemenea, vor avea loc şi competiții sportive pentru copii și tineret.

În Cartierul Sever Bocu, sărbătoarea va avea loc în zona parcării de pe str. Ion Ionescu de la Brad și va începe mâine la ora 17,30, cu un program artistic susținut de elevii Școlii Gimnaziale nr. 7 „Sfânta Maria”, ansamblul „Sorocul” din Alioș și ansamblul de copii și tineret „Timișul”. La ora 20, va putea fi urmărit un program artistic susținut de ansamblul „Timișul”, cu participarea soliștilor Carmen Popovici-Dumbravă, Doriana Talpeș, Dumitru Stoicănescu, Adrian Stanca și Maria Borțun-Popescu. Duminică, de la ora 18, locuitorii din Calea Lipovei vor avea parte de cântece și dansuri populare cu

Ansamblul „Pusta Banatului”, iar de la ora 20, de un program artistic susţinut de ansamblul folcloric „Timișul”, cu participarea soliştilor vocali Petrică Moise, Stana Stepănescu, Camelia Miuțescu, Ancuța Fleșariu, Cornel Brici și Miruna Lazea.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *