Parcurile din Timișoara sunt pentru cei mici prilej de primă întâlnire cu o artă marțială japoneză reprezentată de mai bine de șase decenii la cel mai înalt nivel – Jocurile Olimpice.
Academia de Judo Timișoara își continuă demonstrațiile în cartiere și fiecare manifestare a proiectului „Sport, cultură și educație, cheile către succes – incluziune socială”, finanțat de Primăria Municipiului Timișoara prin SCM Timișoara, atrage numeroși copii dornici să deprindă tainele acestei ramuri sportive, care își propune totodată să fie un remediu pentru combaterea bullying-ului școlar.
Secțiunile proiectului sunt următoarele: judo în parcuri, judo celebrează orașul, judo în școli și grădinițe, stop bullying-ului sportul ca remediu în combaterea acestui fenomen, incluziunea socială – judo special needs judo adaptat persoanelor cu nevoi speciale, International Judo Cup Constantin Ali Bogdan, Veterans, Beginners, Kids & Special Needs – ediția a cincea.
CITEŞTE ŞI: VIDEO! Minunea celor 7 săptămâni. Un bărbat căzut de la înălţime, aflat în stare critică, s-a pus din nou pe picioare la Spitalul Judeţean Timişoara
Academia de Judo Timișoara este implicată și în proiectul „Săptămâna europeană a sportului: #BeActive!”, în perioada 23-30 septembrie, cu demonstrații și lecții deschise în Parcul Pădurice din zona de sud a orașului de pe Bega, în sala de antrenament cu părinții copiilor și la școala din comuna Sacoșu Turcesc.


