Interviu cu Dite Dinesz, realizator “Izolați în România” – “O întâmplare, un munte, un cătun, apoi gândul că fiecare munte își are oamenii lui “

“Izolați în România” este deja o emisiune emblematică. Poveștile oamenilor sunt impresionante. Cum a început totul? Anul 2006 a fost primul an cu “Izolați în România”. O întâmplare, un munte, un cătun, apoi gândul că fiecare munte își are oamenii lui. Un proiect depus la TVR, un om bun, cu putere de decizie, Irina Radu, care a îndrăgit ideea, care a împins proiectul în lume, pe TVR 1. Apoi pașii s-au adăugat, potecile s-au întâlnit, tot urci, tot urci, nu mai poți să te oprești unde vrei… Doi colegi, aceeași, din 2006, Marius Danci, imagine, Constantin Buță, montaj. E avantajul și bucuria echipei, mereu aceeași. Noi împreună am învățat munți și păduri, suntem de acum specializați pe domeniul pădure. E o binecuvântare tot ce am trăit din 2006 și până azi, sub genericul Izolați în România. O avalansă în care era să rămânem, locuri pe care le descopeream fără hărți, bucurii precum Ineleț, de care atunci nu știa multă lume. Multe din cele ce le-am făcut nu îmi aparțin. Sunt întâmplări dăruite, știu sigur că poartă culoarea cerului, că fără cele de sus nu se potrivesc bine cele de jos, de pe lume. Am același rucsac din 2006… e o întâmplare că a rezistat? Zâmbesc acum când îți spun… păi dacă a rezistat el, e musai să mai ținem și noi pasul cu munții.

Cât de greu este să realizezi o astfel de emisiune, ce implică realizarea fiecărui episod? Fiecare episod e un drum, e teama că nu mai găsim oameni, că ne pierdem și nu aflăm sensul. Întâlnirile noastre sunt așa cum le vedeți, până și ordinea o păstrăm. Oamenii vin în cale și se leagă între ei, fără ca ei să se știe. Spun de fiecare dată altceva… ne trag de mânecă, vezi, cu vremea să nu te pui. Dacă nu e cum trebuie, e bine cum e. Noi nu facem numai ce vrem ,ci ce putem, ce ne este dat. Pace să aveți, războiul doare cel mai tare. Om cu om se adună, se trăiește cu ei câteva zile, se plânge și râde cu fața la munți, se taie și se potrivește ore bune cu fața la ecrane și gata…e un nou episod, ce sperăm noi, cei trei care punem mintea și inima în el, va rămâne ca în timp ca semn al vieții de la munte, al înțelepcinii, al omului puternic ce nu se va mai naște. Sau, cum a zis unul dintre ei, și dacă se vor mai naște oameni ca noi, nu vor mai ști să facă ce am făcut noi. Practic “Izolați în România” e memoria neamului nostru. Noi o tinem pe loc. Dar suntem doar o echipă de jurnaliști. Din Timișoara, departe de capitala ce ia decizii. Nu m-au căutat institute, muzee, școli… Dar asa cum ziceam mai sus, pas cu pas, mergem înainte pe potecă.

Cum a influențat prezentarea poveștilor lor de viață existența celor izolați în România? Ei sunt de acum cunoscuți. Și e bine așa, se minunează cum de îi știe lumea… până în Europa, departe. Urcăm poteci către ei, încurajați de oameni care vor să facă bine. Suntem o comunitate de 100 000 de oameni, e comunitatea care ne-a învătat să facem bine. De toate am urcat, datorită lor, donatorilor. Saltele, frigidere, panouri solare, alimente… am tăiat lemne, am zugrăvit, am dus medici pe munte. Campanii de Crăciun, cu câte 500 de pachete, din Europa și din țară. Nu știu ce va mai urma.. Știu doar că nu ne putem opri. Și mai știu că  nu eram azi aici fără omul care mi-a fost dăruit, să imi fie prieten, din prima clipă și în fiecare zi a acestui proiect, de la care am învățat bucuria de a fi voluntar: Oana Romocea, omul de PR, de împachetat, de legat idei și campanii.  Am fost dăruită cu o prietenie, ca să vedeți că acest proiect face bine. Mult bine, nu doar audiență, fiindcă emisiunea a devenit misiune. Le multumesc donatorilor și voluntarilor, de fiecare dată, fiindcă fără ei distanța dintre noi și munți nu se micșora. Ei au adus munții cu oameni cu tot în orașe, să ne bucurăm și noi de viața neaoșă și omul ocoș .

Documentarul “Cum am trăit într-o pădure”, marca „Izolați în România”  a obținut recent premiului „The Grand Prix – the Best of the Best”, dar și  locul întâi la categoria “Minorități în societate” , la Prix CIRCOM 2021. Cum ai reacționat la aflarea veștii? ,,Cum am trăit într-o pădure,,  e rezumatul a 5 ani de căutări, regăsiri a sensului omului, așa cum e înțeles el dincolo de munți ,în case mici cu un pat și o masă. E un film de pădure, în care nu auzi decât copaci, păsări și câte un om umblând pe poteci cu gândurile sale. Echipa care a realizat filmul e aceeași, de peste 15 ani,Marius Danci – imagine, Constantin Buță – montaj și eu – realizator. Noi ne-am împădurit de acum, suntem reporter, cameraman și editor de pădure. Si Marius Danci, și Costi Buță au deja un simț aparte, în plus, cel al pădurii, o văd într-un fel unic.E altă  meserie, trebuie să aduni în tine alte sunete, alți pași decât cei care calcă pe asfalt. Mă bucur mult că am învățat de la ei împădurirea. Dincolo de bucuria aceasta, a venit premiul Circom. Să spun adevărul, așa cum fac ei, oamenii din păduri: am plâns, am plâns mult când am aflat. Coborâsem de pe munte, filmasem ediția de Paște și mă îndoiam de multe lucruri. A venit premiul și m-a urcat înapoi pe munte, să mă reîntâlnesc cu ei, dragii de ei, cei care au trăit într-o pădure. Acest premiu e  un drum până la cer și înapoi, e lumină în dar, e fericire cu lacrimi bune, e pur și simplu Dumnezeul nostru. E răsplata lor, a celor din munți. E răsplata celor care le fac bine, donatori și voluntari. Cum să le spun că Europa îi aplaudă, că traiul lor simplu e tradus în multe limbi străine…cum să le arăt că viața lor mai are un sens, acela de a ne întoarce la gânduri bune, altele decât cele pe care le știm deja. Ei trăiesc simplu și în pace. Cu puțin, dar le e destul atât cât au. Noi trăim altfel. Fără pădure. Departe de cer. Filmul premiat îți spune cum pădurea e bucata de cer, la care ai acces . Nu voi spune numele celor ce vorbesc în filmul premiat. Ei vorbesc în numele a celor peste 100 de oameni pe care i-am întâlnit pe 100 de poteci. Premiați sunt cu toții, e premiul lor.. izolați din România. Dar și al lor, cei care îi iubesc, îi ajută, îi urmează,  telespectatori de TVR. De acum vom fi și mai mulți, cei care auzim pădurea și omul din ea.  Europa, Circom, mulțumim… deci ne vedem cu bine într-o pădure.  Binele e răsplătit mereu, iar simplitatea încă mai are loc de șezut pe Pământ

0 Comments

No Comment.