Egalizarea șanselor pentru toți copiii, un deziderat conturat la nivelul Uniunii Europene în scopul promovării echității și a coeziunii sociale, are și o componentă care țintește spre integrarea copiilor cu nevoi speciale în învățământul de masă.
CITEȘTE ȘI: Incendiu în vestul țării: flăcările au cuprins o casă. Foto
În școala românească, educația incluzivă parcurge un proces destul de dificil, nu doar din prisma mentalului colectiv, ci și a resursei umane și a curriculumului. Integrarea unui copil cu cerințe educaționale speciale (CES) în învățământul de masă presupune asistență din partea unui profesor de sprijin (itinerant) la clasă, or, în România, numărul acestora este mult prea mic comparativ cu cel al elevilor care au nevoie de suport uman specializat pentru a-i ajuta la înțelegerea lecțiilor.
În județul Timiș, de exemplu, în școlile de masă învață 1.533 de elevi cu CES, dintre care doar 900 beneficiază de profesori de sprijin. Un alt rol important în cadrul şcolii incluzive îl are pedagogia şi învăţarea centrată pe elev. Acest lucru presupune adaptarea curriculumului şi metodelor de predare la capacitatea şi nevoia fiecărui elev în parte. În sistemul de învățământ românesc, reconfigurarea conținutului materiei astfel încât acesta să poată fi asimilat de un copil cu CES a rămas în sarcina profesorului de la catedră.
Evaluarea competențelor unui copil cu nevoi speciale se realizează de către specialiști în psihopedagogie specială și psihologie, însă predarea lecției conform gradului acestuia de înțelegere este concepută de fiecare cadru didactic în parte în funcție de disciplină. Acest lucru presupune nu doar timp suplimentar alocat pentru întocmirea unor planuri de lecții separate, ci și creativitate și fler în găsirea celor mai bune metode de instruire și în adaptarea conținutului materiei la nevoile de înțelegere ale copiilor cu CES. (Foto: shutterstock/belchonock)
