În Gara de Nord din Timişoara totul pare în provizorat. Lucrările sunt doar de… „peticire”, tabela electronică şi-a terminat misiunea – în epoca tehnologiei lumea revenind la vechile obiceiuri -, călătorii vin şi pleacă, zilierii, aciuiţi la intrarea cu uşile provizorii şi ele, îşi aşteaptă câteva ore „angajatorii”, apoi pornesc ori la muncă ori la birt, iar hoţii de buzunare nu urmăresc decât trenurile pline, apoi se îndreaptă spre mijloacele de transport în comun.
Doar relaţiile dintre oameni par să fie aceleaşi în această gară. Rudele îi aşteaptă pe cei dragi, bunicii îi iau în grijă pe nepoţi, iar îndrăgostiţii îşi aşteaptă cu emoţie alesul sau aleasa.
Printre ei, se afla, luni, şi Ştefan, care nu mai are răbdare pe peronul lângă care urmează să sosească trenul de la Constanţa. Pe o bucată de carton a scris „Te iubesc, Pui!”, iar în mână ţine un buchet de flori cumpărat în drum spre gară. Se uită spre toate vagoanele chiar înainte de a opri trenul, doar-doar o zăreşte pe aleasa iniminii.
Atâta emoţie îl cuprinde că trece de vagonul în care călătorea Flori. „Hei! Aici!”, îl strigă ea, iar Ştefan îi recunoaşte glasul între atâtea altele şi se întoarce. Flori aruncă un bagaj din tren, se chinuie cu o valiză mai mare, apoi coboară pe peron, unde-şi primeşte doza de iubire.
Cei doi s-au cunoscut în urmă cu doi ani. Flori e din Constanţa, dar stă mai mult la Timişoara, de altfel aici şi lucrează, iar Ştefan e de-al casei. „Multe surprize i-am făcut. Ne iubim!”, spune bărbatul. Romantismul lor ia sfârşit când ies de pe peronul gării, unde, în aglomeraţie, trebuie să găsească un mijloc de transport spre casă.
