Fiica unui fost primar al Timișoarei se luptă de ani de zile cu morile de vânt ale birocrației

* La peste 90 de ani, Doina Maria Lagia constată cu amărăciune cum autoritățile democrate postdecembriste continuă cu sârg nedreptățile săvârșite de regimul comunist
* La 18 ani de când i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra unor pășuni, când a venit momentul să fie pusă efectiv în posesie, i s-a transmis că pășunile cu pricina… n-au existat!

La 90 de ani și în drum spre al 91-lea, Doina Maria Lagia trăiește din amintiri, însă se înviorează ori de câte ori povestește despre nepoții și strănepoții ei sau privește fotografiile trimise de aceștia din toate colțurile lumii. Venerabila timișoreancă a văzut multe la viața ei, iar încercările prin care a trecut au călit-o, astfel încât, după o luptă de peste un deceniu cu morile de vânt ale administrației postdecembriste, nu se dă încă bătută.

Descendență de marcă

Înainte de a intra în subiect, credem că este necesară o scurtă prezentare a protagonistei articolului de față. Doina Lagia este fiica unei personalități marcante a Timișoarei: Gheorghe Andrașiu a fost profesor de istorie și geografie la Colegiul „C.D. Loga”, în perioada interbelică, primar al Timișoarei o scurtă perioadă, în 1938, deputat în Parlamentul României și secretar al lui Vasile Goldiș înainte de Marea Unire din 1918.

Un trecut zbuciumat

Situația materială prosperă și prestigiosul statut social al familiei Andrașiu (profesorul și soția sa, precum și cei doi copii, Doina Maria și Viorel) s-au spulberat într-o singură noapte, cea de 1 spre 2 martie a anului 1949, când toate proprietățile acesteia, printre care și conacul și terenul de la Murani, au fost naționalizate de regimul comunist. Mai mult, familia Andrașiu a fost deportată la Craiova, unde a rămas vreme de 15 ani, o perioadă de calvar, căreia, însă, cei patru au reușit să-i supraviețuiască, în 1964 ei primind permisiunea de a se întoarce la Timișoara.

Dreptate în etape

Facem un salt în timp și ajungem la perioada de după Revoluția din 1989, când Doina Maria Lagia a început demersurile pentru a reintra în posesia clădirilor și terenurilor de care familia sa a fost deposedată abuziv în 1949. Astfel, după un șir de procese, doamna Lagia a reprimit conacul și terenul de la Murani, plus o despăgubire în bani pentru o casă pe care familia Andrașiu a deținut-o în cartierul Fabric. O situație aparte o reprezintă, însă, o suprafață de teren de câteva zeci de hectare, pe care Doina Lagia se zbate de vreo zece ani să o redobândească integral, dar nici până în ziua de astăzi n-a reușit.

Amânări și modificări

La un an de la absolvirea liceului „Carmen Sylva”, în 1946, tânăra Doina primea de la tatăl său, pe post de zestre, un rest din moșia care îi aparținuse unei baronese, la Valcani, în suprafață de 63 de hectare. Prin anii 1995-1996, după ce primise înapoi 25 din cele 63 de hectare, Doina Lagia le-a vândut unor italieni, rămânând în așteptarea retrocedării restului de 38 de hectare. Așteptarea s-a prelungit, cum spuneam mai sus, până în ziua de azi, între timp apărând și modificări în legătură cu terenul respectiv, pe ici, pe colo, prin punctele esențiale…

Astfel, printr-o adresă din 9 mai 2007, Primăria Comunei Valcani îi transmitea doamnei Lagia că i s-a reconstituit dreptul de proprietate doar pentru o suprafață de 25 de hectare, urmând să i se comunice data când va intra în posesia suprafeței respective. Comunicare s-au făcut domnii din primăria cu pricina…

Vreme de cinci ani s-a bătut pasul pe loc, pentru ca, în 2012, Doina Lagia să fie înscrisă pe o listă cu suprafețele de teren ce urma să fie retrocedate în comuna… Mașloc. Pasămite se terminase terenul în Valcani… În fine, cert este că au mai trecut trei ani, iar venerabila doamnă a rămas tot în faza promisiunilor, scrise, ce-i drept, însă nematerializate.

„Dispariție” din pix

În ceea ce privește restul de 13 hectare, adică diferența dintre cele 25 de hectare promise și cele 38 de hectare rămase de redobândit, doamna Lagia a aflat, în toamna trecută, că poate să-și ia gândul de la ele. Într-o adresă emisă de Prefectura Timiș în 28.10.2015, Doinei Lagia i s-a explicat că ar fi putut primi acele 13 hectare, peste cele 50 prevăzute de lege, dacă terenul cu pricina ar fi reprezentat pășuni sau fânețe. Or – îi transmitea prefectura solicitantei – „comisia locală ne-a comunicat că în zona în care ați deținut terenuri nu au existat și nu există pășuni sau fânețe”.

Acum, nu că vrem noi să contrazicem onor comisia locală, doar că, într-un extras de carte funciară datat 18 ianuarie 1998, Doinei Lagia Andrașiu i se atesta dreptul de proprietate asupra a 55, respectiv 8 hectare de teren arabil și PĂȘUNE pe raza fostei comune Cociohat (actuala Valcani)! Așadar, în urmă cu 18 ani i se recunoștea Doinei Lagia dreptul de proprietate asupra unor pășuni, iar când a venit momentul să fie pusă efectiv în posesie, i se transmite că pășunile cu pricina nici măcar n-au existat vreodată!

Mai căutați, domnilor, poate le găsiți, totuși, pe undeva… Și, dacă se poate, grăbiți-vă nițel, fiindcă prea e cusută cu ață albă lentoarea cu care vă mișcați, mizând, probabil, pe vârsta venerabilei doamne…


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns