Festivalul Zilele Filmului German, în premieră la Timişoara

Festivalul Zilele Filmului German, în premieră la Timişoara

Festivalul Zilele Filmului German va ajunge în premieră în perioada 9 -12 martie la Timişoara.

Potrivit organizatorilor, publicul care va veni la Cinema Victoria va putea viziona o selecţie a celor mai bune titluri din cinematografia germană a ultimilor ani.

“Centrul Cultural German revine în atenţia cinefililor din Timişoara prin reluarea tradiţiei de a difuza filme germane actuale. De data aceasta într-un format nou, comprimat, o producţie a Institutului Goethe din Bucureşti. Mai mult, profităm de redeschiderea Cinematografului Victoria, care ne oferă cadrul optim pentru eveniment”, anunță directorul Centrului Cultural German Timişoara, Mona Isabela Petzek.

Programul din perioada 9-12 martie va cuprinde comedii, filme science fiction, pelicule despre dragoste şi relaţii, dar şi despre familie, în diversele ei forme.

”Ajunse la cea de-a 15-a aniversare în București, Zilele Filmului German în România vin anul acesta pentru prima dată și la Timișoara, pe ecranul de la Cinema Victoria. Împreună cu Goethe Institut și cu Centrul Cultural German din Timișoara, ne bucurăm să vă prezentăm în premieră, între 9 și 12 martie, o selecție a celor mai bune titluri din cinematografia germană a ultimilor ani. Foarte divers, programul cuprinde comedii, filme science fiction, pelicule despre dragoste și relații, dar și despre familie, în diversele ei forme.

Comediile deschid și închid oficial programul celor patru zile. <<Die Goldfische / Peștișorii aurii>>, filmul de deschidere care dă și imaginea de pe vizualul acestei ediții, este un road movie cu un grup de persoane cu dizabilități, care încalcă adeseori regulile corectitudinii politice. În încheiere prezentăm <<Toubab>>, un film care reușește să abordeze subiectul serios și provocator al pierderii iminente a patriei cu o lejeritate și cu un umor de situație bine dozat.

Vineri și sâmbătă, <<Hyperland>> și The Trouble With Being Born / Problema de a fi viu ne proiectează în diferite lumi din viitor, în care rețelele de socializare au preluat complet controlul asupra vieții oamenilor sau în care androizii iau locul unor ființe dragi.

Dragostea este surprinsă în dramele Hello Again – Ein Tag Für Immer / Hello Again – o zi pentru totdeauna, în care o zi de nuntă se retrăiește în buclă și de Le Prince / Prințul, ce surprinde o poveste de dragoste între două persoane din medii culturale complet diferite: un bărbat din Congo și o femeie din Germania.

Relațiile de familie nu sunt întodeauna cele mai ușoare. Ne-o arată dramele Mein Sohn / Fiul meu, care suprinde încercarea unei mame de a se apropia de fiul ei adult, și Nö / Nu, care analizează o relație de iubire timp de șapte ani, în 15 scene.

CITEŞTE ŞI: Proiect. Spitalele care nu anunță familiile pacienților în cel mult 2 ore de la internare vor fi amendate

Și cei mai tineri au un film dedicat: în Als Hitler Das Rosa Kaninchen Stahl / Când Hitler a furat iepurașul roz o vor cunoaște pe micuța Anna, care trebuie să fugă din Germania împreună cu părinții ei, în 1933, lăsând în Berlin iubitul său iepuraș de pluș roz.

Festivalul Filmului German este organizat de Goethe-Institut în parteneriat cu Centrul Cultural German Timişoara. Toate filmele sunt vorbite în limba germană și subtitrate în română. Biletele au prețul special de doar 15 lei.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *