În timp ce Primăria Timișoara anunță public că aprovizionarea Colterm continuă „în pas normal de iarnă”, în curtea CET Sud depozitul de siguranță a început să dispară.
Dacă miercuri, 25 februarie, cantitatea reală de cărbune era infimă, de vreo 7.000 de tone, joi, 26 februarie 2026, stocul a coborât la aproximativ 5.500 de tone, sub pragul minim operațional. Instalația funcționează cu alimentare dificilă exact în momentul în care licitația pentru transportul celor 350.000 de tone de combustibil a fost anulată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Oficial, nu există o criză. Tehnic, sistemul a intrat deja în faza în care orice întârziere devine critică.
Când „stocul” nu mai este un termen contabil
La o centrală de termoficare, siguranța nu este dată de contracte, ci de ce se vede în curte. Operatorii nu urmăresc întâi hârtiile, ci depozitul. Dacă există un munte de cărbune, sistemul este stabil. Dacă dispare, centrala devine dependentă de fiecare tren care intră pe poartă.
La CET Sud, în mai multe sectoare ale platformei de depozitare, acel munte nu mai există. Imaginile realizate zilele acestea arată zone în care combustibilul este redus la resturi dispersate. Acolo unde, în mod normal, ar trebui să existe rezerva tampon dintre livrări, apare acum spațiu gol.
Potrivit informațiilor verificate, primite chiar din depozitul de cărbune, rezerva a scăzut la aproximativ 5.500 de tone. Cu două zile înainte era estimată la circa 7.000. La un consum normal pentru temperaturi peste zero grade, intervalul de siguranță nu mai este de săptămâni, ci de câteva zile.
Aceasta nu este o estimare teoretică. În exploatarea unui CET, rezerva reprezintă timpul de reacție al orașului. Cu rezervă mare, problemele de transport pot fi absorbite. Fără rezervă, fiecare zi devine dependentă de livrare.
PR-ul pe Facebook nu ține de frig
Scăderea stocului nu este doar o problemă industrială sau contabilă. Sistemul de termoficare al Timișoarei nu deservește doar apartamente, ci infrastructură publică esențială. Aproximativ 47.000 de abonați depind direct de agentul termic produs la CET Sud, adică locuințe, dar și spitale, școli, grădinițe, cămine sociale și instituții publice conectate la rețeaua centralizată.
În aceste sisteme, căldura nu este un serviciu opțional. Pentru spitale, lipsa agentului termic înseamnă imposibilitatea menținerii circuitelor sanitare și a sterilizării. Pentru școli și grădinițe, înseamnă suspendarea cursurilor. Pentru căminele sociale, înseamnă pur și simplu imposibilitatea locuirii.
Problema este că anularea procedurii de transport nu produce efecte instantanee, ci întârziate. O nouă licitație nu se finalizează în câteva zile. Reluarea documentației, depunerea ofertelor, evaluarea și eventualele contestații pot dura săptămâni sau chiar luni. Or, sistemul energetic funcționează pe zile, nu pe termene administrative.
În acest interval există doar două variante tehnice. Prima este reducerea livrării agentului termic, adică întreruperi controlate sau limitarea temperaturii în rețea. A doua este trecerea accelerată pe gaz natural. Aceasta menține furnizarea, dar crește masiv costurile de producție, exact în momentul în care operatorul Colterm se află deja în procedură de insolvență.
Gazul nu este combustibil de rezervă, ci combustibil scump. Iar fiecare zi funcționată integral pe gaz înseamnă pierderi suplimentare pentru companie și presiune financiară asupra bugetului local.
Astfel, problema nu mai este doar dacă centrala va avea cărbune, ci cine va plăti funcționarea sistemului până la semnarea unui nou contract.
Cărbunele nu ajunge, iar centrala nu îl poate arde suficient
Problema este agravată de o dificultate tehnică apărută în instalație. Combustibilul descărcat este foarte umed și aderă la benzile transportoare de sub estacadă. În practică, asta înseamnă alimentare lentă a concasoarelor și dozare dificilă către cazane.
Un CET nu funcționează pe baza cantității totale de combustibil, ci pe baza debitului. Cazanele nu au nevoie de tone în depozit, ci de tone pe oră. Dacă banda nu livrează constant, centrala nu se oprește brusc, dar pierde putere. Temperaturile agentului termic scad înaintea oricărei opriri.
Astfel apare o situație complicată tehnic, anume că există minimum de combustibil, dar capacitatea de producție a agentului termic scade.
Decizia CNSC și contractul care nu există
Pe 16 februarie, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis contestația depusă de Grup Feroviar Român și a anulat procedura de achiziție organizată de Colterm pentru transportul celor aproximativ 350.000 de tone de cărbune necesare sezonului rece.
Compania feroviară a contestat criteriile de evaluare, considerând că punctajul acordat dimensiunii parcului rulant avantaja anumiți operatori. CNSC nu a corectat procedura, ci a anulat-o integral. Asta obligă reluarea licitației de la început.
În prezent, livrările continuă în baza contractului existent cu CFR Marfă, prelungit până la 31 martie. După această dată nu există încă un nou acord.
Cu alte cuvinte, orașul este încălzit printr-un contract temporar, în timp ce contractul real nu este semnat.
Declarațiile și realitatea
Viceprimarul Ruben Lațcău declara public că aprovizionarea se desfășoară normal și că nu există motive de îngrijorare. Formal, afirmația este adevărată, căci trenurile încă soseau în urmă cu câteva zile, iar centrala nu s-a oprit.
Problema este însă mai puțin vizibilă. Sistemele de termoficare nu intră în avarie în ziua în care apare problema, ci după ce tamponul dispare. Ele funcționează bine până în momentul în care nu mai funcționează deloc, iar intervalul dintre cele două stări este scurt.
Lanțul energetic este rigid. Mina extrage, transportatorul livrează, banda alimentează, cazanul arde, pompele distribuie. Fiecare verigă trebuie să funcționeze simultan. Dacă una încetinește, întregul sistem devine instabil.
Rolul insolvenței
Colterm se află în insolvență din 2021. Asta face ca termoficarea orașului să depindă simultan de Primăria Timișoara, de administratorul judiciar, de creditori și de instanță. Operatorul nu este doar un serviciu public, ci și o companie aflată într-o procedură juridică.
Administrația stabilește politica energetică, dar contractele trebuie să respecte regulile insolvenței. Asta introduce un element pe care sistemele energetice îl tolerează greu, mai exact timpul juridic. Termenele legale nu coincid cu necesarul tehnologic. Acesta este principalul motiv al blocajelor, care derivă din ignoranța totală a administrației USR a orașului vizavi de comunicările făcute de către administratorul judiciar la Colterm.
Iarna nu poate fi suspendată până la finalizarea unei proceduri.
Ce urmează
Un sistem centralizat nu se oprește instantaneu. Apar mai întâi semnele discrete, precum temperaturi mai mici, apă caldă intermitentă, parametri fluctuanți. O oprire totală este ultima etapă, nu prima.
În acest moment, Timișoara are încă căldură și încă primește combustibil. Diferența față de zilele trecute este că siguranța sistemului nu mai este dată de stoc, ci de speranța că următorul tren va ajunge la timp.
Orașul nu mai funcționează pe rezervă. Funcționează pe sincronizare.
Iar sincronizarea nu mai ține doar de trenuri și de benzi transportoare. Ține de durata unei proceduri administrative. Pentru prima dată în acest sezon, continuitatea căldurii în Timișoara nu mai depinde de temperaturile de afară, ci de timpul necesar organizării unei licitații publice.
Ce o tot dam pe dupa cires, se incearca de la inceput, de cand au venit useristii „la butoane” sabotarea, falimentarea si privatizarea. Catre o firma „din vest”. Care sa taxeze „la pretul pietei”. Iar Bruxelles se ocupa cu impunerea sistemelor centralizate, si astfel se vor „mulge” bani pe utilitati de catre companii straine. Cu hrana am rezolvat-o, cu apa si cu energia e in curs accelerat de rezolvare, vezi francezii cu apa din Bucuresti, vezi OMV, se tot ” bate apa in piua”🤪 cu privatizarea Hidroelectrica, gazul din offshore e mare parte vandut la nemti, o parte la moldoveni, contractul pentru onshore l-a prelungit Saracie pe 15 ani la Viena, Lufthansa Cargo tot da tarcoale sa preia una alta DB la fel…
#Romania ca o prada
#🤪
Pentru autorul articolului propun un subiect de interes public referitor la cum au ajuns unii locatarii să plătească cheltuieli duble , triple la încălzire în blocurile unde s au efectuat debranșări de la sistemul centralizat.
Acești oameni sunt lăsați de izbeliște de cei care au plecat din sistem și care susțin că au documente legale, proiect prin care se consideră că nu este nevoie de modificarea instalației, decid pentru că sunt majoritari să nu participe la plata încălzirii pentru spațiile comune, și totuși dacă există asociații în care se hotărăște să fie o cotă de participare se alege procentul cel mai mic, în condițiile în care mai mult de jumătate din agentul termic se consumă în subsolul blocului, care este al tuturor locatarilor , nu doar a celor rămași în sistem și de unde prin transfer termic se încălzesc toți.
Cum este posibil că inginerii în instalații termice să faca proiecte pentru debranșare din birou fără sa verifice situația reală a instalației și să decidă că nu este nevoie de redimensionarea instalației , mai ales când există debranșări de peste 50 la sută în cadrul unui bloc? Cât de legal este?
De ce sunt lăsați locatarii rămași în sistem sa plătească facturi uriașe și nimeni nu se sesizează?
De ce nu sunt verificați acești ingineri?
Cine ar trebui să verifice legalitatea proiectelor depuse pentru debranșare?
De ce legea permite debranșarea de la sistemul centralizat într-o locație care a fost concepută de la bun început pentru acest sistem de încălzire și trecerea la alta sursa de încălzire( cel mai adesea pe gaz- centrala de apartament pe gaz, producandu se in acest fel un dezechilibru termic, și nu se încurajează folosirea sistemului centralizat care funcționează peste tot în lume și care este un sistem eficient și nepoluant.
Cine are de câștigat din faptul că se debranșeaza tot mai mulți locatari de la sistemul centralizat?
În concluzie locatarii care nu cunosc legea , multi dintre ei bătrâni și fără resurse financiare suficiente ajung să fie umiliți de acest sistem care permite toate aceste ilegalități și inechități , pentru care singura lor soluție daca nu se înțeleg în asociație ar fi calea justitiei pentru a-și obține dreptatea, lucru care de cele mai multe ori nu se întâmplă, locatarii rămași în sistem își acceptă soarta în tăcere până când Intr un final sunt obligați și ei să plece din sistem nemaiputand să și plătească facturile, cu toate că nu și ar fi dorit acest lucru.
Daca chiar se doreste, conform legislatiei, pentru a asigura necesarul pana la linalizarea procedurii de atribuire,
se poate organiza urgent un NFP ( negociere fara publicare) pentru ca nu este permis in nicio situatie sa ramai fara resurse.