Dureri de cap în primăriile din Timiş, de teama „străinului cel rău”…

Birocraţia e cât toate zilele când vine vorba despre vânzări de pământ agricol, pentru că intervin prevederile unui act normativ al cărui rost real nu îl poate explica nimeni. Este vorba despre Legea 17 din 2014, care reglementează vânzarea-cumpărarea pământului arabil din extravilan, având ca scop principal, chipurile, „asigurarea securității alimentare, protejarea intereselor naționale și exploatarea resurselor naturale, în concordanță cu interesul național”.

În realitate, legea îi obligă şi pe vânzătorii de pământ să întocmească dosare destul de voluminoase, care se strâng la nivelul primăriilor şi ulterior se expediază la direcţiiile agricole. Din capul locului, aşadar, piaţa funciară se confruntă cu un obstacol, deoarece fiecare anunţ de vânzare trebuie afişat timp 30 de zile la primării, răstimp în care se aşteaptă oferte de la preemtori. Dosarele se referă doar la intenţia de vânzare a suprafeţelor arabile, iar instituţiile statului nu ştiu, în final, dacă s-au perfectat cu adevărat tranzacţiile sau cine sunt cumpărătorii.

De teama „străinului cel rău”…

Faptul că în 1 ianuarie 2014 piaţa funciară s-a liberalizat complet, persoanele fizice străine primind dreptul să cumpere cât pământ vor, a dus la apariţia legii cu bucluc, aceasta fiind emisă în luna mai din 2014. Aşadar, dacă chiar ar fi dorit, în răstimpul de peste patru luni străinii puteau cumpăra fără oprelişti întreaga ţară.

N-a apărut, fireşte, vreo năvală de persoane fizice de pe alte meleaguri. Străinii care chiar îşi propun să facă un business agricol la noi achiziţionează, închiriază sau arendează teren prin societăţile înmatriculate în România. Dar, dornice să arate că le pasă, autorităţile noastre au emis o lege bizară. În paranteză Legea 17 din 2014 nu asigură cine ştie ce protecţie a pământului românesc faţă de străini.

De încurcat, însă, încurcă pe toată lumea. Iniţiativa i-a aparţinut ministrului agriculturii de la acea vreme, Daniel Constantin, un personaj care s-a distins în mandatul respectiv printr-o sumedenie de proiecte legislative încâlcite, dar şi prin alte dandanale.

Dureri de cap în primării

„E cea mai proastă lege pe care au putut s-o voteze parlamentarii. Părerea mea este că deputaţii şi senatorii noştri sunt rupţi de realitate şi nici nu-i prea interesează adevăratele probleme”, ne spune Ilie Golubov, primarul comunei Remetea Mare. Tocmai avea de semnat zece dosare, care nu erau tocmai subţiri, iar edilul-şef trebuia să iscălească fiecare pagină.

Ne arată un dosar, numărându-i paginile: 18. Unul destul de subţire, altele au chiar şi 50-60 de file, în funcţie de numărul documentelor care trebuie ataşate. Şi e vorba doar despre o intenţie de vânzare de parcelă agricolă, nimic mai mult. Dar în biroul unui primar de comună se petrece doar un crâmpei din marea epopee a dosariadei pricinuite de Legea 17 din 2014…

Trei încăperi deja pline cu dosare…

În ultimii trei ani, Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Timiş a „colecţionat” circa 25.000 de dosare privitoare la intenţiile de vânzare a pământului arabil. De la începutul anului până ieri, se strânseseră nu mai puţin de 4.965 de dosare. Trei încăperi din sediul instituţiei sunt deja pline şi vor trebui găsite în curând şi alte spaţii pentru depozitat hârţoagele fără rost!

Sunt şapte oameni care preiau dosare, iar alţi trei se ocupă de avizările acestora, după cum aflăm de la Mihaela Spilca, una dintre angajatele care se ocupă cu „dosariada” în cadrul instituţiei. E o muncă extrem de meticuloasă, pentru că fiecare document trebuie verificat, înainte de emiterea avizului.

Rostul avizului respectiv este de a se perfecta vânzarea într-un termen de 30 de zile, dacă vreunul dintre preemtori se arată interesat. În cazul în care vecinii, arendaşii, coproprietarii (dacă există) sau statul – căci şi el se numără printre preemtorii stabiliţi de Legea 17 – nu sunt curioşi de respectiva ofertă, Direcţia Agricolă emite un aviz final, iar primăria îi eliberează o adeverinţă omului care vrea să vândă terenul respectiv.

Dar are numai şase luni la dispoziţie pentru a perfecta tranzacţia. Dacă se scurge acest termen fără să apară cumpărătorul, toată „distracţia” se reia pe circuitul primărie – direcţia agricolă şi retur. Pe cine ajută, aşadar, legea respectivă? Pe nimeni! În schimb, o grămadă de funcţionari fac o muncă uriaşă, dar complet inutilă, puricând zeci de mii de dosare în fiecare judeţ al patriei.

Timişul are 99 de primării, iar în fiecare dintre ele există funcţionari – de regulă referenţii agricoli – care iau calea DAJ, pentru a transporta dosarele cu anunţuri de vânzări de parcele arabile. Nu prea pot sta locului pentru a strânge mai multe dosare şi a lua, astfel, mkai rar calea Timişoarei.

Din momentul în care cetăţeanul vânzător de teren îşi depune actele la primărie, acestea trebuie să ajungă în cel mult trei zile la direcţia agricolă. Regulile sunt, aşadar, foarte multe, şi fiecare dintre ele presupune un travaliu intens, dar la capătul adevăratei epopei a anunţurilor de vânzare, nimeni nu trage nici cel mai mic folos, ba din contră, toţi cei implicaţi consumă timp şi nervi cu nemiluita. C-aşa-i în tenis…


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Un raspuns la “Dureri de cap în primăriile din Timiş, de teama „străinului cel rău”…

  1. mai proasta ca legea aceasta este legea pasunatului din 2007.care spune ca nu poti schimba incadrarea terenului care este pasune .tare as vrea sa il imtreb pe fostul ministru de la aceea vreme cit timp ia trebuit sa dea o astfel de lege,dar nu ma mai mir de nimic, doar traim in Romania.TERENUL E IN VATRA SATULUI SI EL FIGUREAZA PASUNEIN CARTEA FUNCIARA,.,CIND ALTA LEGE SE BATE CAP IN CAP CU LEGEA DATA IN 2007.TREZESTE -TE ROMANIA

Lasă un răspuns