Premii ilegale, achiziții pe ochi frumoși și contracte cu dedicație, într-o primărie din Timiș

Metehnele administrației publice în ceea ce privește cheltuirea banilor publici, indiferent că vorbim de edilii din orașe sau de cei din comune, sunt aceleași. Sigur, există și deosebiri, dar acestea nu sunt, de regulă, decât variațiuni pe aceeași temă.

Un control al unei echipe de audit a Camerei de Conturi Timiș, efectuat anul trecut la Primăria Recaș, a scos la iveală nereguli, ilegalități chiar, caracteristice stilului românesc de a face administrație.

Stimulente ilegale

De exemplu, în 2015, metoda primarului Teodor Pavel de a-și fideliza subordonații – care, la rândul lor, au familii și rude, care, cel puțin teoretic, pot întregi lista de simpatizanți ai generosului edil – a fost de a-i premia cu ocazia sărbătorilor de Paști și de Crăciun.

Decizia luată de primarul Recașului în 2015 n-ar fi, în sine, una de condamnat, doar că aceasta a venit în contradicție cu prevederile Ordonanței de Urgență 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, care, la art. 8, alin. 2, spunea: „În anul 2015, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță”.

Astfel, auditorii au stabilit că valoarea estimativă a prejudiciului adus bugetului public al orașului Recaș este de 131.119 lei, reprezentând drepturi salariale acordate necuvenit, de natura stimulentelor de Paşti şi Crăciun (106.249 lei), pentru care s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 24.870 lei.

Oameni buni, oameni răi

Chestionat de auditori cu privire la „generosul” gest de a-și premia subordonații din banii publici, știind că încalcă legea, primarul Teodor Pavel (aflat acum la al doilea mandat) a promis că va recupera prejudiciul:

”Pentru înlăturarea acestei deficiențe, voi dispune măsuri pentru recuperarea acestor sume acordate nejustificat, la nivelul net al acestora, având în vedere că aceste drepturi au fost impozitate”.

Bine, angajații primăriei, care vor fi obligați să returneze banii, vor rămâne, probabil, cu impresia că șeful lor, primarul, e un tip de treabă și că ăia de la Curtea de Conturi sunt de vină pentru că li se golesc acum buzunarele…

O astfel de „fidelizare” – de data aceasta, descoperită și sancționată – este o explicație pentru sprijinul de care se bucură un primar – cazul lui Teodor Pavel este un exemplu, dar ca el mai sunt o grămadă – în rândurile „supușilor” săi, în primul rând cei din proximitatea sa, angajații aparatului primăriei, care, în loc să-l tragă de mânecă în situațiile în care deciziile edilului încalcă legea, îl acoperă și marșează la toate trăsnăile acestuia.

Piatra concasată care sparge bugetul

Așa se explică și cum nimeni din departamentul financiar-contabil al Primăriei Recaș nu i-a semnalat lui Teodor Pavel că efectuarea de plăți fără existența documentelor justificative, întocmite conform legii, care să ateste exactitatea și realitatea serviciului făcut (livrarea bunurilor, executarea lucrărilor ori prestarea serviciilor), precum și a sumelor datorate, este ilegală.

Din verificarea efectuată cu privire la categoria de operațiuni economice „Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare”, auditorii Camerei de Conturi Timiș au constatat, de pildă, că Primăria Recaș a făcut plăți în sumă de 1.243.194 lei, din care 709.367 lei în 2015 și 533.827 lei în 2014, reprezentând contravaloarea unor cantități de piatră spartă concasată, fără a avea la bază documente justificative, întocmite conform legii, care să ateste exactitatea şi realitatea serviciului efectuat, precum şi a sumelor datorate. Singurele documentele care au stat la baza plăților efectuate au fost avizul de însoțire a mărfii și factura.

Echipa Camerei de Conturi Timiș mai precizează și că, „pe parcursul misiunii de audit, entitatea (Primăria Recaș – n.r.) nu a putut prezenta documente justificative privind punerea în operă a materialelor achiziționate din care să rezulte locația, suprafața acoperită și cantitatea de piatră utilizată”. Cu alte cuvinte, OK, ați cumpărat piatră concasată, dar cât anume – o tonă, două, o sută -, câtă suprafață ați acoperit cu ea și, mai ales, unde anume s-au desfășurat aceste operațiuni de amploare?

Păi nu știm să vă dovedim lucrările astea, noi putem să vă arătăm doar factura… Nu-i suficient, dragi edili. Auditorii pun aceste nereguli pe seama lipsei de preocupare a personalului din cadrul compartimentului financiar-contabilitate şi achiziţii publice pentru cunoaşterea legislaţiei aplicabilă în domeniul contabilităţii, achiziţiilor publice şi a finanţelor publice locale, ei remarcând și că execuţia bugetară nu s-a bazat pe principiul separării atribuţiilor persoanelor care au calitatea de ordonator de credite de persoanele care au calitatea de administrator financiar: primarul, care este şi ordonator de credite, a semnat facturile pentru „Bun de plată” şi tot acesta a semnat alături de administratorul financiar şi ordinele de plată.

Stratageme străvezii

Aceeași echipă de audit a mai descoperit o altă metodă de ocolire a legislației: alegerea eronată a procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică de bunuri și lucrări. Cităm din raportul de audit: „Urmare a verificării cheltuielilor de capital, s-a constatat că, în perioada auditată, UATO Recaș (unitatea administrativ-teritorială oraș Recaș – n.r.) a angajat cheltuieli pentru lucrări de asfaltare străzi în orașul Recaș și în localitățile aparținătoare în valoare de 2.948.375 lei, din care suma de 1.364.410 lei fără TVA, în anul 2014, și suma de 1.013.311 lei fără TVA în anul 2015.

Echipa de audit a constatat faptul ca entitatea auditată a utilizat pentru achiziția aceluiași tip de lucrări, respectiv asfaltare străzi, mai multe coduri CPV, pentru a evita aplicarea procedurii de achiziție <cerere de ofertă>, valoarea totală a lucrărilor fiind peste 100.000 Euro fără TVA, prag stabilit prin art. 19 din O.G. nr. 34/2006 (…)”.

Pentru cei ce nu știu cum se derulează astfel de operațiuni: la începutul anului, consiliul local votează bugetul, care trebuie să cuprindă și suma prevăzută pentru asfaltarea străzilor, din ianuarie-februarie ar trebui să se știe exact care străzi vor fi reabilitate și care este suma totală aflată la dispoziție. Or, fiind vorba de o sumă destul de mare, este evident că atribuirea contractului pentru asfaltarea străzilor nu se poate face decât în urma unei licitații publice.

Da, numai că atunci poate nu mai câștigă favoriții administrației recășene, așa că, pentru a se evita acest nedorit rezultat, conducerea primăriei a decis să apeleze la acest subterfugiu: fragmentarea sumei totale în sume mai mici, sub 100.000 de euro (limita de la care e obligatorie organizarea licitației), utilizarea mai multor coduri CPV (Common Procurement Vocabulary / Vocabularul comun privind achizițiile publice – reprezintă un nomenclator standardizat care descrie categorii și tipuri de bunuri și servicii ce pot face obiectul achizițiilor publice) pentru același tip de lucrări (asfaltare străzi), în scopul justificării fragmentării sumei totale (vezi, Doamne, avem lucrări diferite, deci am folosit coduri CPV diferite…) și atribuirea contractelor prin încredințare directă.

Fiecare contract de asfaltare, cu alt cod CPV

Astfel, în 2014, Primăria Recaș a încheiat patru contracte de lucrări cu același obiect, asfaltare străzi, prin aceeași procedură, cea a achiziției directe (suma totală – 1.013.311 de lei fără TVA), utilizându-se, însă, patru coduri CPV diferite: „lucrări de construcții de drumuri secundare”, „lucrări de îmbrăcare a drumurilor”, „lucrări de îmbrăcare a străzilor”, „lucrări de întreținere a drumurilor”.

În anul următor, 2015, mișcarea s-a repetat: trei contracte de lucrări pentru asfaltare străzi (suma totală – 1.364.410 lei), încredințare directă, trei coduri CPV diferite. În raportul de audit se mai precizează și că, în aceeași perioadă, Primăria Recaș a angajat cheltuieli de aceeași natură utilizând, de această dată, procedura licitației prin SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice). De asemenea, echipa Camerei de Conturi Timiș a constatat că pentru niciuna dintre lucrările angajate prin contractele respective, nu există proiecte întocmite și nici autorizații de construire!

Gogoși pentru ageamii

Primarul Teodor Pavel a oferit următoarele explicații echipei de audit: „Pentru lucrările efectuate s-au folosit mai multe coduri CPV, datorită faptului că au fost mai mute tipuri de lucrări, lucrările au fost executate în locații diferite, iar aceste lucrări au fost executate de către societăți diferite.

Din analiza contractelor se poate observa că nici o lucrare nu a depășit valoarea de 100.000 euro fără TVA, astfel că nu au fost încălcate dispozițiile legale. Codurile CPV au fost stabilite de firma de consultanță, împreună cu executantul lucrării, în funcție de tipul lucrării.

Pentru lucrările angajate nu a fost nevoie de autorizație de construire și de proiecte, deoarece au fost executate lucrări de reparații ale străzilor din interiorul localităților, străzi care în mare parte au fost asfaltate cu mult timp înainte și au fost într-o stare deplorabilă, obligându-ne să intervenim în totalitate pe majoritatea dintre ele”. Argumentația edilului este contracarată sec de auditori:

„Față de răspunsul dat la nota de relații referitor la folosirea mai multor coduri CPV, auditorii publici externi precizează că în situațiile de lucrări sunt înscrise repere identice <îmbrăcat beton asfaltic>”…

Cât despre explicația infantilă privind absența autorizațiilor de construire pentru toate lucrările de reabilitare a străzilor din Recaș, ne permitem noi să o demontăm, citând din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, care, la articolul 3, litera c, precizează că „autorizația de construire se eliberează pentru: lucrări de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare și reabilitare privind căi de comunicație, inclusiv lucrări de artă, rețele și dotări tehnico-edilitare (…)”.

Deci, indiferent că străzile din Recaș se aflau într-o stare deplorabilă sau nu, ele nu puteau fi reabilitate fără autorizație de construire! Ăsta este adevărul, poveștile de adormit copiii ar trebui păstrate pentru campaniile electorale…


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

11 Răspunsuri “Premii ilegale, achiziții pe ochi frumoși și contracte cu dedicație, într-o primărie din Timiș

    1. Ooooo….nene ….Nelu ….nu te juca cu ….acuzatiile ,ca se poate afla cine esti …si ” te poate scoate instanta la tabla sa si demonstrezi ce spui aici „….

  1. Inteleg ca mult iubitul conducator a devenit indezirabil si pentru cei care l-au sustinut asta inseamna ca dezamageste pe zi ce trece, ca om. Dar ce sa ne asteptam de la el. cei mai in varsta il cunosc . Nu a reusit in viata sa mentina prea multi prieteni pe langa el. Sa fie el de vina sau majoritatea care se exprima? Este o intrebare la care se cunoaste raspunsul.
    Dezamagitor!!

  2. Est evident ca este vorba de o afacere
    doar ca afacerile acestea se fac pe banii contribuabililor
    noi suntem cei inselati iar d-stra ne-ati inselat increderea domnule primar
    asteptam sa vedem cat se vor mai adanci gropile, aceleasi gropi prin care si d=stra veti trece ca tot in Recas veti ramane, ma gandesc si dupa fiecare primar ramane ceva, dupa unii nimic, dupa altii gropile si dupa altii doar cuvinte de blam. Vom vedea. Oricum este rusinos ca doar daca cibeva are de castigat vom mai vedea ceva realizat in orasul nostru.
    Ne.ati inselat increderea, domnule primar!
    Aceasta este durerea noastra a cetatenilor.

  3. In toata presa nu citesc altceva decat despre ce se intampla in Recas sau mai bine spus ce face edilul nostru. Nimic din ceea ce era in campania electorala, lucruri ascunse , iesite la iveala dupa ceva vreme. De aici noi cetatenii ne despartim de agiamiii novice, care doar aparent sunt nepirceputi, ca ei pentru ei sunt extraordinar de abili in ale contractelor, iar noi ramanem cu drumurile sparte, pline de gropi in scurt timp, drumuri care s-au facut cu multi bani dar nu se justifica. Asfaltarea a ingropat multi bani din ce inteleg. Poate ne explica candva domnul primar, daca aceste cheltuieli se regasesc in ,,calitatea,, drumurilor ca din ce vad, s-a dus aspectul de proaspat asfaltat. Totul se distruge. Dar ce mai conteaza, sa ne multumim ca nu mai avem acel drum de pamant. Incet ne intoarcem la anii ,50 chiar cu astfel de drumuri. Cheltuirea banului public in mod nechibzuit, pentru care nimeni nu raspunde. Inca!!!

  4. Articolul din pacate reflecta o realitate
    nici macar nu conteaza cine si ce comenteaza
    domn, domnisoara, doamna, toti sunt cetateni
    si sa ne bucuram ca avem ocazia datorita presei
    sa ne exprimam
    ca place
    ca nu place
    aceasta este realitatea
    eu nu mananc gogosile de la agiamii
    la mine nu tine asa cum nu a tinut nici la organele de control
    iar aceste informatii cu cifre la virgula,
    presa le obtine direct de la sursa
    asa ca nu va mai obositi sa atacati modul de exprimare
    mai bine ati fi mult mai vigilenti la cei ce ne vand gogosi
    eu nu le inger
    domnule Gabriel
    as vrea sa cred ca suntem mult mai priceputi si inteligenti
    decat ne cred ai nostri edili
    Serviti gogosile vandute
    Pentru mine au un gust amar

  5. Domnul Gabriel presa scrie lucruri reale rezultate in urma controlului Curtii de Conturi.Datorita și unor persoane ca si tine fara caracter , care nu vede realitatea și îl elogiază pe jupinul Recasului am ajuns să avem o imagine catastrofală atît în județ,tara cît și în străinătate.Poate iti place ce face LA nivel național partidul pe care îl reprezinti (PSD).De rîsul lumii și îți dau un sfat-abtine-te și FII cu adevărat bărbat ca Recas duce lipsă in momentul de față de astfel de persoane.

  6. La pușcărie hoților!!! Furați, furați și iar furați hoților…înseamnă că mai este mult de furat păcat că nu putem fura și noi ca și voi…..Noi va dam, voi furați…

  7. Institutia DNA, cand aveti de gand sa va sesizati ?
    sau poate nu cititi presa,
    e cu prejudicii, exact ce cautati, organe ale statului!!!
    Sunt cei fata de care aveti competenta,
    toate sunt forme continue de abuz
    dar mai cautati
    ca la noi repede ati venit pentru 1 leu
    altii fac gaura in bugetul statului , dar nu prezinta pericol
    Lasati-i sa fure ca de la noi fura
    Aviz, DNA, articolul este pentru voi

  8. asa se explica calitatea proasta a drumurilor, dar noi cetatenii ne-am bucurat la vremea respectiva cand am vazut o alta imagine a drumurilor, iar acum am devenit tristi cand am dat in gropi , adica vorba romanului, suntem atat de prosti de dam in gropi. Unde sunt tonele de piatra, totusi??? jignitor pentru noi cetatenii. Cat despre stimularea angajatilor, este oala voastra, nu ne bagam, dar si acolo a fost tot o pacaleala, v-am dat dar uite ca cei rai v-au luat banii inzecit. La fel si cu drumurile, v-am facut drumurile, ce conteaza pentru cat timp si ce calitate au, tot e mai bine decat fara asfalt, nu??? ar spune cetateanul nepretentios. Eu pretind ca sunt un cetatean cu pretentii , iar pentru asta am pretentii, edili ai comunitatii. Nu ma multumesc cu faramiturile voastre si cu drumurile sparte in atat de scurt timp. Sau poate v-ati gandit ca va luati talpasita din primarie si nu mai trebuie sa dati explicatii. Adevarul iese la iveala. Curaj institutii ale statului. Ca vad ca informatii aveti. Sau mai bine spus, felicitari presei si bine ar fi sa faceti treaba institutiilor publice care trebuie sa se sesizeze. Maretele institutii publice. Doar ca pentru mine, Pavel e mic si va deveni si mai mic. Asteptam sa vedem ce a mai facut ca vad ca da din groapa in groapa.
    FELICITARI PRESEI! SUNTETI ADEVARATI PROFESIONISTI!

    1. D-na MARTON,scuze Domnisoara,presa are informatiile de la tine si de la vreo 2 ,3,pe care cetateni Recasului si satelor apartinatoare va cunosc foarte bine,FELICITARI D-na MARTON,scuze Domnisoara,deci felicitari pentru tine nu pentru presa,te feliciti singura,si nu sant informatii cum scrii tu MARTON,sant MINCIUNI,presa sa vina la Recas sa culeaga informatii de la cetateni nu de la tine MARTON.

Lasă un răspuns