Două cazuri de COVID-19 la Spitalul Județean din Timișoara

Prelevare de organe de la un pacient donator, decedat în urma unui anevrism cerebral

Două cazuri de coronavirus au fost confirmate în rândul angajaților Spitalului Județean din Timișoara. Este vorba despre un brancardier și o laborantă, care au luat virusul din familie. Managerul Raul Pătrașcu spune că niciun alt angajat nu a fost confirmat pozitiv în urma anchetelor epidemiologice.

“Ea nu a luat virusul din spital, ci din afara spitalului. Nici nu mai fusese foarte mult pe la spital. Am testat tot personalul cu care a intrat în contact, inclusiv tot laboratorul clinic și nu am găsit nicio altă persoană pozitivă. Aceste două cazuri s-au întâmplat după o contaminare luată chiar de acasă, de la soț, respectiv soție. Brancardierul are o soție care lucrează la o societate comercială din județul Timiș unde este un focar extins”, spune Raul Pătrașcu.

Laboranta este din Recaș și face parte din comunitate penticostală, unde și un farmacist a fost astăzi confirmat pozitiv, spune primarul Teodor Pavel, care precizează că enoriași au avut în ultima vreme mai multe adunări numeroase.

“Cele două cazuri provin de la o biserică penticostală la care participă un număr foarte mare de membri. Știu că după ridicarea stării de urgență s-au întâlnit în mod regulat și sigur că acolo o să ne concentrăm atenția. Chiar acum câteva minute am aflat despre al doilea caz, ea deocamdată este internată la Spitalul de la stadionul CFR, am înțeles că în cursul zilei de luni o să interneze, să ne interesăm cum o să procedeze mai ales că face parte dintr-o familie de 12 membri și nu știu dacă au posibilități să fie izolată acasă dar oricum o să ne interesăm și o să luăm cele mai bune măsuri”, spune primarul Teodor Pavel.

Primarul din Recaş a mai spus că va cere pastorului bisericii să întrerupă adunările religioase cu enoriaşii.

 

radiotimisoara


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *