Din ce cauză se rup digurile în Banat? „Zona a fost vitregită”, declarații oficiale

Alertă de inundații pentru râuri din Timiş, Hunedoara, Arad, Caraş-Severin şi alte 15 judeţe

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declara, la Lugoj, că anul acesta s-a reuşit salvarea de vieţi în timpul inundaţiilor din Banat, care au depăşit cotele celor din 2005, considerate a fi istorice, dar nu se poate risca în viitor şi a adăugat că trebuie găsite soluţii tehnice şi financiare pentru a elimina cauzele care duc la producerea acestor dezastre.

CITEȘTE ȘI: Fabrica de ciocolată Kandia, închisă. Angajați depistați cu coronavirus

Ministrul Marcel Vela a afirmat că a căutat cauzele care au dus la ruperea unor diguri din Banat, explicaţia fiind aceea că spaţiul hidrografic de aici a fost neglijat de responsabilii Apelor de până acum.

„Zona Banatului a fost vitregită, (în timp ce n.r.) toate digurile din România au fost reabilitate, analizate şi reechilibrate conform unor directive europene, la o cotă de siguranţă. Îmi doresc şi eu, şi colegii care administrează Apele să clarificăm această situaţie la nivel regional în Banat, pentru a găsi soluţii tehnice financiare pentru a elimina în viitor cauzele care produc efecte negative şi dezastre care pot avea consecinţe dramatice. Anul acesta am reuşit să salvăm vieţi. Nu putem risca pe viitor. Doresc să facem lucrurile bune şi să aducem şi aceste judeţe spre o stare de normalitate. În fiecare an, primăvara şi toamna, (cauzele n.red.) creează probleme”, a declarat Marcel Vela.

Ministrul Internelor a menţionat că evaluarea pagubelor nu s-a terminat, încă lucrându-se la scoaterea apei din imobile, dar se va centraliza situaţia la nivelul ministerului, prin prefecturi, şi va fi promovat un act normativ în vederea acordării de despăgubiri.

„Guvernul va lua toate măsurile cele mai bune pentru a compensa aceste pierderi”, a spus ministrul. Marcel Vela a inspectat ce s-a întâmplat în aval de Lugoj, unde digul s-a rupt într-o zonă agricolă şi a constatat că nu este un pericol foarte mare, deoarece deversarea se face într-o zonă sigură, nu în localităţi sau în locuri unde se poate crea pagube mari, fiind vorba despre o fermă şi plantaţiile din jurul ei, fără aglomerare umană.

„În Lugoj, a început să scadă nivelul Timişului şi cota de atenţie se îndreaptă spre o zonă mai sigură, dar rămânem vigilenţi şi gestionăm tot ceea ce se întâmplă în amonte, inclusiv în zona acumulărilor hidrografice şi cu tot ceea ce ţine de intervenţia operativă, pentru că principalul nostru scop este salvarea vieţilor. Inclusiv ieri, în Caraş-Severin, am salvat 20 de persoane, dintre care 12 copii, nu avem victime în cele două judeţe. Aseară eram pregătiţi să evacuăm 500 de persoane din Obreja şi Ciuta, am amenajat locuri de cazare (…). Am urmărit atent râul Bistra şi nu am ordonat evacuarea, pentru că a început normalizarea debitului râului, care a fost cea mai mare din istoria sa. Viitura, deocamdată s-a stabilizat, dar rămânem pe baricade, vigilenţi”, a subliniat Marcel Vela.

Ministrul a mai adăugat că se intervine în toate judeţele din ţară şi că proprietarii de terenuri agricole care au fost afectaţi vor fi despăgubiţi, la fel ca şi cei care au avut imobilele sau bunurile afectate de aceste inundaţii. O viitură majoră s-a produs pe râul Timiş, vineri, în dreptul staţiei hidrometrice Lugoj nivelul apei depăşind cu 13 centimetri nivelul maxim istoric înregistrat în anul 2005, a anunţat Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABAB).

Ministrul Vela a efectuat, vineri, o vizită în judeţele Caraş-Severin şi Timiş, în zonele afectate de inundaţii. Vela a fost însoţit de secretarul de stat în Ministerul Mediului, Leonard Achiriloaei, directorul general al Administraţiei Naţionale „Apele Române”, Ervin Molnar, şi de şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, general de brigadă Dan-Paul Iamandi. Ministrul s-a deplasat şi în oraşul Oţelu Roşu, unde râul Bistra a inundat mai multe gospodării. Un număr de 58 de localităţi din 16 judeţe au fost afectate de inundaţii în urma precipitaţiilor abundente, pompierii acţionând, în ultimele 24 de ore, pentru evacuarea apei din 25 de case, 346 de curţi, 73 beciuri/subsoluri şi 11 străzi, a informat IGSU


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Din ce cauză se rup digurile în Banat? „Zona a fost vitregită”, declarații oficiale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *