
DGASPC Timiș, întâlniri de lucru cu reprezentanții primăriilor din județ
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş (DGASPC Timiș) a organizat mai multe întâlniri de lucru cu reprezentanții primăriilor din județ. Scopul acestora a fost îmbunătățirea colaborării și eficientizarea activităților din domeniul protecției copilului și al asistenței sociale.
La aceste sesiuni de lucru cu reprezentanții primăriilor din județ au particiat 80 de reprezentanţi ai unităţilor administrative din Timiș.
Temele abordate au vizat subiecte legate de protecţia drepturilor copilului, dar şi de prevenirea violenţei domestice, respectiv organizarea cursurilor de formare pentru asistenţi maternali/familii/persoane de plasament: îndrumare privind utilizarea corectă a programului Observatorul Copilului din cadrul Sistemului Informatic Național pentru Adopție – SINA; prezentarea măsurilor care trebuie luate în vederea prevenirii violenţei domestice, în acest sens fiind oferite informaţii cu privire la linia telefonică destinată victimelor violenţei domestice – 0800.500.333: prezentarea Ordinului nr.1541 din 7 iulie 2025 pentru aprobarea Ghidului privind organizarea şi desfăşurarea consultărilor cu copiii de către autorităţile publice centrale şi locale, a Ghidului metodologic pentru selectarea şi pregătirea persoanelor responsabile de realizarea procesului de participare a copiilor în procesele decizionale din autorităţile publice centrale şi locale şi a Ghidului metodologic pentru raportarea de către autorităţile publice centrale şi locale a activităţilor de consultare cu copiii: nformaţii referitoare la cursurile de formare profesională pentru asistenţi maternali/persoane sau familii de plasament organizate de către DGASPC Timiş; alte informaţii legate de modificări legislative şi noi proceduri din sfera protecţiei copilului şi a persoanelor adulte aflate în dificultate.
CITEȘTE ȘI: Concertul din Peștera Românești – un eveniment unic în Europa de Est, recomandarea de weekend a Visit Timiș
”Întȃlnirile de lucru dintre Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și reprezentanţii serviciilor publice de asistenţă social din cadrul primăriilor au un rol important în asigurarea unei colaborări eficiente în furnizarea serviciilor sociale către cetățeni.
Prin intermediul lor se urmăreşte armonizarea procedurilor de lucru, sunt stabilite responsabilităţile în ceea ce priveşte managementul de caz şi monitorizarea cazurilor persoanelor care au nevoie de servicii sociale şi, totodată, se discută despre nevoile specifice ale fiecărei comunităţi din judeţ”, transmite DGASPC Timiș.


