Creştinii ortodocşi, dar şi cei romano- şi greco-catolici aduc astăzi cinstire Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul. Fiu al lui Sovac în cetatea Tesve din Galaad (Israel), Sfântul Ilie este omagiat nu doar în lumea creştină, ci şi în cea iudaică şi în islam, care-l consideră de asemenea o figură religioasă aparte, de maximă însemnătate. Tradiţia spune că Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab, în regatul Israel din Samaria.
Când pruncul care avea să devină proroc a venit pe lume, Sovac a văzut oameni îmbrăcaţi în haine albe care îl înveleau pe fiul său în veşminte de foc şi îi dădeau să mănânce o flacără. Preoţii templului din Ierusalim au decis că sensul acestei viziuni se referă la faptul că nou-născutul a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetică.
Vechiul Testament relatează faptele lui Ilie în cărţile numite Regi, de unde aflăm că Sfântul Ilie ajunge la curtea regelui Ahab şi îi vesteşte acestuia că Dumnezeu va pedepsi poporul cu secetă, dacă nu va lepăda credinţa în zeul Baal. Şi pentru că regele, împreună cu poporul lui Israel, au nesocotit cele vestite de proroc, nu a mai plouat timp de trei ani şi jumătate. Sfântul Ilie a fost nevoit să se ascundă de mânia regelui Ahab la pârâul Cherit, în Hozeva. Potrivit tradiţiei locului, aici se află peştera în care el a stat trei ani şi şase luni, înainte de a urca pe Muntele Sinai.
În grotă se găseşte şi astăzi o icoană în care sfântul este înfăţişat ca fiind hrănit de corbi. Vechiul Testament face, de altfel, referire la acest episod din viaţa Tesviteanului. „Şi a zis Domnul către Ilie: <<Du-te de aici, îndreaptă-te spre Răsărit şi te ascunde la pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului. Apă vei bea din acel pârâu, iar mâncare am poruncit corbilor să-ţi aducă acolo!>>. Şi a plecat Ilie şi a făcut după cuvântul Domnului; s-a dus şi a şezut la pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului”.
Spre sfârşitul anilor de secetă, pentru cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, Sfântul Ilie îi propune regelui să ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel, unde să se roage lui Dumnezeu mai întâi prorocii lui Baal, iar apoi el. Acesta a fost momentul în care Ilie a înlăturat cultul zeului Baal, reuşind să coboare foc din cer peste jertfa sa, ceea ce 450 de preoţi ai lui Baal nu reuşiseră să facă. Sfinţii Părinţi spun că Moise şi Ilie au fost prezenţi la Schimbarea la Faţă de pe Tabor.
În viaţa lor pământească, ei nu au reuşit să vadă chipul divin – Moise a văzut doar spatele lui Dumnezeu, pe Muntele Sinai, iar Ilie s-a retras într-o peşteră atunci când Domnul S-a făcut simţit ca o adiere de vânt. Dumnezeu l-a trecut în rândul sfinţilor şi l-a urcat la cer într-o trăsură cu roţi de foc trasă de cai albi înaripaţi.
Obiceiuri și datini din bătrâni
Conform mitologiei autohtone, Sfântul Ilie colindă printre nori, fulgeră şi trăsneşte diavolii cu biciul lui de foc, pentru a-i pedepsi pentru răul care i l-au pricinuit. Când, înfricoşaţi, dracii se ascund pe pământ, prin copaci, pe sub streaşina caselor, în clopotniţa bisericilor sau în trupul unor necuvântătoare, Sfântul Ilie nu se zgârceşte la trăsnete, căci nu vrea să-i scape vreunul dintre necuraţi.
Odinioară, în ajunul zilei de Sfântul Ilie, fetele se duceau noaptea să se tăvălească, dezbrăcate, pe ogoarele semănate cu cânepă, apoi se îmbrăcau, se duceau acasă şi se puneau la somn. Dacă, în vis, le apărea cânepa verde, era semn de măritiş grabnic cu tineri frumoşi, în vreme ce acelea care visau cânepă uscată aveau să-şi găsească bărbaţi bătrâni. Potrivit tradiţiei, în dimineaţa zilei de Sfântul Ilie, se culegeau plante de leac, în special busuioc, şi se puneau la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări.
Tot de Sfântul Ilie se adunau şi ierburile întrebuinţate la vrăji şi farmece. În bătrâni se spunea, de asemenea, că nu era voie să se consume mere până la 20 iulie şi nici nu era permis ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu cădea grindina. În unele zone ale ţării, se duceau merele la sfinţit în biserică, în credinţa că pe lumea cealaltă ele vor deveni de aur.
Praznicul Tesviteanului mai era, în satul românesc arhaic, şi un prilej de comemorare a morţilor din neam, mai cu seamă a acelora care şi-au pierdut viaţa în anii prunciei. Femeile obişnuiau să adune, sub un măr, copii străini, pe care-i hrăneau cu roadele căzute la scuturatul pomului, pentru ca răposaţii să se veselească. Se credea şi se mai crede şi astăzi că, dacă tună de Sfântul Ilie, toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi.
Oamenii mai spun că, după ziua Sfântului Ilie, vor începe ploile mari de vară. În această perioadă, la sate, apicultorii recoltează mierea de albine, activitate numită şi retezatul stupilor. Ziua Sfântului Ilie marchează şi mijlocul verii pastorale. În ţara noastră prorocul Ilie Tesviteanul este considerat ocrotitorul aviatorilor, iar praznicul lui marchează şi Ziua Aviaţiei Române.
