Contracte prelungite: Scutaru, Mera şi Ignea, în alb-violet până în 2023

poli 7

Trei dintre cei mai importanţi fotbalişti alb-violeţi din ultimele sezoane şi-au prelungit contractele cu ASU Politehnica Timişoara.

Cristian Scutaru, Ioan Mera şi Alin Ignea vor evolua la divizionara secundă de pe Bega până în anul 2023.

Anunţul vine la scurt timp după înregimentarea lui Alexandru Munteanu, un alt jucător cu o bogată experienţă competiţională.

Poliştii, cu poftă de gol la finalul pregătirii centralizate

În altă ordine de idei, Politehnica Timişoara a învins-o pe Fortuna Becicherecu Mic într-un meci amical cu scorul de 5-2 (1-0).

Axente a marcat, în minutul 8, singurul gol al primei reprize. După pauză, alb-violeţii au înscris prin Manea (min. 52), Coadă (min. 58) şi Al. Pop (min. 68). Echipa din Liga a III-a a redus din diferenţă graţie reuşitelor semnate de Ferţu (min. 72) şi Anagor (min. 73). Scorul final a fost stabilit de juniorul Pintea (min. 89).

La formaţia pregătită de Octavian Benga a debutat cu această ocazie Al. Munteanu. Motreanu şi Cherecheş sunt în continuare accidentaţi, în timp ce spaniolul Navas nu a fost păstrat în lot.

Politehnica Timişoara: Murariu – Sofran, Mera, Scutaru, Dros – B. Vasile, Ignea – Săulescu, Trip, Manea – Axente. Au mai jucat Borbei, Jurj, Vidrăsan, Coadă, D. Codrea, Al. Pop, M. Contra, D. Radu, Pintea, Kuhn şi Al. Munteanu.

„O victorie în penultima zi de cantonament, ne aflăm la finalul pregătirii centralizate. Am avut parte de un joc pe o vreme foarte grea, în ploaie şi în frig. Mă declar mulţumit, chiar pot să spun că am rămas surprins de atitudinea şi de jocul echipei, deoarece suntem pe finalul pregătirii. Sunt mulţumit de cum au decurs lucrurile, în cele mai multe faze ale jocului am încercat să venim cu plusuri şi faţă de ultimul meci am reuşit să finalizăm mai mult. Am fost capabili să ducem mingea mult mai des în jurul careului advers şi asta este îmbucurător. Începem să avem finalitate în faţa porţii. Dacă ar fi să punctez un lucru negativ în urma acestui meci, ar fi relaxarea jucătorilor la scorul de 4-0, când au făcut două cadouri adversarilor. Nu permit acest lucru şi voi avea o discuţie cu jucătorii mai tineri pentru că îi vreau concentraţi pe toată durata partidei”, a punctat tehnicianul polist Octavian Benga.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Contracte prelungite: Scutaru, Mera şi Ignea, în alb-violet până în 2023

  1. Citind componenta echipei am senzatia ca s-a facut o confuzie de nume. Jumatate din cei care au sanse sa fie titulari sunt fosti jucatori ai lui Poli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *