Lumea justiției este, de mai bine de un an, zguduită de problemele ivite în penitenciarele din țară. Supraaglomerarea cu 150 la sută și condițiile mizere invocate de deținuți au generat discuții aprinse la cel mai înalt nivel.
Inclusiv forurile europene au atras atenția asupra acestor aspecte, iar procesele câștigate la CEDO de persoanele private de libertate care au invocat detenția inumană au sărăcit bugetul României cu câteva milioane de euro.
Fiind o situație critică, a cărei rezolvare se cerea făcută cu celeritate, s-au organizat dezbateri publice, seminarii, reuniuni peste tot în țară, fără a fi găsită însă o soluție coerentă. Unii au susținut ideea construirii de noi penitenciare, în timp ce alții au pledat pentru amnistie și grațiere, varianta din urmă fiind, zilele acestea, cea mai disputată.
Pe fondul acestui scandal, când toată lumea se dă de ceasul morții să găsească o rezolvare cât mai urgentă pentru situația din închisori, Ministerul Public îi dă înainte cu încarcerarea.
Cel puțin la Timișoara, aproape că nu există proces penal în care procurorul de ședință să nu pledeze pentru menținerea inculpaților în stare de arest. Fie că e vorba de arestul preventiv sau de o condamnare, procurorii sar în sus ca arși cerând imperios detenție cât mai lungă pentru inculpați.
De fiecare dată se prezintă cu același discurs blazat și învechit ce sună ca o poezie comunistă de pe o placă vintage: ”Fapta săvârșită de inculpat prezintă pericol social”, ”există indicii că ar putea să influențeze martorii din dosar”, ”considerăm că prin punerea în libertate nu s-ar atinge scopul prevăzut de lege pentru pedeapsa aplicată” și alte asemenea concluzii rostite după aceleași tipare.
Este evident că arestul își are rostul lui în reeducarea inculpaților, mai ales în ceea ce privește infracțiunile grave, comise asupra unei persoane (vătămare, tâlhărie, omor) sau în marile cazuri de corupție, însă s-a ajuns ca pentru orice găinărie procurorii să ceară arestarea de îndată a inculpatului și condamnarea acestuia la o pedepasă privativă de libertate.
De celalată parte, însă, judecătorii timișoreni, conștientizând fenomenul suprapopulării închisorilor, costurile mari ale statului cu deținuții, dar și efectele unei detenții în procesul de reabilitare a celui condamnat, sunt, de câțiva ani, mai orientați către aplicarea unor pedepse neprivative de libertate, cum ar fi suspendarea condamnării sub control judiciar și sub supraveghere, a arestului la domiciliu sau a muncii în folosul comunității.
Situația ar putea trece drept una comică dacă la mijloc nu ar fi vorba de viața unor oameni și de viitorul unei națiuni. Pe de-o parte, sunt procurorii, cu înfocarea lor vocațională orientată către cele mai aspre măsuri, iar de cealaltă parte sunt judecătorii, guvernul, parlamentul, Curtea Europeană, ONG-urile, asociațiile profesionale și chiar psihologii care susțin aplicarea unor sancțiuni mai blânde pentru cazurile mai puțin grave. Și unii și alții vorbesc destul de răspicat, dar par că nu se aud deloc…
sanctiunile blande incurajeaza faptele antisociale;
cu cat sunt mai aspre sanctiunile, cu atat numarul lor va scadea iar inchisorile se vor depopula. asta este solutia.