Certificate fiscale eliberate automat pentru timişoreni

Încasarea taxelor și impozitelor locale, suspendată la Timişoara

Municipalitatea, prin Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara, pune la dispoziția contribuabililor – persoane fizice și juridice – o nouă facilitate: certificate fiscale generate automat.

Documentele sunt eliberate rapid, online, prin aplicația informatică a DFMT https://plata.dfmt.ro/Plata2/auth/login, în cazurile care nu necesită verificări suplimentare.

Astfel, timișorenii pot obține certificat fiscal instant pentru situații precum: credit ipotecar, bancă, chirie, bursă școlară, ajutor social, informare, instanță, ambasade, cetățenie, licitații, obținere avize, cesiune părți sociale, radiere societate și dizolvare societate. De asemenea, contribuabilii primesc certificat fiscal automat pentru ANAF, Administrația Fondului de Mediu – panouri fotovoltaice, Institutul Național al Patrimoniului – Programul Național de Restaurare, Programul Rabla – achiziție autoturism, pentru schema de minimis sau pentru fonduri europene, a transmis Primăria Timişoara.

În schimb, pentru operațiuni care necesită verificări din partea Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara – cum ar fi vânzarea bunurilor sau cedarea unui contract de leasing – certificatul fiscal este eliberat în continuare pe baza verificărilor interne.

CITEŞTE ŞI: Se închide, pe timp de noapte, până în 28 septembrie, o stradă intens circulată din Timişoara

Pentru a folosi serviciul online, contribuabilii trebuie să dețină un cont de acces (user și parolă), care poate fi obținut simplu pe baza unei cereri. Modelul cererii este disponibil pe site-ul www.dfmt.ro sau direct la sediul DFMT din str. A. Demetriade nr. 1.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *