
Un fost rector al Politehnicii a adus primăvara în Timișoara lui Nicolae Robu
Era odată un înțelept de care asculta tot satul. El știa când va ploua, dacă va fi foamete sau război și prin ce necazuri vor mai trece țărănii. Tot…

Era odată un înțelept de care asculta tot satul. El știa când va ploua, dacă va fi foamete sau război și prin ce necazuri vor mai trece țărănii. Tot…

Nimeni nu s-ar fi așteptat la o afluență atât de crescută în magazinele de bricolaj din Timișoara. Uluiala este cu atât mai mare cu cât în perioada…

Decesul reputatului profesor a stârnit multe controverse, fiul său apreciind că ”ar fi murit cu zile” și lansând acuzații la adresa unor cadre medicale…

28 aprilie este, totodată, ziua în care mișcarea sindicală din lume onorează memoria victimelor accidentelor de muncă și a bolilor profesionale…

Chiar dacă ne aflăm în plină pandemie, activitatea oficiilor poştale continuă cu intensitate, fiind susţinută atât de factorii poştali, cât şi de oficianţii…

Faptul că partidele nu mai organizează ședințe și nu mai au planuri de acțiuni nu înseamnă că lupta politică a intrat total în vacanță. Orice inițiativă sau declarație este speculată de partea adversă, urmărindu-se crearea unui avantaj electoral imediat.

Primăvara și-a intrat în drepturi în satele timișene, în ciuda condițiilor delicate generate de pandemia de coronavirus. Oamenii au ieșit să facă ordine în fața caselor, se tunde iarba, se toaletează pomii, iar, peste toate astea, pot fi văzuți la lucru muncitorii care …

Activitatea din primăriile județului Timiș se desfășoară în mod normal, în pofida condițiilor generate de pandemia secolului.

În contextul în care astăzi ar fi trebuit să reînceapă școala după vacanța de primăvară, organizația PES activists România, cu sprijinul eurodeputatului Victor Negrescu, a lansat proiectul „Clasa virtuală”, un canal video disponibil pe o platformă ….

Nicolae Robu a transmis hotărârea Comitetului Local pentru Situații de Urgență, potrivit cărea se instituie obligativitatea purtării măștilor și mănușilor în mijloacele de transport în comun și în untiățile care desfășoară activități cu publicul.

Chiar dacă nu traversăm cele mai potrivite momente pentru concretizarea unor investiții, în județul Timiș se văd, totuși, roadele unor eforturi depuse de-a lungul timpului. Astfel, iată că a fost reabilitat drumul de centură dintre rampa de țiței și gaze a …

A trecut și Paștele. A fost o sărbătoare diferită de cele din anii trecuți și, dincolo de îngrădirile pe care a trebuit să le suportăm, Paștele din acest a avut și el farmecul lui. Paradoxul e că, în ciuda restricțiilor de a merge la biserică, mulți au simțit mai intens …

Mijloacele politicienilor pentru a-și mări zestrea electorală nu cunosc limite. Pentru a demoniza acordul dintre Ministerul Afacerilor Interne și…

Funcționarii publici din administrație nu sunt de acort cu preconizata măsură a introducerii șomajului tehnic. Într-o scrisoare adresată guvernului…

Chiar dacă ne aflăm în plină perioadă de pandemie, sunt și lucrări importante care se văd transpuse în realitate. O investiție mult-așteptată…

Cei 416 medici de familie din județul Timiș au primit un sprijin binemeritat pentru a se putea apăra în lupta cu pandemia secolului. Astfel, ei au primit…

Nicolae Ceauşescu ar fi crăpat de invidie dacă l-ar fi cunoscut pe primarul comunei Moşniţa Nouă, Florin Bucur. Dacă dictatorul comunist mai avea ceva reţineri atunci când lua decizii care să combată credinţa în Dumnezeu, primarul din Moşniţa Nouă n-a …

Primarul Nicolae Robu a declarat că Timișora dispune de capacitatea necesară pentru ca sistemul medical să nu cedeze, în eventualitatea nedorită a unei explozii de cazuri de infectări cu coronavirus.

Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România a transmis un apel ministrului Marcel Vela, în care este prezentatî situația delicată prin care trec angajații Poștei Române.

Suntem într-o perioadă în care județul Timiș este în centrul atenției și datorită unor scandaluri ale căror protagoniste au fost femei aflate în funcții de conducere. Dacă s-a vorbit de Timiș la București, a fost și pentru că au existat unele inițiative feminine, al căror…