
Nicolae Ceauşescu ar fi crăpat de invidie dacă l-ar fi cunoscut pe primarul comunei Moşniţa Nouă, Florin Bucur. Dacă dictatorul comunist mai avea ceva reţineri atunci când lua decizii care să combată credinţa în Dumnezeu, primarul din Moşniţa Nouă n-a avut nici o jenă pentru a a-i pune cu botul pe labe pe toţi credincioşii din comunitate.
CITEȘTE ȘI: Măsuri de precauție: tuneluri de dezinfectare în piețele din Timișoara
Agăţându-se de starea de urgenţă impusă la nivel naţional, Florin Bucur şi Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Moşniţa Nouă au stabilit pentru perioada Sărbătorilor Pascale reguli mai draconice decât cele bolşevice. Astfel, la punctul 1, se interzice distribuirea ramurilor de salcie sau finic, a Luminii sau a pachetelor cu daruri alimentare de către voluntari sau preoţi. Cei care va fi depistaţi vor fi bătuţi cu salcia la fund chiar de domnul primar.
De asemenea, la punctul 2, se interzice distribuirea pâinii numită „Paşti” în locuri special amenajate sau prin intermediul voluntarilor la domiciliul credincioşilor. Cei care nu se vor supune vor primi, apoi, pâine pe cartelă. La punctul 3, se interzice spovedania şi împărtăşania realizate de preot la domiciliul credincioşilor, ele urmând a fi anulate prin hotărâre de consiliu local.
Conform punctului 4, slujbele religioase se vor oficia doar în lăcaşurile de cult, fără accesul publicului, putând fi transmise în mass-media sau online. Primarul din Moşniţa Nouă, supranumit şi „regele imobiliarelor”, a renunţat să mai introducă punctele 5 şi 6, unde se reprograma Paştele şi se interzicea Învierea lui Iisus până atunci când va decide Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă al comunei. Lăsând gluma la o parte, este evident că sancţiunile sunt pamfletare, dar cele patru puncte enumerate sunt cât se poate de reale.Că nu sunt constituţionale,etice sau de bun-simţ, nu mai contează acum, pentru că doar primarul dă Lumină în comună.