Un senator de Timiș își expune mama pentru capital electoral

USR l-a desemnat pe deputatul Nicu Fălcoi candidat pentru președinția Consiliului Județean Timiș

Mijloacele politicienilor pentru a-și mări zestrea electorală nu cunosc limite. Pentru a demoniza acordul dintre Ministerul Afacerilor Interne și Patriarhia Română, referitor la acordarea sprijinului pentru împărțirea Luminii și a Sfintelor Paști,  senatorul USR Timiș Nicu Fălcoi s-a folosit de imaginea… mamei sale, pe care o consideră exponentul ideal al bătrânilor din România!: ”Are 72 de ani și o listă kilometrică de boli. Șansele ei de supraviețuire, în cazul infectării, n-ar fi mai mari de 50 la sută. Mama este o femeie foarte credincioasă, care nu lipsește de la slujba de duminică. Cu toate acestea, atunci când și-a dat seama că anul acesta, de Paște, va sta acasă și că n-o să mai respecte tradiția, a înțeles și nu a comentat. Sunt convins că în situația ei sunt marea majoritate a oamenilor. Au înțeles situația și s-ar fi conformat fără probleme. Acum, vine ministrul de Interne și ne spune că va organiza echipe mixte, formate din polițiști și voluntari ai bisericii, care să treacă din poartă în poartă să ducă Lumină. Ba mai mult, îi vor avea în vedere, în special, pe cei bolnavi, singuri și care nu se pot deplasa. Vor merge chiar și în toate spitalele și azilele de bătrâni. Adică la cei mai expuși. De ce au reînnoit azi starea de urgență? De ce mai completăm adeverințe când ieșim din casă?”.

Dincolo de situația stânjenitoare în care se introduce voit senatorul (nu ar fi o noutate pentru clasa politică atunci când vine vorba de strâns voturi), se pune întrebarea de ce ar trebui considerată mama lui Nicu Fălcoi un etalon la care trebuie să se raporteze toți bătrânii din România? Cu ce este mama senatorului mai presus decât  bătrânii cărora colegii de partid ai lui Fălcoi le împărțeau cu aroganță câte un  leu pe stradă? Atunci, senatorul nu mai era mișcat de umilința la care erau supuși niște bieți amărâți, tratați în cel  mai abject mod posibil? Nu s-a gândit că ar putea fi și mama lui într-o astfel de situație înjositoare? Firește că s-a gândit, dar și atunci, la fel ca și acum, a fost vorba doar de voturi, de capital electoral. Dacă partidul zice să ne batem joc de bătrâni, o facem fără nici o jenă și uităm de lista kilometrică de boli a mamei. Atunci când partidul atacă biserica, o prezentăm pe mama, sărmana, cu lista ei kilometrică. Cu siguranță, șansele sunt mai mari de 50 la sută, adică posibilitatea mamei de a se infecta. Asta înseamnă  cu adevărat să nu ai scrupule în politică!


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

7 thoughts on “Un senator de Timiș își expune mama pentru capital electoral

  1. D-l senator are perfecta dreptate, nimeni nu ataca biserica dar nici sa incurajezi si sa expui zeci de mii de oameni unui asemenea pericol cum este coronavirusul nu este corect ! Coronavirusul nu tine cont de credinta, de religie si de biserica ! Ataca peste tot si pe oricine care nu intelege ca singura modalitate de aparare este sa stai in casa si sa respecti ordinele date de autoritati in aceste momente !

  2. Florescu, ori esti prost ori e clar ca esti prost si tonomatic, unde ataca senatorul Falcoi, Biserica ? Omul expune o problema generală a batranilor cu exemplu din familia lui. Si are perfecta dreptate. Nu se intampla nimic daca anul acesta fiecare sta acasa si renunta la anafora de Paste, decat riscuri evidente mai bine preventie in aceste vremuri. Unde naiba vezi campanie electorala aici. Esti tonomat clar.

  3. Lasă ne , acest USR cu asemenea reprezentanți nu ar trebui votați,daca nu apare vreun alt partid progresist in următorii ani,efectiv nu ai cu cine sa votezi.acest domn parlamentar vine cu tot felul de idei ciudate si nu ma refer numai la exemplul de mai sus,iar restul parlamentarilor de Timiș de la acest partid se ascund,nu s a mai auzit nimic de ei, si ei vor sa cîștige alegerile,păcat, au plecat tare de pe loc,dar au cam furat startul si vor fi penalizati la vot,în mod sigur.

  4. Când nu-i Falcă e Fălcoi… Falcă de la Arad o dă cu digitalizarea. Fălcoi de la Timiș e cuprins brusc de grija pentru bătrâni. Păi haide atunci să le punem bătrânilor câte-un crotal în ureche și cum se duc la biserică sau cu amantele după COVID prin străinătățuri, pac pe Enterul de la Fisc și nu le mai vine pensia. Și uita așa scăpăm de bătrâni (cum își doresc deja mulți politicieni de pe la noi, nu știu dacă-s de la USR sau PNL ori ALDE sau tot aia-i) c-au tot votat cu MUIE, dar ni-i atragem pe tinerii care abia de știu să citească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *