A murit sora lui Corneliu Coposu, Steluța Lucia Rodica Coposu

A murit sora lui Corneliu Coposu, Steluța Lucia Rodica Coposu

A murit sora lui Corneliu Coposu, Steluța Lucia Rodica Coposu

Steluța Lucia Rodica Coposu, sora cea mică a fostului lider țărănist Corneliu Coposu și președinta Fundației care îi poartă numele, a încetat din viață joi dimineață. Anunțul a fost făcut public de Ion-Andrei Gherasim, președintele executiv al Fundației Corneliu Coposu.

„Cu sufletul zdrobit de durere, vă anunţ că în dimineaţa aceasta doamna preşedinte a Fundaţiei Corneliu Coposu, sora cea mai mică a Seniorului şi ultima pe linie directă din greu încercata familie Coposu, a urcat la Cer să-i întâlnească pe toţi cei dragi ai săi”, a transmis Ion-Andrei Gherasim într-un mesaj public, potrivit agenției Agrepres, citată de stiripesurse.ro.

Steluța Coposu s-a născut pe 26 septembrie 1932, în comuna Bobota, județul Sălaj, și a urmat studii liceale și universitare la București, unde a absolvit Institutul Politehnic în 1956. A avut o carieră profesională de peste 30 de ani la Institutul de Studii și Proiectări Energetice.

După moartea fratelui său în 1995, Steluța Coposu s-a implicat activ în păstrarea și promovarea memoriei acestuia.

În 1996 a fost una dintre fondatoarele Fundației Corneliu Coposu, al cărei președinte a devenit mai târziu. A rămas până în ultimele zile un reper moral și un simbol de demnitate.

CITEȘTE ȘI: Populația județului Timiș a crescut simțitor de la recensământul din 2021

În 2009, alături de sora sa Flavia Bălescu-Coposu, Steluța a fost decorată de Majestatea Sa Regele Mihai I cu Crucea Casei Regale a României, pentru devotamentul față de cauza civică și memoria fratelui său.

„Generozitatea a moştenit-o de la mama, toleranţa şi dragostea de oameni de la Cornel, spiritul de dreptate de la tata şi de la Doina”, spunea Flavia Coposu despre sora sa.

Detalii privind ora și locul înmormântării vor fi comunicate ulterior.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *