
Populația județului Timiș a crescut simțitor de la recensământul din 2021
Potrivit datelor cuprinse în recentul proiect de hotărâre al Consiliului Județean Timiș, privind elaborarea Statutului județului Timiș, populația timișeană se ridică la 763.989 de locuitori, identificați la nivelul anului 2025.
La ultimul recensământ, realizat în anul 2021, Institutul Național de Statistică indica, în județul Timiș, 650.533 de persoane, dintre care 89,7% – români.
În schimb, proiectul actului normativ menționat mai sus indică o majoritate de români de 74,4%, apoi maghiari – 3,3%, romi – 1,9%, sârbi – 1%, germani – 0,7%, ucraineini – 0,6%, bulgari – 0,5% și alte etnii – 0,2%, cu mențiunea că 17% nu și-au declarat apartenența etnică.
Pe confesiuni, predomină cea ortodoxă – 64,6%, urmată de cea romano-catolică – 6,3%, penticostală – 4,2%, baptistă – 1,3%, reformată – 1%, ortodoxă sârbă – 0,9%, greco-catolică – 0,8% și altele, în procente mai mici.
CITEȘTE ȘI: Giroceanca Alessia Pop concurează pentru România la Europenele de Atletism U20 din Finlanda
Conform proiectului de hotărâre, din 763.989 de persoane, un procent de doar 55,4% reprezintă populația activă (336.400 angajați civili, 2.700 șomeri, 84.000 – în pregătire profesională sau care nu figurează ca fiind angajați).
La recensământul din 2021, populația activă a județului Timiș era de 306.686 persoane, fiind compusă din 298.365 persoane ocupate și 8.321 șomeri.
Unitatea administrativ-teritorială a județului Timiș cuprinde 324 de localități, dintre care 2 municipii, 8 orașe și 314 localități rurale.
Proiectul de elaborare a Statului județului Timiș a fost în transparență decizională miercuri, 6 august, documentația putând fi consultată pe site-ul CJT sau la sediul instituției.
Pe lângă elementele specifice (stemă, componență, așezare etc.), statutul include de identitate locală, obiceiuri, tradiții etc.
Reprezentanții CJT au anunțat că așteaptă propunerile timișenilor privind proiectul de act normativ până în 16 august, via e-mail cornelia.paraipan@cjtimis.ro.



Trebuiau inclusi si oltenii la „alte popoare”.