„În Banat, când ziua de 17 martie se strecoară în calendare, un fior nevăzut trece prin case. Se spune că e Ziua Şarpelui – ziua în care târâtoarele ies din pământ, după luni de hibernare.
Oamenii își privesc pragurile cu altă atenție, ascultă tăcerea și, pe înserat, cea mai bătrână femeie a casei <<bate fierul>>. Nu pentru a-l îndoi, nu pentru a-l modela, ci pentru a păstra rânduiala lucrurilor, așa cum a fost lăsată din vechime. Sau poate că nu…”
Aşa începe povestea istorisită de reprezentanţii Muzeului Naţional al Banatului, care ne reamintesc că trecutul merită să fie păstrat în memoria noastră, atât individuală, cât şi colectivă. Şi tot ei continuă, explicând că, de fapt, în multe gospodării, șarpele casei nu trebuia alungat.
„ El nu era dușman, ci paznic. Se spunea că dacă un om avea noroc, atunci avea și un șarpe care-i locuia sub casă. Nu oricine putea să-l vadă, dar cei care-l întâlneau știau că nu trebuie să-l rănească. Căci dacă îl omorai, odihna casei dispărea odată cu el, iar norocul fugea spre alte locuri.
Se mai spunea că șarpele casei nu umblă printre oameni câtă vreme ei sunt treji. Nu-l vezi ziua, nici când lumânările ard. Dar când cade noaptea, când visele devin mai clare decât realitatea, atunci el iese de sub praguri. Sâsâie ușor pe podea, ocolește somnul celor care trăiesc acolo, pășește nevăzut prin încăperi, ca un duh care veghează.
Dacă într-o casă nu exista un șarpe al casei, bătrânii spuneau că acolo nu e bine. Acolo e pustiu, acolo nu e suflet, acolo locuiește cine nu trebuie. Șarpele nu pleacă decât atunci când casa își pierde norocul, când cei dinăuntru uită să se mai înțeleagă unii pe alții, când cineva rupe legăturile nevăzute care țin familia împreună.
Casele vechi păstrează povești. Unele se aud în șoaptele celor care le-au locuit. Altele, în liniștea nopților, în pragurile ce scârțâie, în zidurile care ascund taine. Se spune că în astfel de case, când norocul locuiește, și șarpele casei își găsește adăpost. Cine știe? Poate că și sub acest pridvor, cineva veghează…
Fotografia casei din Hitiaș, realizată de Alina Stoica, s-a clasat pe locul al II-lea la ediția 2022 a concursului <<Cea mai frumoasă casă din Banat>>, organizat de Muzeul Național al Banatului. Și dacă cineva uită și rostește numele lui? Atunci trebuie să spună descântecul: <<Idiţă, idiţă,/Ţine-te de pieliţă./Pieliţa de carne,/Carne de os,/Osul dă veninul jos./Descântecul să fie de folos.>>”, au transmis cei de la MNaB.
