Criză majoră de angajați în HoReCa

Sosirile în structurile de primire turistică din România au scăzut cu 2,4% în 2025

Criză majoră de angajați în HoReCa

Deficitul de personal în HoReCa este estimat la 20 – 25% la nivel naţional, iar în oraşele turistice, în plin sezon, acesta poate ajunge chiar la 50%, măsurile legislative şi de taxare a forţei de muncă fiind un impediment în relaţia angajator – angajat, atrage atenţia Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România, potrivit Agerpres, citat de antena3.ro.

Într-un comunicat, FPIOR precizează că, în România, peste 20% dintre muncitorii necalificaţi din industria ospitalităţii sunt străini.

„Cea mai mare provocare a industriei ospitalităţii în acest moment este lipsa de stabilitate a forţei de muncă. Avem milioane de români plecaţi în străinătate şi nu există o strategie concretă pentru a-i aduce înapoi.

În aceste condiţii, antreprenorii se văd nevoiţi să angajeze personal străin, chiar şi la costuri mai mari, pentru a asigura continuitatea serviciilor oferite clienţilor.

Muncitorii necalificaţi români nu au motivaţie, sunt instabili emoţionali şi nu iau decizii raţionale când vine vorba de locul de muncă, prin urmare majoritatea antreprenorilor din domeniu preferă să ia muncitori străini necalificaţi pe posturile de bază ale oricărui business din domeniu – spălător de vase, picol etc.”, a afirmat preşedintele FPIOR, Valentin Şoneriu, citat în comunicat.

În opinia patronatelor din HoReCa, măsurile legislative şi taxarea forţei de muncă pot crea dificultăţi semnificative între angajatori şi angajaţi. Impozitele mari şi birocraţia complicată reduc salariile nete, ceea ce afectează motivaţia angajaţilor. În plus, schimbările frecvente ale legislaţiei generează incertitudine şi complică gestionarea resurselor umane. De aceea, este important ca legislaţia să fie clară şi stabilă, pentru a sprijini atât angajatorii, cât şi angajaţii, şi a crea un mediu de lucru mai eficient.

 

„Industria ospitalităţii nu îşi mai permite să piardă timp în lipsa unor măsuri concrete din partea autorităţilor. Ne plângem că nu avem mai mulţi turişti în România şi că nu avem o imagine de destinaţie de vacanţă cunoscută şi căutată în lume, dar nu luăm deloc măsuri de susţinere a acestui sector, a cărui contribuţie la PIB a depăşit 6%.

Deficitul de personal afectează grav serviciile oferite turiştilor şi, implicit, întreaga economie.

Avem nevoie urgentă de soluţii eficiente, de la facilităţi fiscale pentru angajatori până la accelerarea procesului de recrutare şi integrare a forţei de muncă. Dacă nu acţionăm acum, ne vom confrunta cu o criză profundă în acest sector esenţial pentru România”, transmite secretarul general al FPIOR, Corina Martin.

Federaţia solicită măsuri concrete pentru sprijinirea sectorului ospitalităţii, inclusiv facilităţi fiscale pentru angajatori, simplificarea procedurilor de recrutare a muncitorilor străini şi politici publice care să încurajeze revenirea forţei de muncă româneşti în ţară.

„Este esenţial ca statul să înţeleagă impactul economic al acestui deficit şi să colaboreze cu mediul privat pentru soluţii durabile. Industria ospitalităţii este un motor important al economiei naţionale şi trebuie susţinută corespunzător”, a adăugat Şoneriu.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în prima jumătate a anului 2024, numărul de angajaţi din sectorul hoteluri şi restaurante a crescut cu 6.800 de persoane faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cu toate acestea, cererea de personal calificat rămâne mult peste oferta existentă, iar antreprenorii se confruntă cu costuri tot mai ridicate pentru recrutarea, formarea şi retenţia angajaţilor.

CITEȘTE ȘI: Al treilea Dan din familia Păltinișanu, pe cai mari!

Tot INS arată că, în ianuarie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost de 8.910 lei, cu 341 de lei sub valoarea din luna decembrie 2024, în timp ce media netă s-a situat la 5.328 de lei, în scădere cu 5,6%.

Pe ansamblu, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţile de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) – de 11.437 lei, şi în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (10.877 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3.292 lei) şi în hoteluri şi restaurante (3.321 lei).

Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România este cea mai mare organizaţie naţională din domeniu, care reuneşte peste 1.000 de companii. Federaţia are ca misiune reprezentarea membrilor în relaţia cu autorităţile centrale, protejarea şi promovarea intereselor actorilor din industrie la nivel naţional şi internaţional.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Criză majoră de angajați în HoReCa

  1. „piata se regleaza singura”, eu asa am auzit. valabil si la piata muncii, „mai sunt 100 la poarta care asteapta”🤪. astia din horeca is de dreapta, nu? degraba datatori de lectii „de dreapta”. si vor sa vina statul sa intervina in piata?!? vai vai vai… pai frumos e asa?

    cand „patronul” are masini de lux, ba chiar unele de epoca, vile si mosii, dar isi plateste angajatul cu minimul pe economie…patzaste!

    in curand insa va bate vantul prin horeca la ce vremuri urmeaza, nu poti sa ai consum de servicii cand bate vantul prin buzunare. deficit bugetar cat china, rating de tara aproape de junk, Ursula vrea sa „investeasca” economiile populatiei in „mentinerea pacii”…

    #🤪

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *