Visul american, dintr-o localitate Timiş la Los Angeles şi înapoi. După trei decenii…

american Giulvaz

Sătenii îi spun Americanul. Ca pe la 1900, când apelativul se aplica firesc românilor întorşi acasă de peste Ocean, cu cheag sau fără, cu dolari mulţi sau doar cu o aventură în plus, câteva vorbe deprinse în exotica, pe-atunci, limbă engleză şi multe poveşti fabuloase de spus cândva strănepoţilor, la gura sobei. Americanul e şi el român, născut şi crescut în comuna timişeană Giulvăz.

Îl cheamă Vasile Sofronie, dar, dacă-l vezi, constaţi că neaoşul numelui se estompează sub înfăţişarea de texan pricopsit, rudă bună cu J.R. Ewing. Acum locuieşte în casa bătrână, părintească, proaspăt renovată şi încă plină de meşteri care se ocupă de interior. Are 57 de ani şi a părăsit România în plin ceauşism, în decembrie 1985.

 

Un frontierist cu noroc

Am avut un pic de noroc. Lângă gară tocmai se deschisese un şantier de desecări pe care-l ştiam ca-n palmă, linie cu linie. Ştiam exact când lipsesc grănicerii, când pot să forţez graniţa iugoslavă. Am ajuns dincolo fără probleme. Ne-au dus la poliţie, nu în lagăr, şi-am făcut 15 zile de închisoare. În cameră eram şase români, frontierişti, şi-un sârb, criminal de-adevăratelea. Omorâse două femei. A urmat popasul la Padinska Skela, în lagărul în care am întâlnit alţi conaţionali, mulţi la număr, care aşteptau să fie <răscumpăraţi> şi să plece mai departe şi am rămas acolo vreme de trei luni, înainte ca, din nou, să am parte de şansă. De data aceasta, norocul a luat chipul şefului poliţiei din Belgrad, cu care m-am împrietenit după ce i-am reparat maşina. Ne-a scos de-acolo şi ne-a trimis la un hotel, apoi am fost urcaţi într-un avion şi de la Belgrad am zburat la Zagreb, unde noi, românii, nu am vrut să coborâm, până când nu ne-au dat jos cu forţa. Am rămas în aeroport. A fost o întreagă tevatură până să plecăm spre New York şi de acolo la Los Angeles”, ne spune Americanul.

 

Trei decenii la Los Angeles

Acolo am petrecut 30 de ani. Am muncit, nu m-am dat deoparte la greu. Am demonstrat că, dacă eşti priceput, poţi ajunge departe. Am fost cum zic ei, <self-made man>. Acasă n-am făcut decât doi ani de liceu, după care tata, care avea un atelier de tâmplărie şi geamuri, m-a făcut să las şcoala şi să-l ajut la lucru. Ce ştiu să fac? Dumneavoastră îmi spuneţi ce e nevoie să fac, iar eu nu mă las până nu duc treaba la bun sfârşit, ba am grijă să merg pe calea cea mai eficientă. Şi acum îmi aduc aminte cum m-am dus să mă angajez în SUA. Sigur că mi se cerea un dosar gros cu documente care să ateste ce calificări am. Când a venit vorba de acte, i-am întrebat dacă ele o să le facă treaba sau mâinile astea două şi… s-au blocat. M-au acceptat de probă pentru 90 de zile şi le-am zis că, dacă în trei săptămâni nu sunt mulţumiţi de mine, mă pot pune pe liber fără menajamente. Asta a fost într-o joi, luni m-am dus la lucru”, punctează giulvezanul întors din State.

De la idee la primă e doar un pas

Era acolo o maşină la care operau 11 oameni şi, după ce am studiat-o, am constatat că numai doi sunt suficienţi ca să execute toate mişcările. Le-am arătat la patroni cum anume, iar mai apoi, punând două asemenea maşini una lângă alta, le-am demonstrat că un singur muncitor se poate ocupa, fără probleme, de amândouă. Se pare că i-am impresionat. M-au avansat. Am ajuns manager de atelier, inginer proiectant şi, după patru luni, primeam 25.000 de dolari primă. Americanii gândesc altfel decât ai noştri. Îi interesează în primul rând să faci ce trebuie şi să le economiseşti banii. Pe urmă eşti omul lor şi te răsplătesc pe măsură”, afirmă Vasile Sofronie.

 

Citeşte şi:

La Timişoara, investițiile în domeniul sanitar au ieșit din ceața promisiunilor

 

 

Un om bogat, chiar şi pentru standardele americane

Am fost un om bogat, chiar şi pentru standardele lor. Au fost momente când am învârtit banii cu lopata. Munceam, dar câştigam cât să cumpăr mai multe proprietăţi şi să conduc maşini tari. Am avut Toyota Lexus LS 400… În primii 20 de ani, am luat cinci case, şi nici una n-a fost modestă. Cu opt camere, şase băi… Am doi copii, o fată şi un băiat şi am dorit să nu ducă grija zilei de mâine. Mi-am permis să le iau de toate. Fiica mea este medic neurolog şi se va specializa în management de spital, dar pe băiat l-am scăpat din mână. A luat-o cu drogurile, căci maică-sa i-a dat întotdeauna bani. Cât eram şi eu în America, mai consuma marijuana şi îmi tot spunea că e ceva uşor, numai pentru distracţie, că se poate opri oricând, că el nu-i dependent… Mă rog, povestea clasică, pe care nimeni n-o mai crede. Ulterior, am găsit la el şi ceva praf de cocaină, aşa că îmi pot imagina tot ce e mai rău”, mărturiseşte, cu francheţe, omul, înainte de a istorisi cum de s-a întors acasă, în Banat, abandonând „visul american” care părea să i se potrivească perfect.

 

Întoarcerea acasă

În noiembrie 2004 am avut un accident de muncă. Mi-a căzut în spate o maşină de sute de kilograme şi m-am ales cu coloana fracturată în trei locuri, ochiul drept pierdut, iar călcâiul, făcut praf. A urmat recuperarea, dar mi s-a frânt şi norocul. De îndată ce n-am mai fost apt de lucru şi bun la făcut bani, n-am mai contat pentru soţia mea, iar relaţia noastră s-a deteriorat treptat până când n-a mai rămas nimic de spus şi de împărtăşit. Am decis să mă întorc aici, la casa părinţilor mei, singurul loc către care mă chema inima. Ne-am despărţit, iar proprietăţile din Statele Unite i le-am lăsat ei, cu condiţia să-mi trimită, lunar 1.000 de dolari, o sumă care, aici, mi-ar fi mai mult decât suficientă. În aprilie se împlineşte anul de când am încheiat înţelegerea şi, aşa cum aţi văzut dumneavoastră banii ăia, aşa i-am văzut şi eu. Acum, trăiesc din pensia americană şi zic că-i bine şi aşa. Mi-am refăcut căsuţa, m-au ajutat şi rudele, iar din toată povestea numită SUA am rămas cu amintirea prosperităţii şi cu colecţia de pălării”, oftează omul.

 

Continuarea, în ziarul Renaşterea bănăţeanăde miercuri, 5 august!


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns