Este unul dintre miile de protestatari lugojeni care s-au solidarizat cu timișorenii împotriva regimului ceaușist. În 20 Decembrie 1989, municipiul timișean a fost declarat, de către revoluționarii săi, după Timișoara, al doilea oraș liber al României. În 22 decembrie, la ora 10, în fața primăriei din Lugoj, erau 20.000 de oameni, ei alegându-și, în această zi istorică, prima conducere democratică.
Revoluționarul Nicolae Toma, muncitor electrician, cu categoria a VI-a, la Întreprinderea de Produse Ceramice „Mondial” din Lugoj, a fost ales în Comitetul Provizoriu, din partea acestei unități muncitorești. Povestea sa începe însă cu mulți ani în urmă.
Între anii 1978 și 1981 a urmat Școala Populară de Artă din Lugoj. A fost inginerul de sunet al renumitei formații rock „Șah-Mat” și președinte al cenaclului „Sirius” al SF-iștilor lugojeni. Ca autor de literatură de anticipație are câteva succese notabile, fiindu-i publicată, în 1984, proza SF „Întoarcerea acasă”, în revista „Magazin”. De asemenea, obține câteva premii.
„Eram și bine văzut la fabrică, fiind un meseriaș bun, povestește lugojeanul. În 1985 purtam păr mare, îl aveam până peste umeri. În februarie, am primit chemare la Centrul Militar, unde mi s-a pus în vedere că voi fi concentrat pentru a fi trimis la șantierul Casei Poporului. Am răspuns fără ezitare: «Nu mă duc!». Ofițerul m-a întrebat de ce. I-am spus că vreau să dau la facultate. El mi-a replicat: «Și eu am vrut să ajung ministru!…»”.
A fost amânat șase luni. Și-ar fi dorit să urmeze Dreptul, dar i-a fost refuzată primirea în partidul comunist și nu a putut îndeplini condiția fără de care atunci nu se putea, în acele „mărețe” timpuri să se înscrie la această facultate.
„M-am rugat de tovarăși să mă facă membru de partid, dar nu m-au primit”, își continuă Toma povestea.
Anul 1985, însă, îi aduce, în compensație, două succese SF: organizarea conferinței naționale a cenaclurilor de profil și tabăra de la Surduc, unde va debuta, cu o proză de gen, cunoscutul jurnalist de după Revoluție Cristian Tudor Popescu.
Radio București îi dramatizează autorului lugojean câteva povestiri, care au fost difuzate în emisiunea SF a realizatorului Dan Ursuleanu, „Steaua Polară”. În anul 1988 debutează cu poezie în revista ieșeană „Convorbiri literare”.
În Comitetul Provizoriu lugojean, lui Nicolae Toma îi revine sarcina editării ziarului „Drapelul”, apărut sub egida acestui organism. Este reînviat astfel un titlu renumit al presei românești, datorat unui mare lugojean, Valeriu Braniște.
Primul număr va vedea lumina tiparului în noaptea de 23/24 decembrie 1989. Au fost tipărite 2.000 de exemplare din această ediție, acestea fiind difuzate din sediul redacției, în doar câteva minute. Pentru a potoli setea lugojenilor de a afla adevăruri nerostite vreme de 40 de ani, până seara au mai fost scoase de sub tipar alte patru ediții.
Toma cere ca ziarul „Drapelul” să devină independent. Din 15 ianuarie 1990, așa cum era normal să fie într-o societate democratică, Comitetul Provizoriu al Lugojului a aprobat acest lucru. Jurnalistul ne mărturisește că a realizat cu „Drapelul” câteva recorduri: ziarul cu cel mai mare tiraj din Lugoj, primul ziar din acest muncipiu editat pe calculator (1991), primul ziar care a publicat colinde de Crăciun și primul ziar full color (2003).
Din ziarul „Drapelul” au fost publicate 250 de ediții, până în februarie 1998, când acesta și-a încetat apariția. În 18 decembrie 1997, jurnalistul Nicolae Toma este condamnat penal de Tribunalul Timiș, dar ulterior Înalta Curte de Casație și Justiție constată că fapta nu există și el este achitat.
Jurnalistul crede că aceasta se datorează campaniei anticorupție „Un milion pentru un cap”, desfășurate de ziar. A lucrat apoi ca jurnalist la „Evenimentul zilei”, fiind redactor pe patru județe, dar și la publicația „Atac de Banat”. Din 2002, până în 2012, a fost redactor la săptămânalul lugojean „Actualitatea”. În acest din urmă an s-a pensionat și s-a mutat în Timișoara. De atunci editează ziarul online „Revoluționarul” și activează în cadrul Asociației Publiciştilor Presei Rurale în Banat (APPRB).
Împreună cu poetul timișorean Dumitru Buțoi realizează revista trimestrială de literatură „Luceafărul de Vest”. Este membru în Asociația de revoluționari „16-21 Decembrie 1989” și în Fundația Națională a Revoluției din Decembrie 1989.
A scris șapte cărți, patru fiind despre Revoluție și revoluționari. Primele trei cuprind mărturii, culese începând cu anul 1990. În 2015, a publicat, la Editura Eubeea, un foarte documentat și interesant volum, cu cronologii din mai multe orașe revoluționare, cu numeroase mărturii și portrete, intitulat „Lugoj, 20 Decembrie 1989. Revoluție, adevăr, dezinformare, impostură.”
Iată ce spune autorul în preambulul cărții sale: „În 25 de ani de la Revoluția Română, nu s-au găsit vinovații pentru Represiunea din decembrie 1989. Instituțiile statului comunist sunt vinovate pentru sute de morți, mii de răniți, sute de invalizi și schingiuiți, mii de arestați. Românii au uitat și chiar cei care au ieșit în stradă pentru răsturnarea Dictaturii au uitat. Doar câțiva Don Quijote, printre care mă număr și eu, cât vom trăi, vom căuta răspuns la întrebările: Cine a tras? De ce s-a tras? Cine a dat ordinele? Cine a răspuns pentru faptele comise? Cine se face vinovat?”.
Alte două cărți publicate sunt de poezie, o a treia aflându-se în pregătire pentru tipar. În 2011, a absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității „Vasile Goldiș” din Arad. Abia după terminarea facultății, incisivul jurnalist lugojean mărturisește că a învățat să se protejeze în practicarea acestei profesii.
Până atunci a avut de 15 ori de a face cu justiția, fiind de nouă ori condamnat cu amenzi penale pentru afirmațiile incomode din articolele sale. De altfel, pe cartea sa de vizită, sub nume stă scris: „jurnalist de investigație”, o ocupație despre care numai cine o are știe câte riscuri înseamnă…
