Un oraş din Timiş, privit de pe „acoperișul” vulcanului adormit

Nu am avut, până recent, ocazia să urc pe Dealul Șumigului. De câte ori treceam pe la poalele lui, pentru ca la cruce să o iau la stânga, priveam cazematele din grâul verde sau copt, după anotimp. Construite în timpul conflictului cu Iugoslavia lui Tito, aceste frotificații sunt mărturii ale unor vremuri tulburi și pline de suferințe.

Cum spuneam, înainte de a face curba la 90 de grade, spre Șemlacu Mare, pe lângă cazemata cea mai mare de la buza dealului, scufundată în grâul până la brâu, plin de maci de câmp roșii, prin lan se vede un drum de pământ. Dacă te avânți pe el cu mașina ajungi tocmai în vârful Șumigului, în cele patru zări înfățișându-se câmpia, dar și alte dealuri, lunci și văi, munții, dar mai ales ales satele de la poalele vulcanului adormit. Până și Gătaia, de o vreme oraș, de aici pare doar un mic sat.

La fel ca Berecuța, Mânăstire, Sângeorge, ori mai departe Birda. Ca Șemlacu Mare ori ca Butinul și altele. Departe în zare se vede Dealul Vârșețului cu cula sa care domină orizontul când te deplasezi pe șoseaua de pe graniță, de la Deta la Oravița. Sus pe Șumig, e o roată mare în mijlocul lanului de grâu numai cu iarbă, acolo poți întoarce mașina. În mijlocul ei e o bornă din beton văruită care marchează centrul vulcanului adormit.

După noi a urcat un biciclist, pe care l-am depășit. Sus, acesta când acesta a ajuns, a ținut să ne spună legenda care circulă de secole prin satele de la poalele Șumigului: pe vremuri, de aici pornea un drum subteran pe care îl puteau străbate conducătorii medievali ai acestor locuri cu trăsura. Tunelul s-ar fi terminat în Cula Vârșețului, dar cine să mai știe.

Trebuie spus că am privit lumea de la înălțimea de 200 de metri a Șumigului, într-o zi senină, și perspectiva din cele patru zări este fascinantă.

0 Comments

No Comment.