
Investiţii de şase milioane de euro în două comune timişene vecine
În două comune din cel mai vestic colț al țării, un proiect resuscitat, finanțat prin măsura 3.2.2, a adus investiții în infrastructură în valoare…

În două comune din cel mai vestic colț al țării, un proiect resuscitat, finanțat prin măsura 3.2.2, a adus investiții în infrastructură în valoare…

Începutul de an nu i-a luat pe nepregătite pe edilii unei comune timişene, primarul gândindu-se deja la bugetul de investiţii pentru 2018.

Printr-un proiect finanțat de guvern cu 5,25 milioane de lei, prin prima listă a Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) …

Având la dispoziție suma de un milion de euro din fonduri europene obținută prin intermediul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale…

Peste trei ani, o comună din Timiş va fi radical schimbată. Şirul înnoirilor din ultima vreme va continua cu asfaltări şi introducerea canalizării.

Într-o comună timișeană se află în curs de finalizare, termenul fiind luna mai 2018, o investiție de amenajare de străzi în valoare de peste 6,7 milioane…

Consilierii județeni s-au întrunit, miercuri, în ședință extraordinară, pentru a aproba indicatorii tehnico-economici actualizați și cofinanțarea…

Edilii din Sânnicolau Mare și-au fixat drept obiectiv de infrastructură ca, până în anul 2020, când vor fi încheiate lucrările la canalizare – investiție…

Proiectul în curs de implementare prevede şase kilometri de carosabil, podeţe şi rigole de scurgere pluvială la fiecare gospodărie.

Străzile unei comune timişene sunt, în fine, asfaltate, iar „minunea” s-a întâmplat într-un singur an, cel în care ne aflăm. Este vorba despre…

Asfaltarea a nouă kilometri de străzi în toate cele trei localităţi componente ale unei comune timişene ar putea începe în curând, pentru că licitaţia…

O comună din Timiș a mizat totul pe o carte, pe cea a drumurilor. A depus un singur proiect și a câștigat o finanțare guvernamentală de peste 9 milioane …

Administrația publică din comuna Jebel a ales să solicite finanțare guvernamentală pentru doar trei proiecte, care să completeze ceea ce a mai rămas…

Trei drumuri din vestul ţării, modernizate cu 33 de milioane de euro. Unul leagă judeţele Timiş şi Arad. Joi după-amiază, au fost semnate…

O comună timişeană se pregăteşte pentru marea asfaltare. Actualul primar a ajuns în această poziție, fiind preferat de către cetățeni…

Un program de modernizare a străzilor extrem de ambiţios s-a lăsat deja, în cursul anului trecut, cu asfaltarea străzilor din Maşloc şi Alioş.

O comună din Timiş suferă cumplit la capitolul stării drumurillor. Este drept, drumul principal care străbate localitatea de reşedinţă a comunei…

O parte dintre locuitorii unei comune vor avea parte de o surpriză plăcută în anul acesta. ”Proiectul tehnic pentru canalizare…

A rămas mai puțin de o lună până la termenul de depunere a proiectelor de infrastructură pentru care se dorește accesarea de fonduri europene.

În comună se simţea de multă vreme nevoie de serioase îmbunătăţiri edilitare şi iată că ceasul a sosit. Chiar în aceste zile se efectuează asfaltări masive…