Operaţiunea „Asfaltarea” e pe ultimii kilometri în satele comunei Maşloc. Care sunt noutăţile privind canalizarea

remetea mica

Un program de modernizare a străzilor extrem de ambiţios s-a lăsat deja, în cursul anului trecut, cu asfaltarea străzilor din Maşloc şi Alioş. Edilii comunei Maşloc doresc să rămână cu piciorul pe acceleraţie în ceea ce priveşte îmbunătăţirea infrastructurii locale, iar în viitorul apropiat va demara şi asfaltarea străzilor din satul aparţinător Remetea Mică (foto).

„Continuăm, practic, programul de asfaltări început anul trecut. Au mai rămas de modernizat străzile din Remetea Mică, dar aici avem doar doi kilometri de asfaltat. Contractul cu firma executantă este semnat şi aşteptăm doar vremea favorabilă, pentru că deocamdată încă este prea rece şi nu ne dă voie Inspectoratul în Construcţii să facem asfaltări”, susţine Ionel Lupu, primarul comunei Maşloc.

Canalizarea, următorul mare obiectiv

Următorul mare hop pe care încearcă să-l treacă administraţia publică locală este instalarea unui sistem de canalizare în toată comuna. Este vorba, practic, despre 15 kilometri de conducte colectoare, pentru Maşloc, Remetea Mică şi Alioş, plus capacităţile de epurare aferente.

Ionel Lupu ne-a declarat că s-a prezentat personal la Ministerul Dezvoltării, zilele trecute, cu documentaţia necesară obţinerii unei finanţări prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Locală.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *