Programul Naţional pentru Dezvoltare Locală (PNDL) este sursa de finanţare pe care au pus ochii edilii comunei timişene Racoviţa, care doresc să modernizeze peste zece kilometri de străzi.
Ioan Nanu, primarul comunei, afirmă că „documentaţia este pregătită pentru trimiterea la Ministerul Dezvoltării Regionale. Avem în vedere 3,5 kilometri de străzi din Racoviţa, trei din Hitiaş, 1,5 din Sârbova, iar în Drăgoeşti şi Ficătar avem de asfaltat alţi 2,5 kilometri de drumuri”.
Lucrările vor avea în vedere inclusiv rigolele şi podeţele adiacente părţii carosabile. La ora actuală se finisează, de altfel, drumul care face legătura între Racoviţa şi Căpăt. Este vorba, mai exact, despre amenajarea podeţelor şi şanţurilor de scurgere (foto) de pe raza localităţii Racoviţa. În acest caz vorbim, însă, despre o investiţie realizată de Consiliul Judeţean Timiş, care are în administrare drumul respectiv.
Modernizarea iluminatului în alte patru sate
Un alt proiect edilitar, la nivelul comunei, vizează modernizarea iluminatului public din satele Drăgoeşti, Ficătar, Căpăt şi Sârbova. Se mizează pe o finanţare guvernamentală de 358.000 de lei tot prin PNDL, program cu ajutorul căruia s-au pus în operă, în cursul anului trecut, instalaţii de iluminat public moderne în Racoviţa şi în Hitiaş.