Sunt un timișorean care reprezintă timișorenii

Domnule Alfred Simonis, cum ar trebui să privească un politician Timișoara, la modul ideal? Ce ar trebui să facă pentru oraș? De ce nu reușește Timișoara să aibă proiecte relevante și susținere de la București?

Timișoara este scoasă din calculele guvernanților, sistematic, de 30 de ani încoace. Banii pe care îi trimitem la bugetul național nu se întorc aproape deloc. Este vina tuturor guvernelor care au condus țara, inclusiv ale celor PSD. Lipsa de colaborare dintre polticienii care reprezintă județul în Parlament sau care sunt în diverse funcții, este o explicație. Noi toți ar trebui să nu ținem cont de orgolii și de apartenența de partid atunci când vine vorba de Timișoara și de Timiș. Întotdeauna când am fost solicitat să susțin un proiect al orașului, am făcut-o fără reținere. Sunt un timișorean care reprezintă timișorenii, nu doar pe aceia care mi-au acordat încredere prin votul lor, ci pe toți. E un mod de gândire de la care nu mă dezic niciodată. În Parlament am fost foarte dezamăgit când colegii liberali, de exemplu, au ales să nu susțină un proiect important pentru Timiș, cum este preluarea Aeroportului Internațional Traian Vuia de la Ministerul Transporturilor. Au votat împotrivă cu toții. Cred că avem o responsabilitate mare față de cetățeni și e important să-i punem pe primul loc atunci când vine vorba de interesul lor și de nevoile lor.

 

Care este prioritatea oamenilor astăzi? Cum ar trebui ”tratată”?

Sănătatea este o prioritate. Guvernul actual a eșuat lamentabil în gestionarea pandemiei. Asta nu înseamnă că până acum lucrurile au fost perfecte. Este ca un făcut faptul că toate guvernele de-a lungul timpului nu au reușit să reformeze sistemul sau să facă performanță. Cumva niciodată sănătatea nu a fost pe mâinile potrivite, chiar dacă au fost și somități din domeniul medical la conducerea ministerului, de-a lungul timpului. La modul ideal, cei mai buni oameni din sistem ar trebuie puși să facă un proiect și timp de minim patru ani să fie lăsați să lucreze. Altfel, va fi o poveste fără sfârșit.

 

Există o soluție pentru gestionarea pandemiei?

La momentul acestui an, ținând cont de pandemie și de pericolul în care este viața românilor, era important ca la conducerea sănătății să fie o echipă de profesioniști. Cei mai buni oameni din sistem ar fi trebuit să fie puși să gândească o strategie care să ne ferească de boală și de moarte. Din păcate, atenția guvernanților a fost la cum să tragă țepe – și vedem scandalul Unifarm – sau cum, cu orice preț, să organizeze alegeri, ca să încerce să facă rost de voturi cât încă nu devine tot mai clar că vom intra în colaps și vom fi răpuși de criza economică, asta dacă scăpăm de Covid-19. Este un atentat la viața românilor și sper să fie sancționat la vot, pe 6 decembrie. Actualii conducători ai țării ar trebui să fie de partea românilor, să îi apere, să aibă grijă de ei, să ia măsurile necesare ca să le fie bine. În acest moment, nimic din toate acestea nu par să conteze pentru liberali. Vremurile de criză, pentru că pandemia înseamnă criză profundă în sănătate, ar trebui să aducă măsuri de criză, ar trebui să genereze empatie, ar trebui să umanizeze, ar trebui să treacă dincolo de interese și de orgolii. Din păcate, nici măcar chestiunile de viață și de moarte nu mai trec de axa nepăsării Palatul Victoria – Cotroceni.

 

De ce ar trebui să voteze lumea PSD?

Toate guvernele PSD au adus creștere economică și stabilitate. Este important să ne gândim că PSD a decis majorarea salariilor medicilor și a personalului din spitale. Ce se întâmpla dacă nu opream exodul medicilor și al asistentelor? Cum făcea acum sistemul față pandemiei? Cine îngrijea pacienții? Ar trebui ca oamenii să facă un exercițiu de imaginație. De fiecare dată când a condus România, dreapta politică nu a făcut altceva decât a tăiat pensii, salarii, a crescut taxe, a contractat împrumuturi păguboase sau a luat măsuri care au destabilizat economia și au dus la creșterea numărului de șomeri. Concluzia este că guvernările de dreapta au adus românilor doar sărăcie și traume. De cealaltă parte, PSD a avut și greșeli în trecut, suntem conștienți de asta. Am învățat din ele. Uitați-vă la listele noastre de candidați. Baroni, penali, traseiști, toți au dispărut. Noua viziune a PSD implică oameni tineri, fără pată, profesioniști, bănățeni pentru Timiș.

 

 

Comandat de Partidul Social Democrat –Organizația Județeană Timiș

Executat de societatea SC TIMPRESS SA

Cod de identificare mandatar financiar coordonator: 11200020

 

 

 

2 Comments
ghiocel trandafir poanta 28/11/2020
acum ai spus adevărul .esti un timisorean si atît ca de altfel miile de venituri.
Cristi 27/11/2020
Un mare minus al dv.dle Freddy este acea susținere necondiționată pt.L.Dragnea atunci când el era în vogă.