
Studenți ai Facultății de Mecanică din Timișoara, premiați la Olimpiada Națională de Mecanisme ”Nicolae I. Manolescu”.
Studenții Facultății de Mecanică din cadrul Universității Politehnica Timișoara au reconfirmat valoarea școlii timișorene de inginerie, obținând rezultate remarcabile la cea de-a V-a ediție a Olimpiadei Naționale de Mecanisme „Nicolae I. Manolescu”, transmit reprezentanții instituției.
Evenimentul a avut loc la București, fiind organizat de Asociația Română de Știința Mecanismelor și Mașinilor (ARoTMM) în colaborare cu Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București.
Competiția a reunit cei mai buni studenți din domeniul tehnic ai universităților din București, Cluj-Napoca, Iași, Brașov, Craiova și Timișoara, transformând probele într-o demonstrație de cunoștințe, logică aplicată și rezistență la stres.
Efortul depus de studenții din Timișoara în perioada de pregătire a fost recompensat cu rezultate deosebite, atât la nivel individual, cât și la probele pe echipe:
– Elena-Elisa Florescu (anul III, Robotică) – premiul II la proba individuală și premiul II la proba pe echipe;
– David-Iulian Roșu (anul III, Mecatronică) – mențiune la proba individuală și premiul II la proba pe echipe;
– Olivia Horga (anul III, Mecatronică) – mențiune la proba individuală și premiul II la proba pe echipe;
– David Curea (anul II, Ingineria Autovehiculelor) – mențiune la proba pe echipe;
– Luca-Valentin Vlad (anul II, Ingineria Autovehiculelor) – mențiune la proba pe echipe;
– Eric-Raul Uliczai (anul II, Mecatronică și Robotică) – mențiune la proba pe echipe.
Studenții din Timișoara au fost ghidați, susținuți și coordonați de prof.dr.ing. Erwin-Christian Lovasz și as.drd.ing. Elida Tulcan.


