„Sportul îți oferă fair-play, modestie, punctualitate și o viață echilibrată”, consideră fostul handbalist și actualul antrenor Vlad Caba

– Domnule Vlad Caba, sunteți, fără îndoială, un nume de referință în sportul pe semicerc din România. Acum, la mai bine de un deceniu și jumătate de când v-ați retras din viața de sportiv, vă rugăm să ne faceți o analiză la rece și să ne spuneți ce a însemnat handbalul pentru viața dumneavoastră.

– Handbalul a ocupat un loc primordial în existența mea, încă de la o vârstă fragedă. Sunt bucuros și mândru de faptul că am fost înzestrat cu har pentru această ramură sportivă, căreia i-am oferit în mod necondiționat tot ce am avut mai bun în mine și am primit înapoi o răsplată pe măsură.

Handbalul, ca și orice sport în general, îți cere sacrificiu și perseverență, dar îți oferă în schimb fair-play, modestie, punctualitate și o viață echilibrată.

Toate acestea reprezintă calități pe care le asimilezi într-un mod firesc și care ți se întipăresc în caracter pentru tot restul vieții. Punctualitatea o consider foarte importantă pentru că reprezintă un bine-venit semn de respect pentru o persoană cu care intri în contact.

Nu în ultimul rând, handbalul mi-a oferit o altă deschidere și o altă perspectivă către lume și către viață.

– Ați jucat atât în țară, petrecând mulți ani la echipa de suflet, Politehnica, dar și în străinătate. Cu ce ați rămas din experiența dobândită în alte campionate?

– Am făcut primul pas spre handbalul străin în anul 1991, după ce am cucerit titlul de campion sub culorile Politehnicii, transferându-mă în Austria, la UKC Stokerau, primind o ofertă de nerefuzat.

Am jucat, de asemenea, la puternica echipă croată Medveskak Zagreb, un club cu o mare tradiție în acest sport, după care am acceptat oferta olandezilor de la Sittard, iar după ce mi-am încheiat activitatea acolo am revenit, în anul 1997, la Poli Timișoara.

La acea vreme, handbalul austriac se afla într-un progres foarte mare, iar la clubul la care am evoluat respectul reprezenta cuvântul de ordine.

Sportul pe semicerc din Croația s-a dovedit dintotdeauna o puternică încercare, acolo practicându-se un handbal pragmatic și în forță. În fine, campionatul olandez era ceva mai slăbuț la acea vreme, având un statut semiprofesionist, dar cu o atitudine benefică.

– După o frumoasă carieră sportivă, v-ați retras pe banca tehnică, devenind antrenor. Desigur, cunoscându-vă bine, știu că v-ar fi fost foarte greu să stați departe de acest sport.

– Așa este, iar meseria de antrenor reprezintă o prelungire a vieții de sportiv, pentru că trăind atâția ani în jurul semicercului îți vine foarte greu să stai departe de sala de sport.

Cu siguranță, meseria de antrenor îți oferă alte perspective. Este o muncă grea, nu poți să știi unde te duce „trenul” acestei meserii, viața ți se poate schimba în orice clipă pentru că doar rezultatele bune și constante îți oferă certitudini.

Personal, nu am fost atras niciodată de proiectele aflate în derulare. Am antrenat formațiile Poli Timișoara, Minaur Baia Mare, am activat la Centrul Olimpic de Tineret din Sighișoara, am fost secundul lui Radu Voina la naționala feminină, iar între 2010 și 2017 m-am aflat pe banca tehnică a celor de la HC Odorheiu Secuiesc.

Aici am găsit multă seriozitate, un investitor inimos, cu un proiect care mi s-a potrivit ca o mănușă. Am petrecut acolo șapte ani minunați, am avut în jurul meu oameni competenți, cu care am putut colabora foarte bine. Însă, în primăvara acestui an, am ajuns la concluzia că este bine să ne despărțim pe cale amiabilă.

– În prezent, ți-ai permis luxul unei bine-venite pauze.

Într-adevăr, după atâtea „case cu viză de flotant”, mă pot bucura de liniștea pe care ți-o oferă căminul propriu și nu mă voi grăbi să accept orice ofertă. Este foarte plăcut să mă reîntâlnesc cu prietenii vechi pe care îi am în acest oraș în care am copilărit.

– Soția ta, fosta internațională de handbal Simona Iovănescu, ți-a dăruit și un copil care, nimic surprinzător, vă calcă pe urme.

– Așa este, Liviu, în vârstă de 17 ani, a deprins de mic un sentiment aparte pentru sport, iar după o perioadă în care a practicat înotul s-a înrolat și el în regimentul sportului pe semicerc, aflându-se acum la Centrul de pregătire de la Sighișoara.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns