Şcoală nouă la Dudeștii Vechi. Comunitatea celebrează 280 de ani de învățământ neîntrerupt! VIDEO

Într-o perioadă în care învățământul preuniversitar din întreaga țară se află în certă suferință, se închid zeci de școli și se comasează, din varii motive, o mulțime de clase, comuna timișeană Dudeștii Vechi

Într-o perioadă în care învățământul preuniversitar din întreaga țară se află în certă suferință, se închid zeci de școli și se comasează, din varii motive, o mulțime de clase, comuna timișeană Dudeștii Vechi se pregătește să celebreze 280 de ani de învățământ neîntrerupt. Și nu oricum, ci chiar cu inaugurarea noului gimnaziu din localitate.

În 8 septembrie, de la ora 10, la Primărie şi la Școala Gimnazială (clasele I–VIII), Liceul Teoretic „Sf. Kiril și Metodii” se va marca în mod festiv finalizarea proiectului de extindere și modernizare a instituţiei educaţionale, finanțat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, organism intermediar ADR Vest.

În acest context, s-a realizat accesibilizarea întregii infrastructuri pentru persoane cu dizabilități locomotorii, s-a creat o unitate CES, școala a fost dotată cu mobilier didactic și specific IT, au fost înființate și înzestrate laboratoarele de informatică, biologie, fizică, chimie, geografie, istorie, dar și un cabinet de limba bulgară.

Clădirea a devenit posesoare a unui sistem de alimentare cu apă/ACM, încălzire/răcire prin pardoseală cu pompă de căldură și, de asemenea, s-a amenajat un spațiu pentru depozitarea alimentelor din cadrul programului ”Laptele și cornul”. Valoarea totală a proiectului este de 3.100.000 de euro.

Au mai avut loc dotarea cu mobilier, echipamente didactice și TIC a unităților educaționale din comuna Dudeștii Vechi prin finanțare PNRR, pilonul VI, înzestrarea Liceului Teoretic “Sfinții Kiril și Metodii” cu echipamente TIC, respectiv a unui laborator de informatică (nou creat la nivel gimnazial), a 21 săli de clasă (șase de grădiniță, opt de primară și șapte de școală gimnazială) și a unui laborator de științe (chimie), valoarea totală a proiectului ridicându-se la suma de 270.000 de euro.

Şcoală nouă la Dudeștii Vechi. Comunitatea celebrează 280 de ani de învățământ neîntrerupt! VIDEO

Evenimentul are dublă semnificație, întrucât coincide cu sărbătorirea a 280 de ani de tradiție și continuitate în învățământul local. Această școală modernă reprezintă nu doar o investiție în infrastructură, ci mai ales o investiție în copiii noștri și în generațiile ce vor urma. În același timp, celebrarea a 280 de ani de tradiție confirmă faptul că educația a fost și rămâne un pilon de rezistență al comunității noastre”, a declarat primarul Bono Cucalan.

La ceremonia de inaugurare a noii școli vor participa reprezentanți ai Președinției Republicii Bulgaria, Excelența Sa Vicepreședintele Bulgariei, doamna Iliana Malinova Iotova, Excelența Sa Ambasadorul Republicii Bulgaria din România, domnul Radko Vlaikov, oficialități din județul Timiș (în frunte cu Alfred Simonis, preşedintele CJT) – reprezentanți ai autorităților, dar și cadre didactice, părinți, elevi și invitați speciali.

CITEŞTE ŞI: Peste 3.000 de elevi din Timișoara şi judeţ vor merge la școală în două schimburi. Lista unităţilor vizate


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *