After-school-ul, o afacere extrem de profitabilă la Timişoara. Părinţii sunt jumuliţi de bani. Cum e în Germania

after school 1

Apărute precum ciupercile după ploaie în Timişoara, after-school-urile par să fie una dintre cele mai profitabile afaceri ale momentului. Pentru patru ore pe zi, unii părinţi sunt nevoiţi să scoată din buzunare un sfert din salariu, pentru a-şi putea înscrie copilul într-un asemenea sistem privat. Cei care nu-şi permit acest lucru fie îşi lasă copiii cu bunicii (dacă îi au), fie îi lasă singuri acasă ori îi iau cu ei la serviciu.

Timişoara este plină de after-school-uri care, pe hârtie, oferă o gamă largă de activităţi pentru copilul, după terminarea lecţiilor. Problema nu o reprezintă oferta de pe piaţa privată, fiind dreptul oricărui om de afaceri să-şi stabilească preţurile şi criteriile, ci lipsa ofertei în cadrul şcolilor.

Deşi sistemul este întâlnit în toată lumea, România nu a reuşit sau nu a dorit să implementeze unul de succes din afara ţării. Aşa se face că preţurile pentru programul „şcoala după şcoală” în Timişoara se situează, în medie, la circa 500 de lei pe lună, iar programul este până la ora 16.

În sistemul privat, preţurile sunt mult mai mari şi programul poate fi mai lung. Astfel, se ajunge şi la sume de 1.000 de lei pe lună pentru after-school.

Oferta occidentală

„La noi există o şcoală şi două programe de after-school. Unul se desfăşoară în şcoală, iar celălalt în afara acesteia. Amândouă sunt private, dar au preţuri diferite şi condiţii asemenea”, spune o timişoreancă stabilită în Germania. E drept, locuieşte într-o localitate mai mică, situată lângă München, iar preţurile pot fi mai mici decât cele dintr-un oraş mare.

After-school-ul din afara şcolii se desfăşoară într-o clădire separată, dar foarte aproape de unitatea de învăţământ. Există bucătărie proprie, personal calificat, iar copiii primesc o masă caldă şi au diferite posibilităţi de a petrece timpul, după terminarea orelor: loc de joacă în curte, sală de sport ori pot picta sau merge la bibliotecă.

Copiii au libertate de mişcare în clădire şi pot participa la alte câteva activităţi pentru care trebuie, însă să confirme prezenţa încă de la începutul anului. Pentru grupuri de teatru, de exemplu, se realizează proiecte care se desfăşoară pe tot parcursul anului şcolar, iar pedagogii trebuie să ştie pe cine se bazează. Nici unul dintre aceste cursuri nu se taxează în plus.

În Timişoara, un curs de teatru costă cam 15 lei ora şi poate fi găsit în categoria „opţionale” a after-school-urilor. De altfel, la noi cursurile de sport, şah, dansuri, limbi străine ori altele au, toate, preţuri începând de la trei lei, la 20 de lei pe şedinţă.

În timp ce în Timişoara părinţii sunt, adesea, chemaţi de îndrumătorii de la „şcoala după şcoală” pentru a fi muştruluiţi pentru boacănele pruncilor, în Germania se organizează întâlniri periodice, pentru a li se aduce la cunoştinţă părinţilor evoluţia copiilor. Cei mici au mape cu lucrări şi sunt împărţiţi pe grupe. Asta în timp ce la noi mapa de lucru înseamnă nişte foi trase la xerox. Acolo, părinţii primesc informaţii despre copii de la pedagogi, în cadrul unor discuţii programate şi directe. De altfel, cadrele didactice încearcă să implice cât mai des părinţii în activităţile celor mici.

În timp ce, în Timişoara, mulţi dintre copii rămân singuri la poarta clădirii pentru că părinţii au întârziat cinci minute ori n-au venit mai devreme, în Germania se organizează, chiar şi în weekend-uri, diferite târguri în cadrul cărora copiii îşi vând produsele realizate în cadrul cursurilor, ori picnicuri cu părinţii.

Se organizează, de asemenea, petreceri tematice, de exemplu de Oktoberfest, petreceri cu covrigi şi vată pe băţ. Copiii pot petrece chiar şi o noapte la after-school, iar sâmbăta-dimineaţa părinţii sunt invitaţi la un picnic. De altfel, foarte multe activităţi se întind după ora 16, când, oficial, se termină programul.

Preţuri mult mai accesibile

Costul unui asemenea after-school în Germania este de 98 de euro, plus 62 de euro masa, zece euro pe lună pentru apă, sucuri şi încă zece euro pentru diferite materiale. În total se ajunge la 180 de euro pe lună, în condiţiile în care alocaţia unui copil este de 178 de euro pe lună. Pentru cei care vor să stea maximum şapte ore în acest sistem, costul este de 138 de euro, plus masa şi cei 20 de euro pentru materiale şi apă.

Există şi în incinta şcolii un asemenea sistem, tot privat, dar care este mai ieftin şi în care sunt încadraţi copiii după anumite criterii, între care şi numărul de ore lucrate de părinţi. Acest sistem costă 68 de euro pe lună, plus 3,50 de euro masa pe zi (funcţionează cinci zile pe săptămână) şi încă cinci euro pe lună pentru diferite materiale.

Într-o lună cu 21 de zile lucrătoare se ajunge la 146,5 euro, iar programul este până la ora 15,30. În ambele cazuri, cei care mai au un copil în acest sistem au reducere 30 la sută, iar cei care au trei copii au reducere de 50 la sută.

Desigur, în Germania există diferite metode de predare, în funcţie de landuri şi, totodată, diferite preţuri, în funcţie de zona în care se află şcoala. Tot acolo, însă, comunităţile se implică pentru sprijinirea viitoarei generaţii. În schimb, la noi, viitoarea generaţie este susţinută de părinţi jecmăniţi de sistemul privat, pentru că autorităţile nu se implică în găsirea unei soluţii.

Părinţii din Timişoara cu venituri reduse nu îşi pot încadra copilul în nici unul dintre aceste sisteme, costurile fiind mult prea mari pentru a le rămâne bani cât să le pună copiilor un sandvici la şcoală. O speranţă există în comunităţile rurale, unde, uneori, primăria sau reprezentanţii bisericilor sprijină financiar programul „şcoala după şcoală” acesta devenind, astfel, mai accesibil.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “After-school-ul, o afacere extrem de profitabilă la Timişoara. Părinţii sunt jumuliţi de bani. Cum e în Germania

  1. Dați acum și în cadrele didactice, ca pe doctori i-ati rezolvat, cei mai buni au taiat-o dincolo. Chiar autorul articolului scrie ca totul este legal, se plătesc taxe Statului iar copiii chiar învață. Chiar credeți ca o învățătoare poate sa se descurce cu 1200 lei pe luna? Dacă nu ar exista after-schoolul ar fi penurie de cadre, acolo își mai rotunjesc și ele veniturile, sa fim serioși. Dar, cu manie proletara, haideți sa infieram învățătoarele, haideți sa distrugem tot, radem tot în numele frustrărilor de tot felul.

    România își merita soarta pe deplin!

Lasă un răspuns