Programul de lucru cu justițiabilii la Tribunalul Timiș

tribunalul timis

Conducerea Tribunalului Timiș a decis luarea unor măsuri suplimentare de prevenție pentru această perioadă. În incinta clădirii este obligatorie purtarea măștilor de protecție facială, dezinfectarea mâinilor înainte de a intra în sălile de judecată sau înainte de a interacționa cu personalul care deservește program de lucru cu publicul, precum şi păstrarea distanței sociale de protecție și se va încerca evitarea, pe cât posibil, a interacțiunii în grupuri mai mari de trei persoane.

CITEȘTE ȘI: Vasile Astărăstoae: Trebuia tratată cu seriozitate această pandemie, dar fără să se inducă panica. De la o simplă răceală s-a trecut la apocalipsă

În vederea reducerii contactului direct, se recomandă ca toată corespondența în legătură cu dosarele să fie trimisă prin poștă, servicii de curierat sau electronic la numărul de fax 0256.221.990 sau la adresa de e-mail [email protected]. În măsura în care justițiabilii nu au posibilitatea trimiterii înscrisurilor prin poștă, servicii de curierat sau electronic și se prezintă în instanță pentru depunere la Registratură, aceasta se va face în intervalul orar 8,30-12,30. Se recomandă utilizarea intervalului orar 8,30 – 11,30 de către justițiabili şi a intervalului 11,30 – 12,30 de către avocați, notari publici, consilieri juridici, executori judecătorești şi lichidatori judiciari. Studierea dosarelor la Arhivă se va face în intervalul orar 8,30-13,30, în baza unei programări prealabile la numărul de telefon 0721.322.413, realizate până cel târziu la sfârșitul programului de lucru în ziua anterioară celei în care se solicită studierea. Se va permite accesul simultan a patru justițiabili, timpul de studiu alocat fiind de 15 minute. La Biroul pentru aplicarea Apostilei reglementate prin Convenția de la Haga – primirea cererilor și eliberarea înscrisurilor apostilate se va face în fiecare zi de marți, în intervalul orar 9-11. Se recomandă ca toate solicitările în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public să fie trimise prin poștă, servicii de curierat sau electronic la adresa de e-mail [email protected], iar informațiile necesare vor fi solicitate la numărul de telefon 0736.33.22.30.

CITEȘTE ȘI: Cum explică Ludovic Orban haosul din vama de la Nădlac: Pur şi simplu a fost un val

În măsura în care justițiabilii nu au posibilitatea trimiterii solicitărilor prin poștă, servicii de curierat sau electronic și se prezintă la instanță pentru depunere, aceasta se va face la Serviciul registratură, în intervalul orar 8,30-12,30. În sălile de ședință, așezarea pe bănci se va face la extremitățile acestora; actele de procedură care se depun în sală vor fi predate grefierului de ședință prin punerea acestora pe masa destinată în acest scop; dosarele se vor studia pe masa destinată în acest sens; părțile sau reprezentanții acestora se vor adresa instanței fără a depăşi pupitrul avocaților și se va încerca, pe cât posibil, evitarea interacțiunii între participanți; după finalizarea dosarului se va părăsi sala de judecată în cel mai scurt timp posibil. Listele de ședință vor fi postate pe portalul instanței cu o zi înaintea ședinței de judecată.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *