Primarul din Deta, răspuns către PSD: ”Haideți la urne, acolo se duce bătălia!”

petru roman 3

Primarul orașului Deta, Petru Roman, a fost ținta unor atacuri venite zilele trecute din partea PSD, care i-a contestat dreptul de a candida. Edilul, care este liberal, a câștigat în instanță procesul intentat de social-democrați, justiția acordându-i dreptul de a candida.

Totuși, PSD insisită și susține că Petru Roman nu mai are voie să fie primar, chiar dacă poate candida. Replica primarului nu a întârziat. ”PSD lansează numai acuzații mincinoase. Sunt niște aberații care îi descalifică, pentru că instanța a stabilit că am dreptul să candidez. Păi, dacă nu aș mai putea fi primar după alegeri, cum mai pot fi acum? E o invenție de-a lor, aruncată în speranța de a le aduce voturi, dar ei nu înțeleg că oamenii nu pot fi induși în eroare cu astfel de practici murdare. Nu sunt jigniri aduse doar mie, ci tuturor locuitorilor din Deta, pentru că trebuie să ai o doză mare de tupeu ca să vii cu astfel de aberații. Mă refer aici la echipa lărgită a PSD, cu toți aliații lor, vopsiți acum în alte culori politice. Știu de ce au pornit aceate atacuri: pentru că le stric jocurile și combinațiile și nu am acceptat niciodată compromisuri dacă nu se respecta legea. Am pentru ei un singur mesaj: ”Haideți la urne, acolo se duce adevărata bătălie!”


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Primarul din Deta, răspuns către PSD: ”Haideți la urne, acolo se duce bătălia!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *