Povestea băiatului care trebuia să fie fată

Când se lasă seara în comuna Dumbrava, Ioan Igazsag aprinde lumina pentru ca în liniștea care se lasă să se dedice pasiunii sale: goblenul.

Lucrează cu ambele mâini: cu una împunge cu acul și cu cealaltă trage pentru a așeza firele colorate unele lângă altele. O poză mică și multe scheme sunt singurele indicii pe care le are pentru a ajunge la liman.

”Lucrez pe puncte. Fiecare culoare, cu semnul ei. Un tablou are mai multe scheme. Pentru <<Cina cea de taină>> am avut 50 de scheme. La final tabloul avea peste un metru lungime. A trecut iarna până l-am terminat. Când lucrez am nevoie de liniște, nimic nu trebuie să mă deranjeze. Mă prinde miezul nopții cosând. Întotdeauna, oricât de obosit aș fi, fac un efort să țin minte unde am rămas pentru a putea s-o iau de la capăt. Pentru lucrul de mână îți trebuie răbdare. Dacă nu o ai, nu faci nimic”, spune Ioan Igazsag.

Ioan IgazsagTimișeanul și-a descoperit această pasiune în urmă cu mai bine de trei decenii. L-a învățat soția sa, Irina. ”Când eram tânără lucram goblen, iar soțul se uita atent la mine. M-a rugat să-i arăt și lui. A învățat repede și de atunci eu nu am mai cusut goblenuri. Când am văzut că se pricepe la lucrul de mână, am vrut să-l învăț să facă și macrameuri sau măcar să mă ajute cu șnurul, dar m-a refuzat”, mărturisește Irina Igazsag.

Și seară de seară, omul își scoate pânza înrămată și acul. A vândut multe lucrări în țară și în Germania. ”Îmi place să cos de jos în sus, de la pământ către cer. Mama și-a dorit mult să aibă o fată. Până am mers la școală mă îmbrăca numai în rochițe și oamenii spuneau despre mine: <<Ce fetiță drăguță!>>. Eram totuși băiat. Cred că primii ani mi-au lăsat ceva. Poate de la asta mi se trage pasiunea pentru lucrul de mână”, adaugă Ioan Igazsag.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns