Linia ferată Timișoara-Jimbolia-Kikinda-Szeged a fost dată în folosință în 15 noiembrie 1857, porțiunea de 39 de kilometri de pe teritoriul actual al României fiind una dintre cele mai vechi linii din țară și cea mai veche din județul Timiș.
De atunci și până în aprilie 2015, pe această cale de fier a patriei au tot circulat trenuri care fluierau și în gara Jimbolia.
Nu știm cum or fi fost îmbrăcate cucoanele și nici domnii când a venit primul tren în acest mic burg vestic, nici dacă acesta a fost întâmpinat cu zarvă mare de protipendada vremii, dacă fanfara a cântat vreun imn de slavă.
Timp de două luni însă, pe ruta feroviară Timișoara-Jimbolia, în anul de grație 2015, nu a mai trecut nici măcar un singur șuierat de tren!
Sincopa a fost tratată de autorități cu mare ușurință, cu toate că suspendarea trenurilor a afectat peste 100 de copii care mergeau din satele de pe traseu la școli. De luni, 15 iunie, după un nou grafic, au repornit să circule automotoarele.
La sosirea primei garnituri nu a cântat fanfara și nici mulțimea nu a salutat-o cu ovații și urale, deși reluarea circulației ar putea fi considerată, după exact 158 de ani, un nou început.
Iată că povestea a avut final fericit, dar cei mai mulți nu cunosc ce s-a petrecut în spatele scenei. Totul a început, pentru bătăiosul primar Darius Postelnicu (foto), de la un afiș lipit în gara Jimbolia, din care reieșea că din 19 aprilie „pe această secție nu mai operează trenuri”.
Edilul a întrebat în stânga și în dreapta, nimeni nu știa nimic și nu-i putea da o explicație. Din acel moment a început să contabilizeze nemulțumirile celor peste 200 de navetiști, în special ale părinților elevilor. Primarul s-a adresat succesiv președintelui Consiliului Județean Timiș și prefectului.
După aceea, ministrului transporturilor Ioan Rus. Nici unul dintre acești deținători de funcții nu i-a răspuns. A ticluit apoi o scrisoare deschisă adresată primului ministru Victor Ponta, ca ultimă variantă de protest.
„Dacă lucrurile nu se rezolvau, ne spune astăzi, bucuros că s-au rezolvat, mai aveam o singură alternativă: să mă adresez președintelui. Dacă nici atunci nu s-ar fi găsit o soluție, ce aș mai fi putut face?
Să mă urc pe un stâlp și să ameninț că mă arunc de acolo?”. Iată că primarul din Jimbolia, prin demersurile sale insistente, a reușit să aducă iar șuieratul de trenuri în gara orașului de la graniță.
Acum, când putem să judecăm lucrurile la rece, trebuie să constatăm că autoritățile noastre se pricep cel mai bine să dea din umeri când e vorba de probleme cu implicare socială ca aceasta sau să se spele pe mâini…
